"Căsătoria,
simbol universal" - extras
OMRAAM MIKHAEL
AIVANHOV
"În conştiinţa sa
păcătoasă omul este separat de el însuşi. Trebuie deci să regăsească acea parte
pe care nu o cunoaşte şi să se unească cu ea. Această idee e conţinută şi de
formula: “Cunoaşte-te pe tine însuţi” care era înscrisă pe frontispiciul oracolului
din Delphi. Dar foarte puţini au înţeles sensul acestei inscripţii. Am citit
într-o zi un comentariu făcut de un profesor universitar de la Sorbona, şi am
rămas siderat: chiar şi cei mai erudiţi nu înţeleg nimic şi explică această
frază ca şi copiii, fără pic de adevăr, fără profunzime.
A te cunoaşte, nu înseamnă
a-ţi cunoaşte caracterul cu calităţile şi defectele sale sau a cunoaşte
limitele condiţiei umane. Dacă nu ar fi decât aceasta, chiar şi copiii ar fi
capabili de a se cunoaşte.
În “Cunoaşte-te pe tine
însuţi”, ce este acest “însuţi”? - Braţele? Picioarele? Creierul? - Nu.
Sentimentele? Gândurile? Nu. Acest însuţi e o parte de Dumnezeu, o scânteie, un
spirit nemuritor, ceva ce nu se poate defini, foarte îndepărtat, foarte sus… Şi
acolo trebuie omul să se afle pentru a se cunoaşte, în această entitate
imortală, omniscientă, care e atotputernică: Eu-l său superior, care e o bucată
de Dumnezeu(…) şi trebuie să conştientizeze că depinde de El, că face parte din
El, că nu există ca existenţă nici ca activitate separată de El. În acel moment
omul va descoperi că tot ceea ce gândea, tot ceea ce simţea era o iluzie, un
lucru ireal, iar realitatea era acest Eu, acest Sine interior care este
Dumnezeu Însuşi, şi că, dacă ar face eforturi pentru a se lega de El, pentru a
simţi că face parte din El, de a fi UNA împreună cu El, conştiinţa sa s-ar topi
în Etern, iar el şi-ar extrage forţa, lumina, iubirea din Etern; el nu s-ar mai
simţi ca ceva separat, mic, suferind, ci s-ar simţi ca şi Dumnezeu Însuşi!
V-am mai explicat: cât timp
omul se va identifica cu corpul său fizic, el va rămâne vulnerabil, slab,
muritor ca şi corpul fizic, şi va fi atins de orice i se întâmplă corpului său.
Dar dacă el încetează să se identifice cu corpul său fizic şi cu impulsurile
sale instinctive pentru a se identifica cu centrul universului, cu sursa
vieţii, cu Creatorul, el se va îndepărta din ce în ce mai mult de slăbiciune,
de bătrâneţe, de boală şi de moarte, el se va apropia de Cel ce este nemuritor,
omniscient, omniprezent. Din acest motiv insistă Iniţiaţii asupra acestui
“însuţi”. Pentru că atât timp cât omul se va mulţumi de a cunoaşte orice
altceva în afara lui, el nu va atinge niciodată lucrurile la care aspiră:
libertate, pace, fericire. A se cunoaşte înseamnă a se topi în imensitatea lui
Dumnezeu.
Deci, înţelegeţi-mă bine,
când Iniţiaţii antici Greci spuneau: “Cunoaşte-te pe tine însuţi”, ei nu
preconizau de a se cunoaşte în toate slăbiciunile şi în toate limitările, pentru
că slăbiciunile, limitările, viciile nu sunt “tu însuţi”. Iată ceea ce trebuie
înţeles.
Evident, această fuziune cu
Dumnezeu nu se poate face aşa de rapid. Chiar în toată existenţa lor, unii nu
reuşesc să aibă această conştiinţă superioară graţie căreia să simtă că sunt
una cu Eternul. Din timp în timp ei au o străfulgerare, o iluminare, dar a doua
zi se simt iar separaţi, slabi, nenorociţi. Cel care a realizat această fuziune
cu Eu-l său superior se găseşte în pace şi în lumină, se simte nemuritor. El a ajuns
la un grad de conştiinţă atât de elevat, atât de vast, încât consideră toate
creaturile ca şi cum ar face parte din el însuşi, iar el nu mai are inamici, nu
mai poate face rău la nimeni, el iubeşte toate fiinţele pentru că simte că el
însuşi trăieşte în toate creaturile. El se supune unei morale superioare. Iată
un nou sens al formulei: : “Cunoaşte-te pe tine însuţi”.
Pentru a ajunge la această
stare de conştiinţă, o întreagă asceză e necesară. În India se numeşte Jnani-
Yoga. Pentru a ajunge la conştiinţa identificării cu Dumnezeu, yoghinii hinduşi
se servesc de formula “Eu, sunt El”. Meditând mult la această frază, yoghinul
conştientizează că eu-l său nu există, că eu-l nu este altceva decât “El”,
Domnul… El e unic, atotputernic, singura realitate.
Să aprofundăm acum
semnificaţia cuvântului “a se cunoaşte”. Citiţi în Biblie că Adam a cunoscut-o
pe Eva şi s-a născut Cain… el nu o cunoştea înainte? Abraham a cunoscut-o pe
Sarah şi s-a născut Isaac…
Cunoaşterea subînţelege un
contact. E o apropierea a doi poli care vor să se topească sau, dacă vreţi, să
se guşte unul pe altul. Da, ce fac copiii când sunt mici? Ei iau tot ce le cade
în mână şi duc la gură. Astfel învaţă ei să cunoască lucrurile. Pentru copil,
organul cunoaşterii nu este creierul, ci gura: el vrea să guşte totul. Iar
pentru a cunoaşte un miros, un sunet, o imagine sau un gând, ce faceţi? Le
lăsaţi să pătrundă în nasul vostru, sau în urechile voastre sau în ochii voştri
sau în capul vostru. Deci, cunoaşterea nu e nimic altceva decât a lăsa să penetreze într-un organ al
corpului nostru obiectul pe care vrem să-l cunoaştem. Şi pentru naşterea
copiilor,e aceeaşi lege. Cunoaşterea se realizează prin penetrare: ceva ne
penetrează pentru a fuziona cu noi.
În această fuziune cu un
obiect sau cu o fiinţă, noi vibrăm în armonie, la aceeaşi lungime de undă cu
el. Să presupunem că avem două diapazoane cu braţele de aceeaşi lungime… Când
faceţi să vibreze pe unul, celălalt va răspunde pentru că vibrează pe aceeaşi
lungime de undă. Deci, pentru a ne cunoaşte, pentru a cunoaşte acea fiinţă
divină care e înlăuntrul nostru trebuie să ajungem să vibrăm pe aceeaşi lungime
de undă cu ea. Numai aceasta e condiţia de a o cunoaşte.
Să reluăm acum simbolul
şarpelui care îşi înghite coada. El îşi înghite coada, adică uneşte cei doi
poli masculin şi feminin pentru că vrea să se cunoască… Dar să presupunem că
şarpele e foarte lung: cinci sute, o mie, două mii de metri… Într-o zi,
plimbându-se, el găseşte o coadă jos, se întreabă ce este şi o muşcă… Şi iată
că descoperă că e propria sa coadă! Ca şi puii de pisică: ei se joacă cu coada
lor şi când o muşcă scot sunete ascuţite, au înţeles că e a lor! Omul e o
fiinţă a cărui realitate depăşeşte cu mult aparenţa sa fizică: ceea ce se
plimbă aici pe pământ, e coada sa… iar capul, unde e capul său?… Cât timp cei
doi poli – capul şi coada – vor fi separaţi în el, el se va mulţumi să se
târască.
Coada trebuie să găsească
capul şi să se unească cu el; coada, eu-l inferior, trebuie să se unească cu
capul, Eu-l superior, care e în înalt, în cer. În acel moment contactul e
realizat, şi se face o circulaţie de energii armonioase, constante. În om,
acest şarpe se găseşte în coloana vertebrală, e şarpele Kundalini, care odată
trezit se ridică în lungul coloanei vertebrale. Când cei doi poli sunt în fine
reuniţi, adică când Kundalini, de jos, se uneşte cu spiritul universal, Shiva,
omul se cunoaşte, e în plenitudine.
“Cunoaşte-te pe tine însuţi”.
“Tine însuţi”, nu e coada care mişcă aici în planul fizic, ci e capul, spiritul
care este în înalt. Adevărata căsătorie este adevărata cunoaştere. Dar omul nu
a realizat încă această căsătorie în el însuşi; el o realizează numai în afara
lui: peste tot el face branşamente, legături, plasează circuite în uzine, în
administraţie, în politică, în economie, peste tot, cu excepţia forului său
interior. Acolo, nu mai ştie să branşeze nimic, de aceea se simte incomplet.
Cea mai mare realizare la
care fiinţa umană poate să aspire este de a uni eu-l inferior cu Eu-l superior,
coada cu capul. Evident, coada posedă câteva calităţi, ea are cel puţin forţa
de a se mişca. Dar capul posedă multe altele în plus: ochii, urechile, gura,
creierul. Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are
facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea
tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar
atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă,
suntem privaţi de aceste bogăţii.
Trebuie să unim coada cu
capul… Trebuie să “alăturăm cele două capete”. De secole, Iniţiaţii au lansat
această formulă în lume, dar oamenii i-au pierdut sensul; ei o folosesc numai
pentru partea materială, şi, la sfârşitul lunii, când banii încep să lipsească,
ei spun: “Nu reuşesc să alătur cele două capete”. În realitate aceste două
capete sunt coada şi capul şarpelui. A alătura cele două capete înseamnă a
ajunge să dezvoltăm succesiv toate chakrele, de la chakra Mulhadhara de jos
până la chakra Sahasrara de sus, pentru a face unitatea. Cât timp nu vom reuşi
să alăturăm cele două capete, vom fi în mizerie şi în privaţiuni. Ei da, e
adevărat şi în planul spiritual ca şi în planul fizic.
Toate puterile creaţiei se
găsesc în căsătorie. Aţi văzut vreun bărbat sau o femeie care au adus singuri
un copil pe lume? Nu, pentru aceasta trebuie să fie doi. De aceea toţi care nu
se căsătoresc cu Cerul nu vor putea niciodată deveni creatori, ei vor rămâne
celibatari. Trebuie să ne căsătorim, dar cu Cerul pentru a avea mulţi copii. Se
spune în Geneză: “Creşteţi şi vă înmulţiţi!” Dar oamenii nu au înţeles această
prescripţie decât în plan fizic. Fiecare comandament are cel puţin trei
interpretări, dar oamenii se mulţumesc să înţeleagă lucrurile în plan fizic, şi
aici este greşeala: de a nu vrea să meargă mai departe.
Trebuie să creştem şi să ne
multiplicăm, da, dar în lumea gândurilor şi sentimentelor, pentru a popula zi
şi noapte pământul cu mici creaturi luminoase şi înnaripate care vor merge să
influenţeze lumea întreagă pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu…
Imagine: Pinterest
