sâmbătă, 25 noiembrie 2023

Corpul de Lumina solară


Corpul de Lumina solară





Actualizările puternice de energie pe care le-am experimentat în acest an testează cu adevărat multe suflete aflate în prezent pe planeta Pământ cu corpul fizic și toate corpurile care au dificultăți în a ține pasul cu construcția neîncetată a coeficientului de lumină care construiește noua formă a corpului de lumina solară.
Pentru că mi se spune deseori că dacă acest lucru s-ar întâmpla repede – și suntem monitorizați îndeaproape pentru a vedea în ce măsură putem gestiona energiile – ne-ar arunca în aer circuitele și s-ar putea chiar să ne dezintegreze complet corpurile.
Din luna octombrie a anului trecut am fost testată în multe feluri și am învățat că atunci când corpul meu are nevoie să se odihnească, am nevoie să mă odihnesc și să dedic mai mult timp interiorizării și, de asemenea, naturii și conexiunii cu mama Pământ. De asemenea, când este necesar, cereți  ajutorul de la îngeri ți arhanghelii și maeștri înălțați.
A fost dovedit științific că toate tulburările fizice sunt legate de anumite părți ale corpului și de încărcăturile emoționale ale acestuia, care cauzează tulburarea.
Atunci când astfel de tulburări apar sub formă de disconfort fizic, este necesar să mergem mai în profunzime, la cauzele profunde, pentru că, așa cum știm, corpul emoțional este conectat direct la coloana vertebrală, acolo unde iertarea și rușinea sunt stocate. De asemenea vina și vinovăția, alienarea și separarea și toate acele probleme de abandon, care sunt cauza principală de durere și suferință nu numai în băncile de memorie ale sufletului, dar și la nivelul celular.
Deși, prin dispensă divină, toată karma a fost eliminată, aceasta nu înseamnă că nu vor apărea probleme din această viață sau din altele.
Toate acele modele de durere pe care le-am creat cu alte suflete, pentru că ni s-a dat liberul arbitru și posibilitatea de a alege. Puteți alege să vă agățați de toate încărcăturile emoționale de amărăciune, furie, durere, etc... și să refuzați să va iertați pe voi înșivă și pe ceilalți, menținându-vă în mentalitatea de victimă și toate consecințele acesteia.

Dar de ce să-ți dai cu sapa în picioare?
Nu poți să iei cu tine niciun bagaj emoțional pe noul tărâm căci asta împiedică încă forma noului corp de lumină de a fi activat pe deplin într-o formă sau mod de care nu suntem întotdeauna conștienți.
De fapt, puteți avea atât de multe activări, prin intermediul altor suflete care transmit sau canalizează sau fac sesiuni de vindecare. Dar dacă rădăcina eului tău interior nu vrea să renunțe la cauza principală a încărcăturilor emoționale sau la supraîncărcarea mentală, sau la programarea falsă, sau la agățarea de dualitate, la judecăți, sau la separare, vindecarea nu poate ajunge în miezul ființei, la cea mai profundă cauză.
Eu fac purificare și curățare cu flacăra albă în fiecare dimineață și, dacă este necesar și noaptea.
De asemenea, lucrez cu diferitele forme ale flăcării albe, flacăra purpurie și verde, sunt ele necesare pentru vindecare în sensul cel mai profund, pentru toate corpurile voastre.
De asemenea, constat că, odată cu îmbunătățirea,  mai ies la suprafață lucruri adânc îngropate, de care uitasem complet sau care erau atât de adânc îngropate încât trebuiau să iasă la suprafață pentru a fi vindecate.


Dar și pentru a fi înțelese în contextul modelelor repetate de comportament și al modurilor obișnuite de a trăi viața.
Este vorba despre o destrămare totală a durerii,  suferinței și a separării în toate formele și expresiile, inclusiv sinele.
Nu este adevărat că de multe ori reușim să-i iertăm pe alții, dar ne este foarte greu să ne iertăm pe noi înșine și apoi ne învinovățim pentru ani de zile după ce ceva s-a întâmplat?

E timpul pentru a ierta și pentru a  ne găsi pacea interioară.
Acest lucru se extinde, desigur, la întreaga umanitate și la toți cei care fac parte din ea si pentru toate creațiile greșite în orice formă sau mod.
Aceasta este o viață complet nouă și un nou început oferit tuturor.
Aveți liberul arbitru și posibilitatea de a alege.
Puteți alege ca totul să se duca de la voi si să beneficiați de transformarea/vindecarea uimitoare… sau nu.
În realitate, unora le va lua mai mult timp decât altora, dar în cele din urmă toate sufletele își vor găsi drumul înapoi spre integritate și unitate, chiar dacă în altă parte în cosmos.
Căci ce a fost creat de divin nu poate fi niciodată separat de nucleul său, chiar dacă aleg să îl nege în interiorul lor.
În adevăr, există doar iubire și har iubitor.
Iubirea vindecă întotdeauna în cel mai intens și mai profund sens.

Și, într-adevăr, miracolele se întâmplă când în cele din urmă renunțăm la tot și ne permitem noua înșine să devenim una cu Totul, cu Tot Ceea Ce Este și una cu Sursa Divină și ne regăsim Acasă, înăuntru și afara noastră!

                                                                                                                                    Judith Kusel

 Sursa: https://presagalactica.com/2023/11/25/corpul-de-lumina-solara-de-judith-kusel/


miercuri, 8 noiembrie 2023

Cum recunoști un Suflet Geamăn

 Sufletul Geamăn 


Sufletele Gemene sau flăcările gemene sunt, de fapt, acelaşi suflet, separat în două trupuri. Această relaţie spirituală nu este neapărat una de natură romantică. 

Suflet Geamăn - Două părţi ale aceluiaşi suflet se reunesc.

Vă completaţi reciproc propoziţiile, dar de multe ori vorbele sunt de prisos,
preferând să comunicaţi telepatic, fie că vă daţi seama sau nu. Călătoria Sufletelor Gemene a început încă din momentul în care au fost separate. Scopul Sufletelor Gemene este să se reunească, pentru a continua călătoria eternă împreună.

Această relaţie durează pentru totdeauna. Perioada în care acea persoană este alături de tine fizic nu are importanţă, deoarece conexiunea dintre sufletul vostru rămâne la fel de puternică.

Când îţi găseşti acel Suflet Geamăn, nu te îndoieşti nicio clipă, pur şi simplu ştii cu certitudine că acea persoană este „geamănul” tău. Nu ai avut ca scop găsirea geamănului, l-ai găsit printr-o întâmplare. Când intraţi pentru prima dată în contact, ambele voastre spirite au trecut prin viaţă, s-au purificat şi au ajuns într-un punct în care sunt curate.

Ai simţit încă din prima clipă o atracţie magnetică între voi. Te simţi atât de confortabil în preajma acestei persoane, încât pare că vă cunoaşteţi de dinainte să vă fi născut, dintr-o viaţă anterioară. Te simţi ca într-un déjà vu.

Acest Suflet Geamăn îţi oferă siguranţă, te face să te simţi ca într-un cămin unde poţi fi, în sfârşit, tu cu adevărat.

Echilibrul perfect

Deşi aveţi multe lucruri în comun, cum ar fi perioada naşterii, concepţii similare despre viaţă, gusturi asemănătoare, contrastele dintre voi sunt puternice. Vă completaţi unul pe altul, sunteţi yin şi yang, alpha şi omega. Balansul de energie feminină şi masculină este pefect când sunteţi împreună, creând armonie perfectă. Vă oglindiţi, visurile, dorinţele şi nevoile tale se reflectă în această persoană şi vice-versa.

Scopul Sufletelor Gemene este să ofere dragoste şi susţinere necondiţionat, fie că sunt aproape sau separaţi de distanţă. Dragostea voastră, fie ea platonică sau romantică, este în cea mai pură formă, este o dragoste divină.

În relaţia cu un Suflet Geamăn dăruieşti susţinere, primeşti susţinere. Vă acceptaţi pe deplin toate defectele, nu încercaţi să schimbaţi ceva acolo unde nu este nevoie. Vă dăruiţi libertatea de care aveţi nevoie, te simţi o fiinţă liberă în prezenţa sufletului geamăn.

Un Suflet Geamăn nu este jumătatea ta – Sufletul vostru este Unul singur. Acest Suflet există de la începutul timpului.

De cele mai multe ori aceste Suflete Gemene se întâlnesc în cele mai importante momente ale vieții, ei fiind indisponibili emoționali fiind deja angrenați în alte angajamente relaționale, căsătoriți și cu copiii, ceea ce declanșează un conflict interior ce  mintea umană este incapabilă de o percepție clară fiind nevoie de a începe descoperirea de Sine. Un alt aspect mental de confuzie în unele cazuri este că aspectul fizic al Sufletului Geamăn este complet opusul cu dorințele și așteptările a ceea ce însemnă un partener romantic, ceea ce va determina respingerea și ignorarea Sufletului Geamăn din viața sa, urmând o cale separată fizic cu un alt partener. Ascunzând în taină această iubire și trăind o viață duplicitară, interioară prin telepatie cu Sufletul Geamăn și cea exterioară cu un suflet pereche care este partenerul de viață și copiii lor.

Doar din și prin percepția Sinelui Înalt va primi claritate și înțelegere a ceea ce Sufletul experimentează prin simțirea Iubirii Pure și metamorfozarea egoului, în care personalitatea este dizolvată indiferent de rezistența pe care o exercită.

Ce este un suflet geamăn? Diferenţa dintre suflete pereche şi suflete gemene

  • Sufletul pereche diferă de un suflet geamăn. Poţi avea multiple suflete-pereche de-a lungul vieţii, dar sufletul geamăn este unul singur, este oglinda ta, persoana care îţi trezeşte sufletul.
  • Sufletele pereche au o vibraţie energetică asenănătoare cu a ta, în timp ce cu Sufletul Geamăn împărtăşeşti aceeaşi vibraţie energtică, una ce este unică în Univers.
  • La fel ca sufletele gemene, sufletele pereche pot avea relaţii de natură platonică sau romantică. Cu sufletele pereche ai o conexiune extrem de strânsă, te ajută să te dezvolţi spiritual şi este cel mai bun companion al tău.
  • Întâlnirea cu un sufletul-pereche se întâmplă pentru a vindeca anumite răni sufleteşti sau pentru a ajuta fiecare suflet să-şi depăşească limitările şi să realizeze lucruri măreţe, ce nu ar putea avea loc fără această întâlnire. Întâlnirea cu acel Suflet Geamăn al tău are loc pentru a ajunge la cel mai înalt nivel de purificare al sufletului şi a crea o armonie desăvârşită, astfel ambele persoane ajungând să aibă parte de cea mai prosperă experienţă sufletească ce o pot experimenta în trup fizic! 



sâmbătă, 4 noiembrie 2023

LISA RENEE despre „Vindecarea inimii noastre”

 

 

LISA RENEE 

~„Vindecarea inimii noastre" ~


 


„Păstrarea și vindecarea inimii noastre poate fi un proces diferit pentru fiecare persoană, cu toate acestea, scopul principal este de a acorda atenție meditativă personală pentru a percepe mai bine mesajele interioare ale inimii noastre, pentru a restabili un flux de energie iubitoare în viața noastră și a obține echilibru energetic.

Inima umană este un armonizator de energie și restabilește în mod natural echilibrul în toate sistemele corporale atunci când învățăm cum să echilibrăm senzațiile sentimentale ale inimii cu sistemele de credință ale minții. Să ne simțim inima înseamnă că acordăm atenție sentimentelor, emoțiilor și nevoilor noastre interioare în timp ce simțim ritmurile naturale și descoperim dimensiunile mai profunde ale inimii noastre multidimensionale.

Când inima noastră a fost închisă, este de obicei rezultatul traumei și durerii anterioare pe care le-am suferit în copilărie și purtate ca amprente miasmatice/dezagreabil care au fost nerezolvate din alte vieți. Pentru a ne deschide inima, va trebui să fim dispuși să înfruntăm orice durere îngropată și nerezolvată, înfruntând umbrele pe care le purtăm, care pot include emoții precum tristețea, durerea și disperarea.

 Practicarea compasiunii pentru sine și iertarea celorlalți, lucrul asupra sentimentelor de empatie, sunt modalități de a dezvolta calități bazate pe inimă care ne ajută să lucrăm prin emoții puternice și intense. Acestea sunt etapele de început ale intenției de a vindeca spiritual și de a ne deschide inimile pe pământ.

Este posibil să ne angajăm cu Vindecarea Emoțională numai odată ce am atins niveluri mai mari de Conștientizare de Sine, care este rodul auto-investigației dedicate. Procesul de a deveni conștienți de declanșatorii noștri emoționali și de a găsi cauza reală a durerii emoționale se realizează prin auto-observare și creșterea conștientizării de Sine. Prin observarea dedicată a Sinelui și discernând treptat între aceste aspecte funcționale ale minții, se poate obține experiența directă a Conștiinței care Sunt. Prin observare și auto-investigare, devenim conștienți de conținutul tiparelor noastre psihologice și emoționale de comportament. Punctul nemișcat, prin care această conștiință se conectează la părțile minții noastre, este ceea ce ne formează toate gândurile, emoțiile și experiențele care ne direcționează prin viață. Conversația mentală excesivă, vorbirea negativă cu sine și interpretarea unor arhetipuri ale dramei generează dezechilibre în corpul nostru și plasează blocuri de energie în jurul inimii.

Pentru a recăpăta echilibrul energetic în toate cele patru sisteme corporale principale, trebuie să fim capabili să stăm liniștiți și să ne liniștim mintea. Aceasta începe cu a învăța despre eul negativ/ego și cum să controlezi impulsurile și să liniștim mintea, prin meditație sau respirație. Pentru a ne vindeca și a deschide inima noastră sacră, trebuie să curățăm egoul negativ, să reducem zgomotul mental și distragerile exterioare. Pentru a elimina scutul pericard și blocajele energetice aferente din jurul complexului nostru cardiac, de multe ori va trebui să ne iertăm pe noi înșine și pe alții.

 A ierta o altă persoană sau o altă circumstanță este cel mai generos lucru pe care îl putem face pentru noi înșine. Când îi iertăm pe alții pentru greșelile percepute, ne eliberează de legăturile, încurcăturile și corzile care manifestă modele dureroase, cum ar fi judecățile, resentimentele și mânia.

Pentru multe persoane care trec prin provocări emoționale profund șocante sau grele, cum ar fi încheierea relațiilor, acest lucru poate da naștere la emoții negative profunde, cum ar fi furia, resentimentele și amărăciunea, care ne împiedică să mergem mai departe în viață.

Durerea unor astfel de evenimente ne poate face să suferim de o inimă frântă, care are atât impact fizic, cât și energetic asupra închiderii inimii noastre. Dacă putem privi viața cât mai multe lecții în care învățăm să devenim întregi din punct de vedere spiritual, senzația de inimă frântă oferă oportunitatea de a explora mai multe dimensiuni ale sinelui nostru interior. Fiind prezent în momentul și predându-se acum, judecățile și așteptările viitoare ale altora sunt complet dizolvate.

 Lasă totul să plece. Când ne simțim nemulțumiți de condițiile actuale din viața noastră, este timpul să restabilim echilibrul energetic făcând un inventar.

Ce faci acum în viața ta care îți aduce o conexiune semnificativă, împlinire și sentimente de bucurie în acest moment? Dacă ne uităm la alții să ne dea permisiunea sau ne bazăm pe relații sau evenimente externe pentru a experimenta iubirea și fericirea, acest lucru ne face să eșuăm.

Când ne concentrăm doar pe exterior pentru a ne face fericiți, acest lucru se bazează pe condiții temporare, astfel, ne distragem atenția de la auzirea mesajelor reale care vin din interiorul inimii noastre.

Odată ce ne-am făcut inventarul și ne-am ascultat inima pentru mai multă claritate cu privire la ceea ce generează conexiuni semnificative și sentimente de iubire sporite, vom dori să aplicăm noua noastră conștientizare pentru a crea împreună un stil de viață mai sănătos și relații mai echilibrate.

Dacă suntem prea serioși și în regim de lucru prea mult timp, fără joacă și umor, acest lucru generează și dezechilibre care ne închid inima. Trebuie să ne reevaluăm angajamentele în viață pentru a reduce stresul și a căuta să înlăturăm orice zone în care obligațiile sau interacțiunile negative nu mai susțin un flux mai natural în viața noastră.

Când suntem în echilibru energetic cu noi înșine, suntem în echilibru cu sinele nostru spiritual, cu inima noastră și încetăm să avem mari frământări sau suferințe personale. După cum am menționat, atunci când începem să spargem bariera energetică care ne înconjura pericardul și inima, vom simți adâncimea emoțională a rănilor sufletești, trădările, abandonul și durerea.

Aceasta este prin excelență Noaptea Întunecată a Sufletului. Cu toate acestea, este important să vă amintiți atunci când treceți prin această etapă dificilă de vindecare a inimii, că scoateți la suprafață tot ceea ce a fost nespus și neauzit pentru a fi martor și că din aceste sentimente puternice și durere adânc înrădăcinată va ieși un spirit spiritual. putere și reînnoire care vor merita totul. Trebuie să crești în Maturitatea Spirituală pentru a putea discerne ceea ce este în aliniere pentru ei personal, fără judecată și fără grija pentru ceea ce ar putea crede alții despre alegerile tale.

 Pe măsură ce vă permiteți să fiți cine sunteți cu adevărat, ca întruchipare a adevărului sufletesc, le veți permite altora să fie exact ceea ce trebuie să fie.

 Aceasta este calea spre a deveni din ce în ce mai sănătoși și pașnici.

Putem descoperi auto-acceptarea și găsim bucurie, simțim reverență și ne facem plăcere în cele mai simple lucruri din viață.”

                                                                                              ~Lisa Renee~

 

 

Sursa: https://wordpress.com/read/feeds/42302665/posts/4971860116

vineri, 3 noiembrie 2023

Vindecare

 


Singura modalitate 

Să mă vindec 

Eu de mine

Este să ofer 

Iubire!