PERFECȚIUNEA

 PERFECȚIUNEA

#Domnul Credeţi-MĂ, că niciodată nu veţi putea înţelege până la capăt Fiinţa MEA. Ce sunt EU la origine, nu vi se poate explica pentru că gândiră voastră are limite şi nu poate cuprinde ceea ce este nelimitat - iar Spiritul pentru care aţi alcătuit noţiunea de DUMNEZEU este nelimitat. Ce anume este acest Spirit, iarăşi nu puteţi înţelege, pentru că EL nu există în vreo formă, iar voi vă reprezentaţi tot ce există sub diverse forme, cu atât mai mult când e vorba de o fiinţă cu voinţă gânditoare.

Eu, ca Spirit originar, exist, însă nu pot fi imaginat sub nici o formă. Sunt o putere nelimitată, cu acţiune nelimitată. Această putere pătrunde tot universul, cuprinde fiecare creaţie materială şi spirituală şi acţionează întotdeauna printr-o ordine a legilor. Căci o voinţă care gândeşte, cârmuieşte această putere cu dragoste şi înţelepciune conform unui plan.

Această "voinţă gânditoare" vă îndreptăţeşte să MĂ imaginaţi ca fiind o Fiinţă, dar să nu-MI daţi nici o formă, ci gândiţi toată creaţia vizibilă şi cea spirituală ca fiind pătrunsă de puterea dragostei MELE. Puteţi deci intra pe calea gândului în legătură cu MINE, pentru că EU sunt o Fiinţă care gândeşte.

Fiinţa MEA, Spiritul MEU, Dragostea MEA, Puterea MEA - toate sunt acelaşi lucru. Puterea care umple totul este DUMNEZEU. Dragostea în sine este DUMNEZEU. Spiritul este DUMNEZEU. Şi totuşi acest DUMNEZEU este o Fiinţă, căci o voinţă care gândeşte, hotărăşte cum se manifestă Dragostea, Puterea, Spiritul şi determină toată guvernarea şi activitatea MEA. Iar dacă puterea dragostei MELE se revarsă în nenumărate scântei - fiecare scânteie este ceea ce sunt EU însumi: un spirit, de aceeaşi natură cu MINE, dar în miniatură. Totuşi e plină de putere, dat fiindcă şi ea e purtătoarea veşnicei DUMNEZEIRI: căci nu şi-ar putea menţine existenţa de n-ar fi continuu străbătută de puterea dragostei MELE.

Astfel omul poate să-şi imagineze că îi sunt asemănător, voi toţi fiind copii ale MELE. Totuşi sunteţi fiinţe limitate. Sunteţi doar o parte din MINE, parte care, atât timp cât sunteţi încă imperfecţi, trebuie considerată limitată. Când veţi redeveni perfecţi, aşa cum aţi fost la început, va avea loc contopirea cu MINE Şi atunci mai degrabă vă veţi putea face o idee despre ceea ce este DUMNEZEU, cu toate că, în toată profunzimea fiinţei MELE sunt şi mereu voi rămâne de nepătruns. Atunci însă nu vă veţi mai folosi de criterii limitate, cum o faceţi ca oameni, gândind din această cauză deseori greşit.

Sunt Spirit, adică o Fiinţă de neperceput pentru simţurile omeneşti, care cu toate acestea există. Sunt o fiinţă pentru că tot ceea ce creez are un sens şi o menire, puteţi deci deduce din această existenţa unei puteri care gândeşte şi are voinţă. Intraţi deci în legătură cu această putere de necontestat! Căci de-abia această legătură, şi mai ales această uniune vă face să vă daţi seama că proveniţi din aceeaşi substanţă originară.

Iar când vă vorbeşte, nu se adresează învelişului vostru exterior, corpului, ci celui care sălăşluieşte în înveliş şi vă caracterizează ca făpturi după chipul lui DUMNEZEU: spiritului vostru, care v-a fost dat de MINE şi care este partea din MINE pe care aţi respins-o odinioară. Acum l-am pus din nou în voi - ca mică scânteie - pentru viaţa omenească. Cu alte cuvinte: MĂ adresez părţii nemuritoare din voi, vorbesc cu ceea ce îmi aparţine, cu ceea ce se află - ca scânteie iscată din MINE - ascuns în învelişul trupului omenesc. Aceasta iarăşi e o dovadă că doresc să MĂ regăsesc în voi, făpturile create de MINE - şi de aceea rămâneţi inseparabil legaţi de MINE, pentru că Spiritul MEU este indivizibil. Iar puterea dragostei MELE vă întreţine existenţa şi nu puteţi pieri niciodată, căci sunteţi putere revărsată din MINE, care, după veşnica lege, trebuie să se reîntoarcă la izvorul de putere de unde a pornit. De-abia ajunşi în stare de perfecţiune veţi putea înţelege toate acestea. Atunci nu veţi mai avea o gândire limitată şi veţi şti şi faptul că EU sunt o Fiinţă., căreia îi dăruiţi toată dragostea voastră. Veţi şti atunci şi că EU sunt însăşi DRAGOSTEA şi veţi înţelege şi de ce nu a-ţi putut pricepe ca oameni toate acestea.

Cât nu sunteţi încă desăvârşiţi, EU - adică Spiritul MEU şi dragostea MEA - nu pot să vă iau cu totul în stăpânire şi până atunci nu pot să pătrund în voi în aşa fel, ca să vă luminez pe deplin. Lucrez însă în voi în măsura în care aceasta este posibil, în măsura în care îmi permite starea de maturitate la care a-ţi ajuns - dăruindu-vă tot mai multă lumină, pentru ca odată să atingeţi PERFECȚIUNEA.

                                                                                      6.9.1962 Bertha Dudde

Sursa: https://www.facebook.com/petrica.sin.3/posts/173667004007771

”În tărâmurile superioare, Partenerii Sacri își strâng mâinile în timp ce cel care Părăsește istoria voastră personală de creștere este predată celui care Urmează. Știu că aceste Contracte Sufletești depășite sunt dizolvate – pentru că atunci când lecțiile sunt învățate un anumit suflet depășește, trece testele finale și este primit eventual într-o nouă clasă. Aceasta este următoarea predare pe care viața a planificat-o pentru voi, cu mult timp în urmă. Felicitări. V-ați făcut lucrarea. Și Viața este pe cale să vă întâlnească exact unde stați acum, oferind o oglindă fizică nou-nouță cu care să mergeți pe Calea sacră. Aveți încredere. Sophie Gregoire”

Sursa: https://inalove.world/2017/05/05/noul-tu 

Imagine: Pinterest

I

Dacă te consideri spiritual... ~ partea a treia ~

Dacă te consideri spiritual... ~ partea a treia ~

Dacă te consideri spiritual, învață a șaptea  lecție.

E observarea. Postura de observator. Dar aici e vorba de observare interiorului tău. Oamenii inconștienți observă doar ce se întâmplă în afara lor și reacționează impulsiv, compulsiv, pierzând multă energie astfel. A-ți urmări starea ta interioară însă, e o artă și e arta artelor și măiastra maeștrilor. Altceva mai important ca arta asta în spiritualitate nu poate fi, căci totul se reduce la ceea ce simți și ce mișcări se petrec în tine când interacționezi cu impulsuri exterioare care te ating. Asta înseamnă să fi un observator, un martor conștient al trăirilor tale. Pe acelea nimeni nu le știe și nici măcar nu le poate dibui nimeni. Teatru cu mască sau fără mască se joacă la greu, mai ales în virtual, dar starea  ta interioară doar tu o simți. Paradoxul e că unii o simt, adică se simt rău, dar nu schimbă nimic. Pentru că nu înțeleg starea lor, nu o conștientizează pe deplin. Că dacă doar simți fără să și raționezi ce se întâmplă cu tine, asta e nimic. O inima care pulsează ca amețita după cum bate vântul, și asta duce doar la reacții nebune. Observarea conștientă a ceea ce se mișcă în interiorul tău și de ce se întâmplă ce se întâmplă. Și dacă înțelegi sursa, ori schimbi ceva dacă e o stare de rău, ori cultivi acel ceva dacă e stare de bine, și asta se învață.

Dacă te consideri spiritual, învață a opta  lecție.

E despre intrări și ieșiri. Și unde să intri, de unde să ieși? Când scriu, înainte de a începe senzația e că merg prin fața unor uși. Ele sunt închise, și trec pe lângă ele și o deschid pe cea a cărei vibrație mă atrage în aceea clipă. Uneori e o vibrație joasă, grobiană, lumească, intru acolo, scriu ceva, apoi ies. E doar joacă, cu condiția să știu când să ies. Nu stau mult în lumesc, după un timp devine horror. Dar e parte din viață, nu o repudiez, are efect de înpământare pentru mine. Alteori intru pe uși luminoase și scriu din acea vibrație, dar după un timp ies și de acolo. Să rămân doar într-o singură etichetă, asta ar însemna moartea sufletului pentru mine. Mă joc cu darul meu, îl experimentez, observ ce simt și când sunt luminos și când sunt întunecat. Intru în încăperile luminoase din mine, e plăcut acolo, dar după un timp vreau altceva. Așa că intru des și în umbra mea. Are și ea farmecul ei. Nu repudiez nimic din ce simt, totul e binevenit. Nu am repere morale afumate, doar simțirea mea, și știu că e joacă. Dacă nu ar fi joacă , ar fi constipare doar. Plictisitor. O lecție despre intrări în orice fel de încăperi obscure ale sufletului, dar și despre ieșirile din acestea când joaca e gata și nu mai are farmec. Așa te cunoști pe tine însuți. Important e să ști când să intri și când să ieși. Intră și ieși când vrei și de unde vrei, dar rămâi cu puterea în tine!

Dacă te consideri spiritual, învață a noua  lecție.

Asta e despre a-ți da voie să nu crezi nimic din ce auzi, citești, vezi. Că dacă ești botanist și crezi toate prostiile, nu ești spiritual, ești doar botanist, credul, dominat de emoții, fascinat de iluzii ezoterice. Adică ești gură cască, creier zero barat. Că dacă ai fi mai isteț, ai testa una alta și ai pune în balanță, ai cântări iluziile ca să te convingi care au greutate și care sunt nimic. Că dacă vine un șmecher și-ți toarnă gogoșele spirituale și tu le crezi din prima pentru că ești doar emoție fără creier,  asta e super mișto. Se poartă la noi. Prinde la mimozele leșinate momite cu sufletul pereche care e pe drum și se materializează cumva în urma unui focus. Ele nu caută spiritual caută doar un bărbățel să le țină non stop în brațe și să le adoarmă. Fără discernământ ești doar botanist. Te amăgești și hrănești cu amăgirea care te îndulcește pe moment. Eu îmi dau voie să nu cred nimic. E cel mai sănătos și eliberator în același timp. După ce te arzi odată, sufli și-n iaurt. A crede în ceva asta te înlănțuie și te ghipsează, te face rigid și te îndeamnă să te zbați disperat pentru crezul tău. Iar crezul tău e numai vânare de vânt. Azi e, mâine nu mai e. Azi crezi ceva, mâine altceva. Asta nu e evoluție, e doar sevraj emoțional. Spiritualitatea, înseamnă libertate și flexibilitate!

                                                                                                 ~ Va urma ~

Imagini:Pinterest

”Şi ce înseamnă să faci alegeri din inimă? Înseamnă să intri în akasha inimi tale şi să cauţi răspunsuri autentice pentru tine, nu doar răspunsuri speculative şi presupuneri pe care le vei găsi mereu în afara ta. În această akashă personală a rămas toată amintirea legată de sufletul tău, cine eşti, de unde vii şi pentru ce ai venit. Toate sunt înregistrate acolo şi doar aşteaptă ca ele să fie accesate, ca şi cum ai intra într-o bibliotecă uriaşă căutând un răspuns într-o anumită carte. Crezi că dacă tu nu îţi mai aminteşti mai nimic despre sufletul tău, toate amintirile legate de acesta s-au dizolvat? Nu au cum să se dizolve căci ele sunt ca nişte pachete de energie şi energia este vie şi are propria sa conştiinţă. Dar dacă vei accesa aceste energii în momentele de maximă detaşare, ele îţi vor vorbi prin imagini, prin trăiri sau chiar prin cuvinte. Nu contează cum îţi vor vorbi, ci contează ce vei simţi atunci când vei accesa profunzimea sufletului tău. Şi cum îţi dai seama dacă te afli pe vibraţia şi în lumina ta? Atunci când simţi magia revărsându-se în viaţa ta. Atunci când viaţa ta capătă nuanţe de poveste. Unii vor spune poate că e imposibil să mai simţi această magie de poveste, plecând în fiecare zi de dimineaţă la un job necreativ care îi scurg de toate puterile şi întorcându-se tocmai seara, având o relaţie cu cineva în care nu mai există susţinere reciprocă, având o grămadă de lipsuri şi de probleme. Când te afli pe acest flux al lipsurilor şi al problemelor, intri într-o altfel de poveste care se transformă în timp într-un film horror la care tu asişti impasibil, te chinui, te frămânţi, te macini şi te plângi, dar nu mişti un deget în favoarea ta, încercând să ieşi din acest spectacol grotesc şi să revii iarăşi pe vibraţia şi în lumina ta. Adică mai pe scurt, doar pierzi timpul în văicăreala ta.”

”Totul este lumină!”

Autor și postare Cristi Ciorcila

DACĂ TE CONSIDERI SPIRITUAL... ~ a doua parte ~

Dacă te consideri spiritual...    ~ partea doua~

Dacă te consideri spiritual, învață a patra lecție.

E despre iertare. Nu despre” îmi pare rău”, ci despre iertare. Pentru că a-ți părea rău e ipocrizie. Azi rănești și mâine îți pare rău? Dar când ai rănit, nu ți-a părut rău, ci ți-a părut bine. A fost alegerea ta. Asumă-ți și cruzimea și răutatea din tine și agresivitatea. Asumă-ți toată umbra, nu pe sfert! Iertarea se învață. Și e greu să o faci când cu puțin înainte, îți venea să-i crăpi capul unui om ca și tine. Toți greșim sau mai bine spus, experimentăm că tot suntem super spirituali. E greu să-ți ceri iertare, dar și s-o primești. Pentru că suntem ființe conflictuale, răzvrătite, rebele. Am rănit o tonă de oameni în viața de când sunt pe aici. Dar nu-mi pare rău, mi-a plăcut să o fac. Mi-a plăcut să o fac când te-am simțit slab și că aveai nevoie de duritate, nu de mângâieri diafane pe burtică. Mi-a plăcut să te bulversez și să te zăpăcesc de cap când zăceai călduț în confortul tău, căutând mereu să te legeni inert într-un hamac. Important e să-ți dai seama până la urmă de toată prostia care te faci să suferi. Că mulți nu-și  dau seama o viață. Stau împreună într-o casă și se bușesc în fiecare zi. Vine noaptea, se liniștesc, se face ziua și iar încep. Și asta în fiecare zi, de zici că ori sunt nebuni, ori sunt masochiști. Dar de fapt sunt inconștienți. Nu-și dau seama, nu ai ce să le ceri. Ăsta e iadul. Să trăiești în fiecare zi o situație care te halucinează, te hipnotizează și te menține viu-mort în suferință. Iar iertarea e importantă. Nu e clișeu. Fără ea, te umpli de ranchiună, de frustrare, de ciudă, te îmbolnăvești și mori tot cu ranchiuna și frustrarea în gât. Nu ai cum să fii spiritual dacă nu poți ierta !

Dacă te consideri spiritual, învață a cincea lecție.

E despre cunoaștere. Spiritualitatea înseamnă cunoaștere. Dar una pe bune săpată în profunzime, nu superficial. Asta e ca o limbă străină, o înveți integral, nu doar după ureche. Și ca să înveți ceva e musai să citești, cărți reale, nu doar feisbucisme. Virtualul nu înseamnă cunoaștere, doar imbolduri, îndemnuri, direcții. Dar cunoașterea adevărată e prin cărți. Studiu, aprofundare, înțelegere, punere în balanță. Citești, aprofundezi, te oprești, înțelegi și îți impropriezi cunoașterea după sufletul tău, nu al altuia. Nu citești pe bandă rulantă că nu are sens. Cărțile au nevoie de timp pentru a fi digerate. Alții merg la cursuri și seminarii. Și asta e o formă de cunoaștere, dar e  mai mult socializare acolo. Nu te mai simți așa singură când intri în mijlocul acestor spirituali. Dar asta o faci odată, de două ori, de trei ori, apoi te oprești și-ți vezi de drumul și de direcția ta. Că dacă o faci la nesfârșit asta devine prostie asumată cu diplomă. Vii la curs, dai un ban, asculți pe unu sau pe una cum turuie acolo ce a preluat și ea de pe la alții, apoi pleci. Și asta devine dependență. Pentru că nu e cultivat discernământul, doar dependența. De asta e bine să citești real cu cartea în mână, pentru că e o asimilare, mai profundă. Nu poți fii un spiritualist incult, prost și analfabet. Și nu spune că nu ai nevoie de cărți, că tu o arzi cu realitatea. Mă lași?  Ce e aia realizarea sinelui? Asta e justificarea ta de a nu face nimic pentru că ești deja sinele? Prostii. Vrăjeli. Abureli. Cunoașterea și punerea ei în balanță, testând-o în viața reală de zi cu zi, între oameni reali de zi cu zi, că dacă nu testezi ce citești tu acolo pe diagonală, e degeaba. Ai grijă de creierașul tău, de acolo pleacă totul!

Dacă te consideri spiritual, învață a șasea lecție.

E despre judecată. Înainte era sintagma ”cuget, deci exist”, acum e ”judec, deci exist”. Acum judecata e ca respirația, nu ai cum să nu emiți păreri subiective că nu ești roboțel teleghidat să te învârtă cineva cu cheița și să emani tu doar obiectivitate. Asta tot ipocrizie este. Ți-e frică de mori să-ți spui părerea și atunci alegi diplomația. Asta cu ” nu judeca ca să nu fi judecat ” e expirată și se potrivește doar în limbajul de lemn al biserici. Iar eu nu sunt creștin așa că nu mă interesează. De fapt, nici nu mai știu cine sunt. Ființă e de ajuns. Deci dacă emani o părere, din start e o judecată. Depinde de unde pleacă ea. Din ceva constructiv sau distructiv, din bunătate sau din răutate? Că degeaba tu ești spiritualistul satului și arăți cu degetul la turma religioșilor. Ai trecut pe acolo, prin această turmă ca să emani o părere din autoritatea experienței tale? Dacă nu ai trecut pe bune prin religie, mai bine taci. Habar nu ai cu ce se mănâncă. Dar fiind un trend, asta cu spiritualii sunt wow și religioși niște proști, atunci te prinde ușor sevrajul ăsta și pici în el. E ceva constructiv în asta? Asta e judecată din răutate și duce doar spre batjocură. Fiecare are drumul lui de parcurs în viață, nu se pot compara, nu se pot judeca. Unele drumuri sunt drepte, altele se învârt în cerc și e nevoie de timp ca să ieși din cerc. Dacă te atinge mereu asta cu judecata religioșilor, la tine e problema, nu la ei. Sau vrei tu să-i tragi pe toți către spiritualitate și conștientizare, da’cine ești tu vreo maica Tereza a celor ce aleg să rămână în turmă? E alegerea lor, acolo se simt ei safe, nu vor altceva. Cea mai mare provocare e într-un cuplu când unu e cu spiritualitatea, celălalt cu religia. Ăla cu spiritualitatea care se consideră mai evoluat e musai să știe că cu forța și manipularea nu merge. A fi și a da voie să fie. Asta era prima lecție. Judecata din răutate te face mic, foarte mic, pentru că e gratuită și nu e spre ceva constructiv!

                                                                                              VA URMA 

Imagini: Pinterest

„Poţi alege orice moment doreşti în care te-ai simţit confortabil cu tine şi cu cei din jur. Vor mai apărea momente în viaţă cu „problemă", dar nu trebuie să te îmbraci cu acea haină pe care acum ai lăsat-o deoparte. Ai înţeles că trecutul poate fi interpretat diferit şi depinde de noi care dintre poveşti le reţinem, căror oameni le dăm putere, înţelegem puterea vocilor din spate şi realitatea altuia. Dacă nu mai sunt victimă, nici celălalt nu mai este călău. Omul poate construi orice poveste, depinde cât va crede în ea. Poţi fi orice îţi doreşti. Apasă butonul încrederii. Credința înseamnă să faci primul pas, chiar dacă nu vezi toată scara. Ai tot ce trebuie în tine. Poți tinde către orice, ai o mulțime de calități, de pasiuni și cred cu tărie în puterile tale. Ne uităm în trecut fără să judecăm, fără să ne blocăm într-o poveste. Să luăm putere din lumină, nu din întuneric! Există mereu atitudini şi viziuni alternative la orice poveste de viaţă. Curaj! Nu fântâna era prea adâncă, ci cumpăna ei era prea scurtă..."

                                                                 Ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/2014/06/23/judecata-din-oglinda/

DACĂ TE CONSIDERI SPIRITUAL..

Dacă te consideri spiritual... 

Dacă te consideri spiritual învață prima lecție !

Aceea de a le da voie celorlalți să fie așa cum sunt, chiar dacă ei nu-ți dau voie să fii așa cum ești. E despre oameni. Oamenii în esența lor sunt buni, umani, sufletiști. Adică le pasă. Dar spiritualitatea pe mulți îi înnebunește, îi vrăjește și îi  face super egocentrici, că aici dau de puterea lor nemărginită din ei înșiși și atunci încep să se considere cineva. Și ai impresia că atunci când vorbești cu astfel de oameni, că vorbești cu niște minți nebune. Deși fondul lor uman e bun. Când îi contrezi atunci îți dai seama de asta. Începe mintea sa intre in trepidație și egoul să urle de durere. Nu pot lăsa nimic de la ei le cunosc pe toate și doar adevărul credinței lor e infailibil. Oameni credincioși sunt nebuni. Și-ar da viața pentru credința lor de orice natură ar fi ea. Ipocrizia strălucește de-ți ia ochii uneori și seduce de te lasă  gură cască dacă nu ai discernământ. Dar când ipocrizia cade cădere jalnică, rămâne simplitatea spiritului în toata puritatea lui. Rămâne joaca rămâne bucuria. Rămâne uimirea rămâne deschiderea și, nu în cele din urmă, rămâne iubirea nealterată, cea pe care o surprindem în ochii copilașilor, acolo unde ipocrizia încă nu și-a găsit sălaș!

Dacă te consideri spiritual, învață și  a doua lecție.

Asta e despre bucurie, joacă, zâmbete și râsete. Un spiritualist crispat acru și încrâncenat, nu merge. Și până la urmă e și  despre dinamism. Inerția și amorțeala spirituală te fac melancolic, nostalgic și slab, iar tristețea e apanajul naivilor. Suferința e tot de-a lor. Mai bine râzi de toate fără nici o noimă decât să bocești singur și bolnav pe olița milei. Dacă ai puterea să faci mișto de viață și când ești singur și când ești falit, și când ești bolnav, atunci ești cineva. Dacă nu ai puterea asta ești nimic. Dacă ești slab și cazi în depresie că te-a părăsit iubi sau că n-ai un ban în buzunar, spiritualitatea ta e zero barat. Cu atitudinea asta mai bine mergi la biserică. Acolo te vor primi cu brațele deschise cu cât ești mai plângăcios. Dacă ești spiritual e musai să fii deștept, iar deștepții sunt oameni veseli. Că știu să râdă și când e de plâns. Dar de fapt nimic nu e de plâns. Așa ți-au spălat manipulatorii în sutană creierul că aici e valea plângerii. Și tu ai crezut. Că ți-a fost mai la îndemâna să stai să bocești decât să te bucuri de viață. Că atunci când te bucuri de viață ești creativ. Nu ai cum să fii în depresie  când ești creativ. Faci un efort către bucuria ta. Pe asta nimeni nu ți-o poate lua.

Dacă te consideri spiritual, învață a treia lecție.

Asta e despre frică. Păi dacă îți tremură curu’n pantaloni nu ești spiritual! Nu ai cum să fii. Că a fi spiritual înseamnă să predomine spiritul. Adică tu te joci, mai faci o caterincă, mai persiflezi pe unul pe altul și mai sfidezi pe altul. Dar nu te pierzi pe drum. Nu faci concesii, nu tragi ca prostu’ de compromis până se rupe. Nu așa! Că pe urmă dai în grobianisme și mimozele leșinate nu suportă grobianismul, că ele  fac sex doar cu șervețelul între degețele. Iar dacă ți-e frica de ceea ce simți, lasă spiritualitatea, nu e pentru tine. Dacă ești spiritual ești până la capăt, nu pândind pe gaura cheii ce face X sau Y. Frica e varianta cea mai nașpa a ființei tale. Când o simți că te subjugă, du-te mai bine la pescuit, lasă spiritualitatea că nu e pentru tine! Nu poți trăi ca un fricos pe pământ! Degeaba cunoaștere dacă ți-e frică de viață! Cunoașterea e putere, e asumare, e totul ! Frica e doar marele nimic care îți face ție viața dezastru, flenduri, bucăți !

   

                                                                                          

                                                                                                                   Va urma...

Imagini: Pinterest

"Suntem mulți de multe feluri, și suntem așa pentru că așa ne-a creat Dumnezeu. Să ne onorăm unii pe ceilalți respectându-ne spațiul de manifestare. Nimeni nu este superior și nimeni nu este inferior. Divinitatea este întotdeauna egală cu ea însăși. Iubirea adevărată, divină, unește, adună, înalță și te ridică acolo unde n-ai fost niciodată și de unde n-ai mai vrea să pleci. Ceea ce nu te face să te simți valoros prin ceea ce ești, nu este iubirea adevărată, divină; este doar o imitație nereușită, o încercare care nu și-a găsit încă calea. Namaste"

Text de Monica Poka

Sursa: https://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.com/2014/03/elitismul-spiritual-si-profitorii-sau.html