joi, 4 noiembrie 2021

"Căsătoria, simbol universal"

 



 "Căsătoria, simbol universal"  - extras

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV  



 

 

"În conştiinţa sa păcătoasă omul este separat de el însuşi. Trebuie deci să regăsească acea parte pe care nu o cunoaşte şi să se unească cu ea. Această idee e conţinută şi de formula: “Cunoaşte-te pe tine însuţi” care era înscrisă pe frontispiciul oracolului din Delphi. Dar foarte puţini au înţeles sensul acestei inscripţii. Am citit într-o zi un comentariu făcut de un profesor universitar de la Sorbona, şi am rămas siderat: chiar şi cei mai erudiţi nu înţeleg nimic şi explică această frază ca şi copiii, fără pic de adevăr, fără profunzime.

A te cunoaşte, nu înseamnă a-ţi cunoaşte caracterul cu calităţile şi defectele sale sau a cunoaşte limitele condiţiei umane. Dacă nu ar fi decât aceasta, chiar şi copiii ar fi capabili de a se cunoaşte.

În “Cunoaşte-te pe tine însuţi”, ce este acest “însuţi”? - Braţele? Picioarele? Creierul? - Nu. Sentimentele? Gândurile? Nu. Acest însuţi e o parte de Dumnezeu, o scânteie, un spirit nemuritor, ceva ce nu se poate defini, foarte îndepărtat, foarte sus… Şi acolo trebuie omul să se afle pentru a se cunoaşte, în această entitate imortală, omniscientă, care e atotputernică: Eu-l său superior, care e o bucată de Dumnezeu(…) şi trebuie să conştientizeze că depinde de El, că face parte din El, că nu există ca existenţă nici ca activitate separată de El. În acel moment omul va descoperi că tot ceea ce gândea, tot ceea ce simţea era o iluzie, un lucru ireal, iar realitatea era acest Eu, acest Sine interior care este Dumnezeu Însuşi, şi că, dacă ar face eforturi pentru a se lega de El, pentru a simţi că face parte din El, de a fi UNA împreună cu El, conştiinţa sa s-ar topi în Etern, iar el şi-ar extrage forţa, lumina, iubirea din Etern; el nu s-ar mai simţi ca ceva separat, mic, suferind, ci s-ar simţi ca şi Dumnezeu Însuşi!

V-am mai explicat: cât timp omul se va identifica cu corpul său fizic, el va rămâne vulnerabil, slab, muritor ca şi corpul fizic, şi va fi atins de orice i se întâmplă corpului său. Dar dacă el încetează să se identifice cu corpul său fizic şi cu impulsurile sale instinctive pentru a se identifica cu centrul universului, cu sursa vieţii, cu Creatorul, el se va îndepărta din ce în ce mai mult de slăbiciune, de bătrâneţe, de boală şi de moarte, el se va apropia de Cel ce este nemuritor, omniscient, omniprezent. Din acest motiv insistă Iniţiaţii asupra acestui “însuţi”. Pentru că atât timp cât omul se va mulţumi de a cunoaşte orice altceva în afara lui, el nu va atinge niciodată lucrurile la care aspiră: libertate, pace, fericire. A se cunoaşte înseamnă a se topi în imensitatea lui Dumnezeu.

Deci, înţelegeţi-mă bine, când Iniţiaţii antici Greci spuneau: “Cunoaşte-te pe tine însuţi”, ei nu preconizau de a se cunoaşte în toate slăbiciunile şi în toate limitările, pentru că slăbiciunile, limitările, viciile nu sunt “tu însuţi”. Iată ceea ce trebuie înţeles.

Evident, această fuziune cu Dumnezeu nu se poate face aşa de rapid. Chiar în toată existenţa lor, unii nu reuşesc să aibă această conştiinţă superioară graţie căreia să simtă că sunt una cu Eternul. Din timp în timp ei au o străfulgerare, o iluminare, dar a doua zi se simt iar separaţi, slabi, nenorociţi. Cel care a realizat această fuziune cu Eu-l său superior se găseşte în pace şi în lumină, se simte nemuritor. El a ajuns la un grad de conştiinţă atât de elevat, atât de vast, încât consideră toate creaturile ca şi cum ar face parte din el însuşi, iar el nu mai are inamici, nu mai poate face rău la nimeni, el iubeşte toate fiinţele pentru că simte că el însuşi trăieşte în toate creaturile. El se supune unei morale superioare. Iată un nou sens al formulei: : “Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

Pentru a ajunge la această stare de conştiinţă, o întreagă asceză e necesară. În India se numeşte Jnani- Yoga. Pentru a ajunge la conştiinţa identificării cu Dumnezeu, yoghinii hinduşi se servesc de formula “Eu, sunt El”. Meditând mult la această frază, yoghinul conştientizează că eu-l său nu există, că eu-l nu este altceva decât “El”, Domnul… El e unic, atotputernic, singura realitate.

Să aprofundăm acum semnificaţia cuvântului “a se cunoaşte”. Citiţi în Biblie că Adam a cunoscut-o pe Eva şi s-a născut Cain… el nu o cunoştea înainte? Abraham a cunoscut-o pe Sarah şi s-a născut Isaac…

Cunoaşterea subînţelege un contact. E o apropierea a doi poli care vor să se topească sau, dacă vreţi, să se guşte unul pe altul. Da, ce fac copiii când sunt mici? Ei iau tot ce le cade în mână şi duc la gură. Astfel învaţă ei să cunoască lucrurile. Pentru copil, organul cunoaşterii nu este creierul, ci gura: el vrea să guşte totul. Iar pentru a cunoaşte un miros, un sunet, o imagine sau un gând, ce faceţi? Le lăsaţi să pătrundă în nasul vostru, sau în urechile voastre sau în ochii voştri sau în capul vostru. Deci, cunoaşterea nu e nimic altceva decât a lăsa să penetreze într-un organ al corpului nostru obiectul pe care vrem să-l cunoaştem. Şi pentru naşterea copiilor,e aceeaşi lege. Cunoaşterea se realizează prin penetrare: ceva ne penetrează pentru a fuziona cu noi.

În această fuziune cu un obiect sau cu o fiinţă, noi vibrăm în armonie, la aceeaşi lungime de undă cu el. Să presupunem că avem două diapazoane cu braţele de aceeaşi lungime… Când faceţi să vibreze pe unul, celălalt va răspunde pentru că vibrează pe aceeaşi lungime de undă. Deci, pentru a ne cunoaşte, pentru a cunoaşte acea fiinţă divină care e înlăuntrul nostru trebuie să ajungem să vibrăm pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Numai aceasta e condiţia de a o cunoaşte.

Să reluăm acum simbolul şarpelui care îşi înghite coada. El îşi înghite coada, adică uneşte cei doi poli masculin şi feminin pentru că vrea să se cunoască… Dar să presupunem că şarpele e foarte lung: cinci sute, o mie, două mii de metri… Într-o zi, plimbându-se, el găseşte o coadă jos, se întreabă ce este şi o muşcă… Şi iată că descoperă că e propria sa coadă! Ca şi puii de pisică: ei se joacă cu coada lor şi când o muşcă scot sunete ascuţite, au înţeles că e a lor! Omul e o fiinţă a cărui realitate depăşeşte cu mult aparenţa sa fizică: ceea ce se plimbă aici pe pământ, e coada sa… iar capul, unde e capul său?… Cât timp cei doi poli – capul şi coada – vor fi separaţi în el, el se va mulţumi să se târască.

Coada trebuie să găsească capul şi să se unească cu el; coada, eu-l inferior, trebuie să se unească cu capul, Eu-l superior, care e în înalt, în cer. În acel moment contactul e realizat, şi se face o circulaţie de energii armonioase, constante. În om, acest şarpe se găseşte în coloana vertebrală, e şarpele Kundalini, care odată trezit se ridică în lungul coloanei vertebrale. Când cei doi poli sunt în fine reuniţi, adică când Kundalini, de jos, se uneşte cu spiritul universal, Shiva, omul se cunoaşte, e în plenitudine.

“Cunoaşte-te pe tine însuţi”. “Tine însuţi”, nu e coada care mişcă aici în planul fizic, ci e capul, spiritul care este în înalt. Adevărata căsătorie este adevărata cunoaştere. Dar omul nu a realizat încă această căsătorie în el însuşi; el o realizează numai în afara lui: peste tot el face branşamente, legături, plasează circuite în uzine, în administraţie, în politică, în economie, peste tot, cu excepţia forului său interior. Acolo, nu mai ştie să branşeze nimic, de aceea se simte incomplet.

Cea mai mare realizare la care fiinţa umană poate să aspire este de a uni eu-l inferior cu Eu-l superior, coada cu capul. Evident, coada posedă câteva calităţi, ea are cel puţin forţa de a se mişca. Dar capul posedă multe altele în plus: ochii, urechile, gura, creierul. Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă, suntem privaţi de aceste bogăţii.

Trebuie să unim coada cu capul… Trebuie să “alăturăm cele două capete”. De secole, Iniţiaţii au lansat această formulă în lume, dar oamenii i-au pierdut sensul; ei o folosesc numai pentru partea materială, şi, la sfârşitul lunii, când banii încep să lipsească, ei spun: “Nu reuşesc să alătur cele două capete”. În realitate aceste două capete sunt coada şi capul şarpelui. A alătura cele două capete înseamnă a ajunge să dezvoltăm succesiv toate chakrele, de la chakra Mulhadhara de jos până la chakra Sahasrara de sus, pentru a face unitatea. Cât timp nu vom reuşi să alăturăm cele două capete, vom fi în mizerie şi în privaţiuni. Ei da, e adevărat şi în planul spiritual ca şi în planul fizic.

Toate puterile creaţiei se găsesc în căsătorie. Aţi văzut vreun bărbat sau o femeie care au adus singuri un copil pe lume? Nu, pentru aceasta trebuie să fie doi. De aceea toţi care nu se căsătoresc cu Cerul nu vor putea niciodată deveni creatori, ei vor rămâne celibatari. Trebuie să ne căsătorim, dar cu Cerul pentru a avea mulţi copii. Se spune în Geneză: “Creşteţi şi vă înmulţiţi!” Dar oamenii nu au înţeles această prescripţie decât în plan fizic. Fiecare comandament are cel puţin trei interpretări, dar oamenii se mulţumesc să înţeleagă lucrurile în plan fizic, şi aici este greşeala: de a nu vrea să meargă mai departe.

Trebuie să creştem şi să ne multiplicăm, da, dar în lumea gândurilor şi sentimentelor, pentru a popula zi şi noapte pământul cu mici creaturi luminoase şi înnaripate care vor merge să influenţeze lumea întreagă pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu…

Imagine: Pinterest

2 comentarii: