sâmbătă, 12 martie 2022

Iubirea eternă și regăsirea celuilalt Sine

 

 

Iubirea eternă și regăsirea celuilalt Sine

 



Departe de a fi doar o ființă vulnerabilă, sortită unei existențe haotice, omul poartă în sufletul său o iubire eternă de neprețuit care la început se află într-o stare latentă, așteptând să fie descoperită pe tot parcursul vieții. Dragostea veșnica se ascunde întotdeauna în adâncurile noastre, izvorând în momentul în care întâlnirea cu sufletul pereche/geamăn inițiază o dinamizare a întregii noastre ființe care dă glas beatitudinii de a ne regăsi alături de cel care ne-a fost sortit încă de la începuturile noastre si ale lumii.

 

Măreția destinului uman constă în capacitatea omului de a iubi.

 

Sufletul unitar și iubirea eternă

Cu toții tindem spre o uniune simbolica împlinită prin iubire cu trupul și cu sufletul, uniune care amintește de condiția de totalitate pe care am pierdut-o când ne-am desprins de forța creatoare după cum scrie preotul lector doctor Vasile Gavrilă în lucrarea sa desăvârșită despre taina cununiei, „Cununia-Viața întru Împărăție”.

Căutăm nu numai iubirea sublimă care să ne ridice deasupra suferinței cauzate de sentimentul singurătății, al fragmentării, al izolării pe pământ; căutăm de fapt sensul tainic al dumnezeirii în iubirea eternă, singura dragoste care transcende timpul și spațiul și care ne poate purta în cele mai îndepărtate ceruri. Să ne trezim pentru o eternitate, în deplină pace și bucurie, alături de persoana mult iubită este o binecuvântare pentru care ar trebui să fim recunoscători în fiecare moment și în care ar trebui să credem cu multă speranță.

  Prin credința, prin încrederea noastră punem bazele uniunii tainice, devenind creatori la rândul nostru al legăturii cu persoana iubită. Această legătură dintre două persoane atât de diferite dar atât de asemănătoare în același timp presupune o continua recreare a Sinelui, o transformare menită să ne apropie și să ne țină Uniți. Trupul și sufletul creat prin unirea celor doi sunt unice; fiecare relație de iubire este unica și tinde mereu spre desăvârșire într-un mod mai puțin vizibil.

 

Când ignorăm chemarea iubirii ne distanțăm de șansa noastră de a fi din nou întregi. Din dezamăgire, din ignoranță, din mândrie ne împotrivim uneori uniunii cu cel care ne-a fost sortit spre a ne completa.

 

Suntem într-o lungă căutare pe măsură ce ne lăsăm purtați de firul speranței menit să ne readucă împreună. Mereu însoțiți de chemarea/magnetismul sufletului celuilalt geamăn!

 

Sursa: Iubireaeterna si regasirea celuilalt sine – Atelier introspectiv (wordpress.com)




duminică, 6 martie 2022

SUFLETELE GEMENE ~ Claritate ~

 

SUFLETELE GEMENE



Simt nevoia să scriu despre un subiect, mai puțin la îndemână, dar foarte drag, acela al relației sufletelor gemene, încercând să aduc claritatea pe care eu am dobândit-o până acum.

Aud că tot mai multe persoane trăiesc în prezent un tip de relație puternică, deopotrivă pasională, dar dureroasă, diferită de ceea ce cunoaștem din experiența noastră obișnuită. Mă refer la sufletele gemene.

O astfel de întâlnire este năucitoare. Oamenii cu suflete gemene trăiesc povești de iubire de o rară frumusețe, ca dintr-un alt tărâm. Ei se descoperă ca fiind mai mult decât pământeni. Inimile lor cântă și își pot asculta muzica care îi leagă ca un fir nevăzut. Ei pot simți cum o parte din sine, de care le e sfâșietor de dor să o cunoască, se naște în sfârșit, prin celălalt. Multe femei încep să își trăiască feminitatea, să pătrundă în misterul sexualității lor nebănuite până atunci. Oamenii își pot descoperii frumusețea lăuntrică, încep să își manifeste talentele și pot avea experiențe extatice.

Dar sufletele gemene sunt precum soarele și luna. Nu pot rămâne împreună ziua și noaptea, oricât de dureroasă este depărtarea. Mai devreme sau mai târziu ei constată că nu reușesc să facă posibilă în planul fizic o relație atât de intensă, chiar dacă sufletele lor sunt conectate în multe feluri, de la depărtare.

Fiecare suflet este pentru sufletul celălalt precum o oglindă. Privindu-se prin celălalt, sufletele au șansa să își descopere multiplele fațete ale sinelui, părți frumoase, părți necunoscute, părți rănite.

Relația dintre astfel de suflete, chiar în absența unei comuniuni la nivelul fizic, este o relație cu un potențial uriaș de creștere și evoluție pe multiple dimensiuni, însă este responsabilitatea fiecărui suflet felul în care primește darul unei astfel de întâlniri în viața sa și ce face cu un astfel de dar.

Calea de creștere înseamnă munca fiecăruia cu sine pentru a înțelege ce trăiri îi trezește celălalt suflet, ce simte, ce gândește, cum se descoperă pe sine, cum îi descoperă pe cei de lângă el, ce răni îi sunt atinse, pentru că toate au un înțeles ce are nevoie să fie descoperit și vindecat.

Experiența de a nu fi lângă sufletul geamăn, este în sine o experiență grea care atinge răni foarte profunde, aflate în subconștient, dar care pot fi explorate cu grijă, cu blândețe, pentru a fi vindecate.

Indiferent că sunt împreună în planul fizic sau nu, doi oameni, suflete gemene, pot recunoaște că trăiesc un soi de iubire până la moarte și dincolo, un soi de iubire necondiționată, într-o experiență spirituală puternică, că iubirea pentru sufletul geamăn este precum respirația, o stare de iubire pe care eu o numesc Acasă, o conexiune cu ceea ce este spiritual și divin în esența fiecăruia, pe o frecvență foarte înaltă, celestă. Sufletele care se întâlnesc astfel au șansa de a se poziționa într-un loc de iubire necondiționată, de creștere, de conștientizare, de evoluție.

Cred că tot ceea ce se întâmplă are un sens, cred în inteligența acestui Univers și în inteligența sufletelor. Cred că sufletele gemene se pot întâlni dacă este timpul să se întâlnească. Și dacă reușesc să fie împreună și în planul fizic, depinde foarte mult de scopul lor personal, de misiunea lor în viață.

Însă, cel mai important în astfel de relații este înțelegerea faptului că ceea ce îți trezește sufletul geamăn este despre tine în primul rând, despre propria poveste, despre propriul trecut și despre propriul viitor, este despre vindecarea sufletului tău, reintegrare și creșterea spirituală personală, iar vindecarea și creșterea spirituală nu vin de la sine, ci se consolidează urmare unui proces care necesită timp și dedicare.

Sursa: Daniela Dumitru - Facebook