PERFECȚIUNEA
#Domnul Credeţi-MĂ,
că niciodată nu veţi putea înţelege până la capăt Fiinţa MEA. Ce sunt EU la
origine, nu vi se poate explica pentru că gândiră voastră are limite şi nu
poate cuprinde ceea ce este nelimitat - iar Spiritul pentru care aţi alcătuit
noţiunea de DUMNEZEU este nelimitat. Ce anume este acest Spirit, iarăşi nu
puteţi înţelege, pentru că EL nu există în vreo formă, iar voi vă reprezentaţi
tot ce există sub diverse forme, cu atât mai mult când e vorba de o fiinţă cu
voinţă gânditoare.
Eu, ca Spirit originar, exist, însă nu pot fi
imaginat sub nici o formă. Sunt o putere nelimitată, cu acţiune nelimitată.
Această putere pătrunde tot universul, cuprinde fiecare creaţie materială şi
spirituală şi acţionează întotdeauna printr-o ordine a legilor. Căci o voinţă
care gândeşte, cârmuieşte această putere cu dragoste şi înţelepciune conform
unui plan.
Această "voinţă gânditoare" vă
îndreptăţeşte să MĂ imaginaţi ca fiind o Fiinţă, dar să nu-MI daţi nici o
formă, ci gândiţi toată creaţia vizibilă şi cea spirituală ca fiind pătrunsă de
puterea dragostei MELE. Puteţi deci intra pe calea gândului în legătură cu
MINE, pentru că EU sunt o Fiinţă care gândeşte.
Fiinţa MEA, Spiritul MEU, Dragostea MEA, Puterea
MEA - toate sunt acelaşi lucru. Puterea care umple totul este DUMNEZEU.
Dragostea în sine este DUMNEZEU. Spiritul este DUMNEZEU. Şi totuşi acest
DUMNEZEU este o Fiinţă, căci o voinţă care gândeşte, hotărăşte cum se manifestă
Dragostea, Puterea, Spiritul şi determină toată guvernarea şi activitatea MEA.
Iar dacă puterea dragostei MELE se revarsă în nenumărate scântei - fiecare
scânteie este ceea ce sunt EU însumi: un spirit, de aceeaşi natură cu MINE, dar
în miniatură. Totuşi e plină de putere, dat fiindcă şi ea e purtătoarea
veşnicei DUMNEZEIRI: căci nu şi-ar putea menţine existenţa de n-ar fi continuu
străbătută de puterea dragostei MELE.
Astfel omul poate să-şi imagineze că îi sunt
asemănător, voi toţi fiind copii ale MELE. Totuşi sunteţi fiinţe limitate.
Sunteţi doar o parte din MINE, parte care, atât timp cât sunteţi încă
imperfecţi, trebuie considerată limitată. Când veţi redeveni perfecţi, aşa cum
aţi fost la început, va avea loc contopirea cu MINE Şi atunci mai degrabă vă
veţi putea face o idee despre ceea ce este DUMNEZEU, cu toate că, în toată
profunzimea fiinţei MELE sunt şi mereu voi rămâne de nepătruns. Atunci însă nu
vă veţi mai folosi de criterii limitate, cum o faceţi ca oameni, gândind din
această cauză deseori greşit.
Sunt Spirit, adică o Fiinţă de neperceput pentru
simţurile omeneşti, care cu toate acestea există. Sunt o fiinţă pentru că tot
ceea ce creez are un sens şi o menire, puteţi deci deduce din această existenţa
unei puteri care gândeşte şi are voinţă. Intraţi deci în legătură cu această
putere de necontestat! Căci de-abia această legătură, şi mai ales această
uniune vă face să vă daţi seama că proveniţi din aceeaşi substanţă originară.
Iar când vă vorbeşte, nu se adresează învelişului
vostru exterior, corpului, ci celui care sălăşluieşte în înveliş şi vă
caracterizează ca făpturi după chipul lui DUMNEZEU: spiritului vostru, care v-a
fost dat de MINE şi care este partea din MINE pe care aţi respins-o odinioară.
Acum l-am pus din nou în voi - ca mică scânteie - pentru viaţa omenească. Cu
alte cuvinte: MĂ adresez părţii nemuritoare din voi, vorbesc cu ceea ce îmi
aparţine, cu ceea ce se află - ca scânteie iscată din MINE - ascuns în
învelişul trupului omenesc. Aceasta iarăşi e o dovadă că doresc să MĂ regăsesc
în voi, făpturile create de MINE - şi de aceea rămâneţi inseparabil legaţi de
MINE, pentru că Spiritul MEU este indivizibil. Iar puterea dragostei MELE vă
întreţine existenţa şi nu puteţi pieri niciodată, căci sunteţi putere revărsată
din MINE, care, după veşnica lege, trebuie să se reîntoarcă la izvorul de
putere de unde a pornit. De-abia ajunşi în stare de perfecţiune veţi putea
înţelege toate acestea. Atunci nu veţi mai avea o gândire limitată şi veţi şti
şi faptul că EU sunt o Fiinţă., căreia îi dăruiţi toată dragostea voastră. Veţi
şti atunci şi că EU sunt însăşi DRAGOSTEA şi veţi înţelege şi de ce nu a-ţi
putut pricepe ca oameni toate acestea.
Cât nu sunteţi încă desăvârşiţi, EU - adică
Spiritul MEU şi dragostea MEA - nu pot să vă iau cu totul în stăpânire şi până
atunci nu pot să pătrund în voi în aşa fel, ca să vă luminez pe deplin. Lucrez
însă în voi în măsura în care aceasta este posibil, în măsura în care îmi
permite starea de maturitate la care a-ţi ajuns - dăruindu-vă tot mai multă
lumină, pentru ca odată să atingeţi PERFECȚIUNEA.
6.9.1962 Bertha Dudde
”În tărâmurile superioare, Partenerii Sacri își
strâng mâinile în timp ce cel care Părăsește istoria voastră personală de
creștere este predată celui care Urmează. Știu că aceste Contracte Sufletești
depășite sunt dizolvate – pentru că atunci când lecțiile sunt învățate un
anumit suflet depășește, trece testele finale și este primit eventual într-o
nouă clasă. Aceasta este următoarea predare pe care viața a planificat-o pentru
voi, cu mult timp în urmă. Felicitări. V-ați făcut lucrarea. Și Viața este pe
cale să vă întâlnească exact unde stați acum, oferind o oglindă fizică
nou-nouță cu care să mergeți pe Calea sacră. Aveți încredere. Sophie Gregoire”
Imagine: Pinterest
I
LA MULTI ANI FERICITI!
RăspundețiȘtergereSA-TI ADUCA 2020 TOT CE-TI DORESTI!