Acordul de a te
uni
Nu ne preocupă ceea ce aşteaptă în
certitndine deplină dincolo de mântuire. Căci numai ce ai început să îţi laşi
primii paşi incerţi să îţi fie îndrumaţi în sus, pe scara pe care separarea
te-a condus în jos.
Pe moment, numai miracolul ne preocupă. Aici
trebuie să începem. Şi, odată ce am început, senină şi simplă se va face calea
ce urcă spre trezire şi spre isprăvirea visului. Când accepţi un miracol, nu îţi adaugi visul de frică la cel pe care îl
visezi deja. Fără sprijin, visul se stinge fără efecte. Căci tocmai sprijinul tău îl întăreşte. Nicio minte nu este bolnavă până nu e de acord
o altă minte că sunt separate. Aşa că e decizia lor comună să fie bolnave. Dacă
refuzi să îţi dai acordul şi accepţi rolul pe care îl joci în prefacerea bolii
în realitate, cealaltă minte nu îşi poate proiecta vinovăţia fără ajutorul pe
care i-l dai când o laşi să se perceapă separată şi despărţită de tine. În felul
acesta trupul nu e perceput bolnav de ambele voastre minţi din puncte de vedere
separate. Unirea cu mintea unui frate
previne cauza bolii şi efectele percepute. Vindecarea e efectul unor minţi ce se unesc, aşa cum boala decurge din
minţi ce se separă. Miracolul nu face
nimic tocmai din cauză că mințile sunt unite şi nu se pot separa. Dar, în visare,
lucrul acesta a fost inversat şi minţile separate sunt considerate trupuri,
care sunt separate şi nu se pot uni. Nu îi îngădui fratelui tău să fie bolnav
căci dacă este l-ai abandonat în seama visului său împărtăşindu-l cu eI. El nu
a văzut cauza bolii unde este, iar tu n-ai trecut cu vederea golul dintre voi,
unde a luat naştere boala.
Așa vă uniți în boală să
păstrați nevindecat golul infim, în care boala e ţinută bine protejată, nutrită
şi susţinută de o convingere fermă, ca nu cumva să vină Dumnezeu să Se facă
punte peste golul infim ce duce la El. Nu
Îi combate venirea cu iluzii, căci tocmai venirea Lui e lucrul pe care îl vrei
mai presus de tot ce pare să sclipească în vis. Încetarea visării este încetarea fricii, iar
iubirea nu a fost nicicând în lumea viselor. Golul este infim. Dar în el stau
seminţele molimei şi ale fiecărei forme de boală, pentru că reprezintă dorinţa
de-a ţine dezbinat şi de a nu uni. Aşa că pare să dea bolii o cauză care nu e
cauza ei. Rostul acestui gol e toată cauza pe care o are boala. Căci a fost
făcut să te ţină separat, într-un trup pe care îl vezi de parcă ar fi cauza
durerii. Cauza durerii este separarea,
nu trupul, care nu e decât efectul ei. Dar separarea nu e decât spaţiu gol,
neconţinând nimic, nefăcând nimic şi fiind la fel de lipsit de substanţă ca
locul gol dintre undele stârnite de un vapor ce trece. Şi pe care îl acoperă la
fel de repede valurile ce se unesc şi apa care se repede să umple golul dintre
unde. Unde e golul dintre valuri când ele se unesc şi acoperă spaţiul ce a părut
să le ţină separate pentru scurtă vreme? Unde sunt motivele de boală când minţile s-au
unit să acopere golul infim dintre ele, unde au părut să crească seminţele
bolii?
Dumnezeu construieşte puntea,
dar numai în spaţiul pe care l-a lăsat curat şi neocupat un miracol. El nu Se
poate face punte peste seminţele bolii şi ruşinea vinovăţiei, căci nu poate
distruge voia străină pe care nu a creat-o El. Lasă-i efectele să dispară şi nu
te agăţa de ele cu mâini lacome, să le păstrezi. Miracolu le va da la o parte
şi Îi va face loc astfel Celui Ce voieşte să vină şi să fie puntea revenirii
Fiului Său la El.
Socoteşte, atunci, miracolele argintate şi auritele vise de fericire drept singurele comori pe care vrei să le păstrezi în vistieria lumii. Uşa le e deschisă, nu hoţilor, ci fraţilor tăi înfometaţi, care au luat drept aur strălucirea unei pietricele şi au strâns o grămadă de zăpadă lucitoare ca argintul. Nu le-a rămas nimic în spatele uşii deschise. Ce altceva e lumea decât un gol infim ce pare să sfâşie veşnicia şi să o împartă în zile, luni şi ani? Şi ce altceva eşti tu, care trăieşti în lume, decât un portret al Fiului lui Dumnezeu făcut tot bucăţi şi ascuns, bucată cu bucată, într-un boţ - separat şi incert - de humă? Nu te teme, copilul meu, ci lasă-ţi lumea să fie blând luminată de miracole. Şi, acolo unde ai văzut că stă golul infim dintre fratele tău şi tine, uneşte-te cu el. În felul acesta, vei vedea acum că boala nu are cauză. Visul vindecării stă în iertare şi îţi arată cu blândeţe că nu ai păcătuit nicicând.
Miracolul nu va lăsa nicio dovadă de vinovăţie să îţi
aducă mărturie pentru ceva ce nu a fost nicicând. Şi, în vistieria ta, va face
un loc de întâmpinare pentru Tatăl tău şi Sinele tău. Uşa e deschisă, să poată
veni toţi cei ce nu mai vor să flămânzească, ci vor să se înfrupte din ospăţul
îmbelşugat care li se aşterne acolo. Şi se vor întâlni cu Oaspeţii tăi
invitaţi, pe Care I-a poftit miracolul la tine. E un ospăţ ce diferă mult de cele pe care ţi
le-a arătat visarea lumii. Căci aici, cu cât primeşte cineva mai mult, cu atât
le rămâne celorlalţi mai mult de împărţit. 0aspeţii au adus cu Ei provizii nelimitate.
Şi nimenea nu duce lipsă, nici nu poate aduce lipsă nimănui. E un ospăţ pe care
Tatăl îl aşterne înaintea Fiului Său şi îl împarte cu el deopotrivă. lar, în ce
împart Ei, nu poate să existe gol în care pregetă şi scade abundenţa. Anii de foamete nu pot să intre aici, căci
timpul nu stă după acest ospăţ nesfârşit. Căci iubirea şi-a aşternut masa în
spaţiul ce a părut să îţi separe Oaspeţii de tine.
Unirea cea mare
Să accepţi Ispăşirea pentru tine însuţi
înseamnă să nu sustii visul de boală şi de moarte al cuiva. Înseamnă că nu îi împărtăşeşti
dorinţa de-a se separa şi nu îl laşi , să îşi îndrepte iluziile împotrivă-i.
Nici nu doreşti sa fie
Indreptate, în schimb, împotriva ta. În felul acesta, ele nu au efecte. Şi
scapi de vise de durere pentru că l-ai lăsat să scape de ele şi el. Dacă nu îl
ajuţi, vei simţi durerea odată cu el pentru că asta şi doreşti. Şi devii o
figură din visul lui de durere, după cum şi el e într-al tău. Aşa deveniţi
amândoi nişte iluzii, fără identitate. Puteţi fi oricine sau orice, în funcţie
de al cui vis de rău îl împărtăşiti. Puteţi fi siguri de un singur lucru: că
sunteţi răi, căci împărtăşiti vise de frică. Există o modalitate de-a găsi certitudine
chiar acum şi aici. Refuză să fii părtaş la vise înfricoşătoare, indiferent ce
formă ar lua, căci îţi vei pierde identitatea în ele. Te găseşti pe tine
neacceptând că te cauzează şi că îţi dau efecte. Exişti separat de ele, dar nu
şi separat de cel care le visează. Aşa separi visătorul de vis şi te uneşti cu
unul, dar dai drumul celuilalt. Visul nu e decât iluzie în minte. Şi cu mintea
vrei să te uneşti, niciodată cu visul. De vis te temi, nu de minte. Tu le consideri
unul și acelaşi lucru, căci te consideri doar un vis. Şinu ști, nici nu poţi sa distingi ce e real şi ce nu e
decât iluzie în tine Insuţi. Ca tine,
fratele tău crede că e un vis.
Să nu îi împărtăşeşti iluzia
de sine, căci Identitatea ta depinde de realitatea lui. Gândeşte-te la el, mai
degrabă, ca la o minte în care persistă iluziile, dar ca la o minte care îți
este frate. Nu ţi-l face frate ceea ce visează, şi nu ţi-e frate nici trupul
lui, ,,eroul" visului. Frate ţi-e realitatea lui, după cum şi a ta îi este
lui. Mintea ta şi a lui sunt unite în frăţie. Trupullui şi visele lui doar par
să facă un gol infim, unde ale tale s-au unit cu ale lui. Şi totuşi, între minţile voastre nu există
discontinuitate. Să iei parte la visele lui înseamnă, aşadar, să nu îl întâlneşti,
pentru că visele lui s-ar separa de tine. Eliberează-l, aşadar, prin simpla
revendicare a frăţiei, şi nu a viselor de frică. Lasă-I să recunoască cine e,
nesusţinându-i iluziile cu credinţa ta, căci dacă i le susţii vei avea credintă într-ale tale. Cu credintă
într-ale tale, el nu va fi eliberat, iar tu eşti ţinut în robia viselor lui. Iar
visele de frică vor bântui golul infim, ocupat doar de iluziile pe care le-ai
susţinut în mintea fratelui tău. Fii
sigur că, dacă îţi îndeplineşti rolul, el şi-l va îndeplini pe al lui, căci se
va uni cu tine unde stai. Nu îl chema să te întâlnească în golul dintre voi,
căci vei crede că e atât realitatea ta, cât şi a lui. Nu îi poţi îndeplini
rolul, dar tocmai asta faci când devii o figură pasivă în visele lui, în loc să
fii visătorul propriilor tale vise. Identitatea în vise e lipsită de înţeles,
căci visul şi visătorul una sunt. Cine e părtaş la un vis trebuie să fie visul
la care e părtaş, căci, prin împărtăşire, se produce o cauză. Împărtăşeşti confuzie şi eşti confuz, căci în
spaţiul gol nu există nici un sine stabil. Ce e totuna pare diferit, pentru că
ce e totuna pare să fie altfel. Visele lui sunt ale tale pentru că le laşi să
fie. Dar, dacă ţi le-ai retrage pe ale tale, el ar scăpa atât de ele, cât şi de
ale lui. Visele tale sunt martorele a lor lui, iar ale lui atestă adevărul a lor
tale. Dar, dacă vezi că nu există adevăr într-ale tale, visele lui vor
dispărea, iar el va înţelege prin ce s-a făurit visul.
Spiritul Sfânt e în ambele
voastre minți, şi e Una pentru că nu există gol care să îi separe Unitatea de
Ea Însăşi. Golul dintre trupurile
voastre nu contează, căci ce e unit în El e una pentru totdeauna. Nimeni nu e
bolnav dacă altcineva îşi acceptă unirea cu El. Dorinţa lui de-a fi o minte
bolnavă şi separată nu poate rămâne fără o mărturie sau o cauză. Şi ambele
dispar dacă cineva voieşte să fie unit cu el. EI visează că a fost separat de
fratele lui, care, neîmpărtăşindu-i visul, a lăsat neocupat spaţiul dintre ei. Iar
Tatăl vine să Se unească cu Fiul Său, cu care S-a unit Spiritul Sfânt. Funcţia Spiritului Sfânt este aceea de-a lua
portretul sfărâmat al Fiului lui-Dumnezeu şi de-a repune fiecare ciob la locul
lui. Acest sfânt tablou, vindecat în întregime, El îl arată fiecărui ciob
separat care se crede un tablou în sine. EI îi oferă fiecăruia identitatea lui,
reprezentată de întregul tablou, şi nu de micul ciob cu care a insistat el că
se identifică. Iar, când va vedea acest tablou, se va recunoaşte pe el însuşi.
Dacă nu împărtăşeşti visul de
rău al fratelui tău, acesta e tabloul pe
care îl va pune miracolul în golul infim, lăsat curat de toate semințele păcatului
şi ale bolii. Iar aici Tatăl Îşi va primi Fiul, pentru că Fiul Lui a fost
binevoitor cu el însuşi.
Îţi mulţumesc, Tată, pentru că ştiu că vei
veni să umpli fiecare gol infim ce stă între cioburile preasfântului Tău Fiu. Sfintenia
Ta deplină şi perfectă, stă în fiecare dintre ele. Şi se unesc pentru că ce e
într-unul e în toate.
Cât de sfânt e cel mai mic
fir de nisip, când recunoşti că face parte din portretul întregit al Fiului lui
Dumnezeu! Formele pe care par să le ia aceste cioburi nu înseamnă nimic. Căci întregul e în fiecare dintre ele. Şi
fiecare aspect al Fiului lui Dumnezeu este acelaşi cu fiecare altă parte. Să nu te alături viselor fratelui tău, ci
uneşte-te cu el, iar, unde te unești cu Fiul Lui, acolo-i și Tatăl.
Cine caută substitute când
percepe că nu a pierdut nimic? Cine ar vrea sa aibă parte de
"binefacerile" bolii când a primit simpla fericire a sănătăţii?
Ce a dat Dumnezeu nu poate fi
o pierdere, iar ce nu vine de la El nu are efecte. Ce ai putea să percepi atunci
în spaţiul gol ?
Seminţele bolii provin din
convingerea ca bucuria e în separare şi că renuntarea la ea ar fi un
sacrificiu.
Dar, când nu insişti să vezi
în spaţiui gol ce nu există miracolele nu pot să nu rezulte.
Tot ce îti cere Vindecătorul
Fiului lui Dumnezeu este disponibilitatea de-a te desprinde de iluzii.
EI va pune miracolul
vindecării unde au fost seminţele bolii. Şi nu va fi nicio pierdere, ci numai
câştig.”
Doar Flacăra Geamănă e
capabilă de această Binecuvântare, asumare/responsabilitate.
~Mulțumesc~
Extras din ”Curs de Miracole”
