Oglinda
”Trebuie mai întâi TU să devii ceea ce alegi să ai cel mai
mult în viața ta.”
Gregg Braden
Cu trei mii de ani în urmă, exista un om la
fel ca noi toți care tria în apropierea unui oraș înconjurat de munți. Omul a
studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăța.
În inima sa simțea că trebuie să existe ceva mai mult decât era scris în acele
cărți. Într-o zi, când a adormit într-o peșteră, el a visat că și-a văzut
propriul corp adormit. A ieșit din peșteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era
senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în
interiorul său, ceva care i-a transformat viața pentru totdeauna. El și-a
privit mâinile, și-a simțit corpul, iar apoi și-a auzit propria voce spunând:
„Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele”. A privit din nou la stele și a realizat
că nu stelele sunt cele care creează lumina, ci lumina creează stelele.
„Totul este
făcut din lumină; eu sunt făcut din stele, a spus el, și spațiul dintre ele nu
este gol”. Și a știut că tot ceea ce există este o ființă vie, iar lumina este
mesagerul vieții, deoarece este vie și conține în ea toate informațiile. Apoi a
conștientizat că și el era făcut din stele, deși nu părea una cu acele stele.
„Sunt în stele și între ele”, a gândit el. Atunci, el s-a numit tonal, iar
lumina dintre stele nagual, și a știut că tot ceea ce creează armonia și spațiul
dintre cele două este Viața sau Intenția. Fără Viață, tonal-ul și nagual-ul nu ar putea
exista. Viața este forța Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul.
Iată deci ce a descoperit el: totul în existență este o manifestare a ființei
vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu. Și a ajuns la concluzia că
percepția umană este doar lumina ce percepe lumina. El a văzut că materia este o
oglindă - totul este o oglindă care reflectă lumina și creează imaginile acelei
lumini - dând naștere lumii iluziei, Visul, care seamănă cu un fum ce nu ne
permite să vedem cine suntem cu adevărat.
„Noi, Cei Adevărați, Suntem Iubire Pură,
Lumină Pură ” , a spus el.
Această realizare i-a transformat viața. Dintr-o dată,
el a știut cine este cu adevărat, s-a uitat în jur la ceilalți oameni și la
restul naturii și a rămas uimit de ceea ce a văzut. El s-a regăsit pe el însuși
în tot ceea ce exista - în fiecare ființă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în
pământ. Și a văzut că viața amestecă tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri
pentru a crea miriade de manifestări ale Vieții. În acele câteva momente el a
înțeles totul. Era foarte emoționat și inima sa era plină de pace. Cu greu
putea să aștepte pentru a le spune și prietenilor săi ceea ce descoperise. Dar
cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte? A încercat să le spună ce a
descoperit și celorlalți, dar ei nu-l puteau înțelege. Ei puteau vedea doar că se
transformase, că din vocea și din ochii săi radia ceva extraordinar. Au
observat că el nu mai judeca pe nimeni și nimic. El devenise altfel. Putea înțelege
pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea înțelege pe el. Ei credeau că el
era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea aceasta și apoi
spunea: „Este adevărat. Eu sunt Dumnezeu. Dar și voi sunteți Dumnezeu. Suntem la
fel, voi și cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu”. Dar
nici așa oamenii nu-l înțelegeau. El a descoperit că el era o oglindă pentru
restul persoanelor, o oglindă în care el se putea vedea pe sine. „Oricine este
o oglindă”, a spus el. El s-a văzut în ceilalți, dar nimeni nu l-a văzut pe el. Și
astfel, a conștientizat că toată lumea visa, dar fără a fi conștient de acest
lucru, fără a ști cine sunt ei cu adevărat. Ei nu-l puteau vedea pe el în ei înșiși
deoarece exista un perete de ceață sau de fum între oglinzi. Și peretele de ceață
era creat de interpretarea imaginilor luminii - Visul oamenilor.
Apoi, a știut
că va uita curând tot ceea ce învățase. Dorind să-și amintească de-a pururi
viziunea pe care a avut-o, s-a decis să-și spună Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna să știe
că materia este o oglindă, iar fumul este cel care ne împiedică să știm cine
suntem cu adevărat. El a spus: „Sunt o Oglindă Fumurie, deoarece mă văd pe mine
în fiecare dintre voi, dar noi nu ne recunoaștem unul pe celălalt din cauza
fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda ești tu, visătorul”.
~Visătorul este o jumătate, visul este cealaltă jumătate.~
”Cele
patru legăminte” Don Miguel Ruiz
Cele Șapte Oglinzii Eseniene
Prima oglindă este oglinda prezentului tău imediat,
adică arată ce gânduri, emoţii sau stări îţi guvernează existenţa în timp real.
Dacă tu eşti bucurie, vezi în jurul tău doar bucurie.
Dacă tu zâmbeşti, vei
remarca imediat că ceilalţi îţi zâmbesc la rândul lor. Este posibil să fie
chiar datorită zâmbetului tău. Tu ai „schimbat” realitatea după chipul şi
asemănarea ta. Dar este, de asemenea, posibil să fii extrem de grăbit şi
stresat şi să remarci că toţi din jurul tău sunt lenţi şi irascibili. Sau poate
ţi s-a întâmplat să te aşezi la un rând care ţi s-a părut mai mic, grăbit
fiind, dar să remarci că se dovedeşte a fi, de fapt, cel mai lent, aşa că te
muţi la un alt rând, care subit devine lent şi el… Te regăseşti în situaţiile
de mai sus sau în altele asemănătoare? Atunci întreabă-te: ce lecţie primeşti
chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi
te vei vedea pe Tine. Atragi oameni şi evenimente corespunzător nivelului tău
de vibraţie. Dacă simţi că „toate ţi se-ntâmplă numai ţie”, iată ce trebuie să
faci: Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi
gândurile. Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe. Iartă-te şi … reacţionează cu
creativitate. Ce te-ar face cu adevărat fericit cu resursele pe care le ai în
acest moment? Ştii, visul e cu tine oricând şi e cea mai ieftină resursă!
Prezentul depinde te tine. Tot ce trebuie să faci este să-l trăieşti aşa cum
vrei!
A doua oglindă ne arată la nivel subtil ce judecăm în
mintea noastră, ce dezaprobăm conştient sau nu. Poate judeci la alţii minciuna.
Este posibil să dai peste câţiva mincinoşi, până realizezi că Universul ţi i-a
scos în cale ca să te înveţe să nu îi mai judeci pe alţii. De multe ori te
auzi, poate, zicând: „Eu niciodată nu aş putea să fac aşa ceva!” şi nu trece
mult timp până când tu însuţi pici în capcana judecăţii tale: te vezi făcând
fix acelaşi lucru. Noi, românii, avem o variantă minunată de explicare a aceste
„oglinzi”: spunem că ne-a smerit Dumnezeu! Dacă te regăseşti în situaţiile de
mai sus sau altele asemănătoare, întreabă-te: ce lecţie primeşti chiar în acel
moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi te vei vedea pe
Tine. Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi
gândurile. Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe, priveşte-i şi pe ceilalţi la
fel şi … reacţionează cu creativitate. În loc să-i judeci, mai bine zâmbeşte-le
şi oferă-le o mână de ajutor! Puteai fi chiar tu în locul lor, pentru că orice
e posibil – doar e o „oglindă”!
A
patra oglindă corespunde recunoaşterii formelor de
dependenţă din viaţa ta. Toată viaţa învăţăm tipare de comportament. Uneori
aceste tipare devin de-a dreptul obsesive: tot ce este aparent diferit va fi
forţat de către tine să intre în tipar. Dai naştere unei forme de dependenţă
comportamentală şi nu neapărat legată de tutun, alcool sau droguri. Există
altele, mult mai subtile. De exemplu, setea de putere, patima banilor sau
dorinţa de a-i controla pe ceilalţi. Pe măsură ce obţii tot mai multă putere,
tot mai mulţi bani sau deţii tot mai mult controlul, renunţi la câte ceva sau
chiar la cineva drag – pentru că nu mai încap. Poate fi vorba despre prieteni,
colegi sau chiar familie. Dacă remarci la tine un şablon de gândire sau de
comportament, trebuie să ştii că el nu a apărut peste noapte. El s-a dezvoltat
pas cu pas, îndepărtând astfel, în acelaşi ritm, ceva drag sufletului tău
pentru a face loc dependenţei. Frumuseţea acestei oglinzi este că poţi oricând
recunoaşte un tipar şi, odată cu el, poţi pune pe hârtie toate renunţările
tale. Astfel poţi începe să recuperezi ce ai pierdut şi îţi poţi reaşeza viaţa.
A
cincea oglindă este oglinda mamei/tatălui . Se pare că
este una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Este oglinda pe care
părinţii noştri ne-o pun în faţă, în special în timpul copilăriei, în care ne
vedem cu aşteptările şi credinţele noastre.
Dacă părinţii ne judecă în permanenţă
şi ne dau de înţeles că nimic din ce facem nu e bun, este foarte posibil ca
acţiunile lor să reflecte tocmai lipsa noastră de încredere în forţele proprii
sau convingerea că nu suntem suficient de buni. Această oglindă ne spune mai
multe despre noi decât toate celelalte şi ne poate explica de ce am trăit viaţa
în modul în care am făcut-o. Dacă ar fi să treceţi pe o foaie de hârtie câte
trei calităţi, respectiv trei defecte atât pentru mama, cât şi pentru tatăl
vostru – aşa cum îi vedeţi acum, cu ochi de adulţi, este foarte posibil să fie
percepţii diferite de cele pe care le-aţi avut în copilărie, dar care vă
descriu mai degrabă pe voi decât pe ei. Şi relaţiile îmbătrânesc, dar şi
comportamentele se transformă! Esenienii spun că această oglindă pe care ne-o
pun părinţii în faţă ne arată şi aşteptările, respectiv credinţele noastre cu
privire la Creator. Este posibil astfel să considerăm, prin transfer, că nu
suntem suficient de buni sau că nu am făcut totul suficient de bine în ochii
lui Dumnezeu. Când îţi vezi părinţii iubitori, înţelepţi, dispuşi să-şi arate
vulnerabilitatea sau puternici, cinstiţi şi toleranţi – aceasta este şi
aşteptarea noastră de la Creator. Dar când le vezi şi părţile negative – ele
reflectă credinţa ta că aşa eşti şi tu în ochii Creatorului. Şi câtă suferiţă
îţi creezi astfel singur! Dar, dacă cineva v-ar spune că mai aveţi doar un
singur minut de trăit, ce aţi alege să-le spuneţi în acel moment părinţilor? Că
sunteţi bine, împăcaţi, fericiţi şi ştiţi că sunteţi iubiţi, că aţi vrea ca ei
să nu sufere şi să ducă o viaţă cât mai fericită până când vă veţi reîntâlni,
nu-i aşa? Înseamnă că sunteţi iubire, recunoştinţă, iertare, altruism,
bunătate… Asta eşti şi în ochii lui Dumnezeu! De asemenea, dacă aţi avea acel
minut să îi ascultaţi pe ei, ce aţi alege să vi se spună? Poate „te iubesc”,
„mulţumesc”, „vino acasă” sau poate „te-ai descurcat de minune, sunt mândru de
tine!”. Şi de aici începe vindecarea!
Aceste afirmaţii pun degetul pe rană! Aţi găsit suferinţa! Vedeţi unde apare efectiv
un disconfort fizic când le rostiţi şi exact acel aspect trebuie vindecat!
Vindecaţi relaţia cu părinţii voştri pământeni şi se vindecă automat şi relaţia
pe care voi aţi stabilit-o cu Părintele Divin.
A
şasea oglindă este testul întunericului. Esenienii îi
spuneau „noaptea neagră a sufletului”. Ni se aminteşte că viaţa tinde spre
echilibru. Natura întreagă, Universul însuşi înseamnă echilibru. Deşi cu toţii
afirmăm asta, oare chiar am înţeles cu toţii subtilităţile stării de echilibru?
Lumina şi întunericul sunt opuse doar pentru că cineva – chiar TU – le ţii în
echilibru, permiţând ca Lumina să fie Lumină şi Întunericul să fie Întuneric.
De fapt eşti în echilibru atunci când înţelegi că Lumina şi Întunericul una
sunt în tine. Universul te pune în faţa unei situaţii sau provocări dacă şi
numai dacă El consideră că deţii toate instrumentele pentru a le depăşi cu
graţie şi uşurinţă spre starea de echilibru. Din această perspectivă gândind,
un necaz nu este altceva decât o oportunitate de a demonstra – sieşi şi
Universului – maestrul din tine. În faţa acestei oglinzi eşti doar TU – cel
atât de dăruit – şi nu cel care crezi că eşti prin toate etichetările construite
în mintea ta. Ce ţi se cere este să ai încredere în tine şi în viaţă, să faci
pasul ştiind că poţi să-l faci, deşi nu vezi prin negura minţii. Chiar dacă
pierzi în viaţă tot ce ai crezut că ţi-e mai drag, TU eşti acolo, TU ai în tine
tot ce-ţi trebuie pentru a merge mai departe şi a ieşi din abisul întunecat.
Dumnezeu nu îţi dă mai mult decât poţi duce! Pentru a învăţa ce este
echilibrul, trebuie mai întâi să înveţi ce este dezechilibrul, iar natura din
noi tinde spre atingerea stării de echilibru. Dacă te găseşti într-un impas cum
nu ai mai experimentat, dacă nu ai pe nimeni care să-ţi arate calea de ieşire
şi niciun indicator în faţa ta, înseamnă că experimentezi cea de-a şasea
oglindă! Înseamnă că trebuie să-ţi găseşti în interior toate instrumentele pe
care Universul s-a asigurat că le ai pentru a depăşi acel necaz. Respiră şi
întreabă-te pe TINE, întreabă-ţi corpul, care este calea cea mai potrivită
pentru TINE. Tu ştii deja răspunsul. Salvarea e în tine şi te duce spre
echilibru. Felicitări! Ai învăţat a şasea lecţie!
A şaptea oglindă este oglinda perfecţiunii, care arată
percepţia despre sine. Ne este cumplit de greu de înţeles că fiecare lecţie de
viaţă, indiferent de rezultatul ei, este perfectă pentru noi. Indiferent dacă
ai atins sau nu piscuri semeţe în această existenţă, lecţia este a ta, deci
comparaţia cu alţii este inutilă! Această oglindă ne arată că fiecare realizare
a vieţii noastre, fiecare aspect al corpului nostru de la un moment dat – toate
sunt perfecte şi sunt cum trebuie să fie, pentru că singurul etalon de
comparaţie eşti chiar tu. A şaptea oglindă eseniană ne face să punem semnul
egal între ce este perfect şi ce este imperfect. Şi dacă vedem totul prin
minunea darului vieţii, înţelegem că imperfect este perfect, că asimetric e
simetric, că normal înseamnă unic. Întrebarea este: ce standarde îţi impui
pentru comparaţie, de ajungi să te simţi inconfortabil cu tine însuţi? De ce
sunt necesare ajustări la tine pentru a fi ca alţii? Dacă ţi s-ar da acum un
test în care să-ţi evaluezi pe o scară de la 1 la 10 (unde 10 înseamnă excelent
) propria percepţie despre capacitatea ta de comunicare, inteligenţa ta,
frumuseţea ta, capacitatea de a iubi şi de a oferi iubire sau atâtea alte
criterii, ce note ţi-ai da? Dacă îţi dai măcar o notă diferită de 10, înseamnă
că te-ai comparat cu un etalon exterior ţie! Înseamnă că i-ai investit pe alţii
cu putere de judecată asupra ta. Dar dacă îi analizezi pe alţii după fix
aceleaşi criterii şi dai alte note decât 10, înseamnă că vezi totul prin prisma
propriei experienţe şi vei spune despre alţii că sunt comunicativi sau nu
comparativ cu tine! Inteligenţi sau nu – comparativ cu tine! Frumoşi sau nu –
comparativ cu tine… Atunci când te compari cu alţii eşti cel mai rău judecător
al tău. Erai perfect pentru tine până în clipa comparaţiei! Priviţi-vă viaţa şi
vedeţi care sunt aspectele în care nu sunteţi mulţumiţi de voi. Există două
posibile situaţii: fie nu aţi făcut totul pentru rezultat, fie aţi făcut totul,
dar v-aţi comparat cu alţii. Reaşezaţi-vă etalonul în interior şi
conştientizaţi PUTEREA ce se află în voi: puterea gândului, a sentimentului şi
a emoţiei. Folosiţi această PUTERE pentru a vă schimba, dacă ne cazul,
percepţia despre sine şi, odată cu ea, vă veţi schimba şi percepţia despre ceilalţi.
Imagini:Pinterest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu