duminică, 20 octombrie 2019

TRĂIEȘTE CU IUBIRE



  Viața este prea scurtă pentru a trăii supărați sau cu resentimente față de ceva sau cineva. Dacă acum trecem prin unele situații care ne deranjează înseamnă ca ne-am depărtat de adevărurile divine, că ne-am îndepărtat de iubirea necondiționată pe care este nevoie să o oferim tuturor. Așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți în mod egal cu o dragoste infinită așa și noi avem această datorie față de tot ce ne înconjoară.
Să trăim viața cu iubire ! Orice am face sa fie plin de iubire, plin de pasiune!
O viață plină de iubire începe cu dragostea față de Dumnezeu, Forța nevăzută creatoare a Tot Ce Este care pare că ghidează destinul și evoluția tuturor ființelor și a întregului Univers.
Dragostea pentru divinitate și canalizarea gândurilor și acțiunilor noastre spre divin este chiar scopul vieții. Menirea noastră este să lăsăm sămânța de divinitate din fiecare să se manifeste în afara noastră.
Iubirea este cea mai înalta și pura energie din Univers, dar pentru ca această energie să se manifeste este nevoie să îndepărtăm toate blocajele, cel mai important fiind Ego-ul.
Ego-ul ne împinge către competiții, către neiertări, este cel care aduce vrajbă între oameni. “ Și nu ne duce Doamne în ispita ci ne izbăvește de cel rău”( ego-ul)
Dar ego-ul nu dispare niciodată, el nu poate fi îndepărtat ci doar dizolvat în iertare și iubire.
Nu poți să iubești cu adevărat pe altcineva pană când nu te iubești întâi pe tine, asigură-te că tu ești întâi plin de iubire pentru a avea ce să dăruiești altora.
Învață să vezi binele din tine, să te canalizezi pe lucrurile bune, să recunoști Lumina din Ființa ta.
Iartă-te, asigură-te că ai înțeles că fiecare acțiune de-a ta a fost așa cum a trebuit pentru ca tu sau altcineva să învățați o lecție, iartă-te și iubește-te așa cum ești. Dacă nu ești sigur ca ai o mulțime de calități roagă-ți prietenii să scrie pe o hârtie două calități de-ale tale apoi fă o listă cu aceste și simte-te bine! Ține un jurnal al tuturor darurilor primite de la divinitate în întreaga ta viață și umple totul cu recunoștință nemăsurată pentru iertarea și iubirea care s-au revărsat neîncetat asupra ta.
Începe fiecare zi cu 10 minute mai devreme și petrece-ți acest timp stând. Respiri și stai cu ochii închiși. Meditează
Imaginează-ți cum ești în interiorul corpului tău și îți vezi fiecare organ în parte .Trimite un mesaj puternic de iubire către celulele, țesuturile și organele tale: “Ficat, te iubesc! Stomac, te iubesc! Plămân, te iubesc!”
Acolo unde te doare în special spune locului cât îl iubești.
Pune o mână pe piept și spune: “Te iubesc inima mea pentru că ești sănătoasă și trimiți sânge proaspăt plin de iubire pură în fiecare celulă a corpului meu!”
Simte bucuria din inima și celulele tale! Bucură-te de liniște și savurează sentimentul de iubire care circulă liber prin întregul tău corp.
Afirmă numai lucruri minunate despre tine :”Sunt sănătos, fericit și plin de pace!”
Apoi începe ziua plin de iubire.


DĂRUIEȘTE IUBIREA DIN INIMA TA!
Împarte cât mai multă dragoste cu putință: îmbrățișează, ajuta, dăruiește tot ce poți celor care au nevoie de dragoste, încredere și consolare. Această lume nu are nevoie de nimic altceva decât de IUBIRE, toate celelalte vor curge natural din ea ca parfumul unei flori.
Aceia care aduc suferință sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de iubire. Ia fiecare persoana din viața ta care ți-a greșit și vizualizează-l înconjurat de lumina roz, lumina iubirii.
Binecuvântează pe fiecare om din viața ta, pe fiecare care îți iese în cale. Spune trecând pe lângă el: “Fii binecuvântat, salut divinul din tine!”
Dăruiește tuturor energie pozitivă, nu aștepta ca celălalt să-ți ofere iubire, fii tu primul care face asta. Celebrează iubirea din tine căci este darul divin oferit chiar de la naștere, oferă zâmbete, fericire, oferi din ceea ce Dumnezeu ți-a dăruit.
Celebrând iubirea din voi veți celebra divinitatea din voi.
Conectați-vă cu partea dreaptă a inimilor voastre: inima spirituală. Atunci când simțiți o dragoste profunda pentru Tot Ce Este sunteți conectați cu divinitatea și aveți un sentiment de neoprit de a face bine.
Când asta se întâmplă, binele se răspândește și va găsi un spațiu și în inimile altora, astfel dăruind din darul iubirii vom face Rai, aici, pe Pământ.
Să vă fie de folos, Doamne ajută!
Dacă simțiți că acest material este de folos și altcuiva nu ezitați să-l distribuiți.
Imagini: Pinterest






4 comentarii:

  1. Îmbrățișează viața, îmbrățișează oamenii. Nu fă din viață doar un concept abstract și impersonal. Nu privi oamenii doar ca trup, ci privește-le ochii, căci ei sunt luminătorul sufletului. Nu-ți fie frică de viață, pentru că viața însăși, metaforic vorbind, e foarte îndrăgostită de tine și doar la tine însuți se gândește. Nu repudia oamenii, ci mai degrabă mângâie-le sufletele obosite de prea multă alergătură în zadar. Nu sta într-un colț singur și părăsit, ci ieși din falsa smerenie, adică din mândrie, și vino în mijlocul cetății, adică a stării tale pure care se numește „eu sunt”. Nu ține doar pentru tine cunoașterea și experiența ta, ci împărtășește-le tuturor și astfel se va dizolva și ultima fărâmă de egoism din tine. Nu mai da mereu citate din cei care-au părăsit acest tărâm, ieși din „veșnica pomenire” a morților și revino către tărâmul celor vii, acolo unde părerea ta contează și unde experiența ta e mult mai valoroasă decât copy-paste-urile celor răposați.
    Iar când ai depășit frica de penibil și teama de gura lumii, arată-te simplu și curat, fără împopoțonări deșarte. Fii tu însuți, căci acest drept privilegiat ți s-a acordat încă de la naștere. Spune pe față ceea ce gândești, arată și ceea ce simți, iar cine va rezona cu simțirea și mentalitatea ta, va lua aminte, iar cine nu, acela se va duce doar spre fluxul de conștiință cu care va rezona.
    Vibrațiile se atrag. Iar sufletele care trăiesc doar după chipul și asemănarea spiritului lor și nu după chipuri și asemănări străine și idolatre, cu siguranță se vor atrage și ele.
    Dăruiește ceea ce ai de dăruit, fără să analizezi și fără să stai prea mult pe gândurile filozofiei. Dăruiește din ființa ta, citează-te pe tine, cel viu și autentic, și lasă deoparte pomelnicul celor ce nu mai au viață în ei înșiși. Dăruiește-ți ființa toată, nu cu jumătăți de măsură, nu cu negocieri ascunse, nu cu așteptări și recompense. Dăruiește iubire, chiar dacă crezi că nu o ai. Dăruiește bucurie, chiar dacă nu o simți. Dăruieşte iertare, chiar dacă eşti ironie de felul tău. Dăruiește compasiune, chiar dacă ești nerăbdător. Dăruiește putere, chiar dacă simți că ești căzut. Dăruiește din ceea ce ești, nu numai din ceea ce ai. Dăruiește lumină chiar dacă ceața s-a abătut pentru o clipă asupra ta. Dăruiește toate acestea fără să te gândești dinainte dacă le ai sau nu.
    Oare cum le vei dobândi dacă nu le vei oferi? Oare cum te vei regăsi dacă nu te vei dărui?

    Cu prețuire Nonica!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îți mulțumesc dragă Nonica, apreciez sinceritatea și dăruirea acestui mesaj ca o completare adusă acestei pagini.
    Am fost ghidat de îngeri către acest dar muzical ce ți-l dăruiesc cu drag.

    https://www.youtube.com/watch?v=gB-Yxy5BTGQ

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti multumesc din inima draga NORIS pentru mesajele frumoase, pline de iubire si sensibilitate
    pe care le gasesc pe blogul tau ! Aici, in acest spatiu regasesc Lumina care exista doar in INIMA IUBIRII !
    BINECUVANTARI Infinite tie si tuturor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc dragă Daniela, Lumină si BINECUVÂNTĂRI ți tie !

      Ștergere