DACĂ TE CONSIDERI SPIRITUAL..

Dacă te consideri spiritual... 

Dacă te consideri spiritual învață prima lecție !

Aceea de a le da voie celorlalți să fie așa cum sunt, chiar dacă ei nu-ți dau voie să fii așa cum ești. E despre oameni. Oamenii în esența lor sunt buni, umani, sufletiști. Adică le pasă. Dar spiritualitatea pe mulți îi înnebunește, îi vrăjește și îi  face super egocentrici, că aici dau de puterea lor nemărginită din ei înșiși și atunci încep să se considere cineva. Și ai impresia că atunci când vorbești cu astfel de oameni, că vorbești cu niște minți nebune. Deși fondul lor uman e bun. Când îi contrezi atunci îți dai seama de asta. Începe mintea sa intre in trepidație și egoul să urle de durere. Nu pot lăsa nimic de la ei le cunosc pe toate și doar adevărul credinței lor e infailibil. Oameni credincioși sunt nebuni. Și-ar da viața pentru credința lor de orice natură ar fi ea. Ipocrizia strălucește de-ți ia ochii uneori și seduce de te lasă  gură cască dacă nu ai discernământ. Dar când ipocrizia cade cădere jalnică, rămâne simplitatea spiritului în toata puritatea lui. Rămâne joaca rămâne bucuria. Rămâne uimirea rămâne deschiderea și, nu în cele din urmă, rămâne iubirea nealterată, cea pe care o surprindem în ochii copilașilor, acolo unde ipocrizia încă nu și-a găsit sălaș!

Dacă te consideri spiritual, învață și  a doua lecție.

Asta e despre bucurie, joacă, zâmbete și râsete. Un spiritualist crispat acru și încrâncenat, nu merge. Și până la urmă e și  despre dinamism. Inerția și amorțeala spirituală te fac melancolic, nostalgic și slab, iar tristețea e apanajul naivilor. Suferința e tot de-a lor. Mai bine râzi de toate fără nici o noimă decât să bocești singur și bolnav pe olița milei. Dacă ai puterea să faci mișto de viață și când ești singur și când ești falit, și când ești bolnav, atunci ești cineva. Dacă nu ai puterea asta ești nimic. Dacă ești slab și cazi în depresie că te-a părăsit iubi sau că n-ai un ban în buzunar, spiritualitatea ta e zero barat. Cu atitudinea asta mai bine mergi la biserică. Acolo te vor primi cu brațele deschise cu cât ești mai plângăcios. Dacă ești spiritual e musai să fii deștept, iar deștepții sunt oameni veseli. Că știu să râdă și când e de plâns. Dar de fapt nimic nu e de plâns. Așa ți-au spălat manipulatorii în sutană creierul că aici e valea plângerii. Și tu ai crezut. Că ți-a fost mai la îndemâna să stai să bocești decât să te bucuri de viață. Că atunci când te bucuri de viață ești creativ. Nu ai cum să fii în depresie  când ești creativ. Faci un efort către bucuria ta. Pe asta nimeni nu ți-o poate lua.

Dacă te consideri spiritual, învață a treia lecție.

Asta e despre frică. Păi dacă îți tremură curu’n pantaloni nu ești spiritual! Nu ai cum să fii. Că a fi spiritual înseamnă să predomine spiritul. Adică tu te joci, mai faci o caterincă, mai persiflezi pe unul pe altul și mai sfidezi pe altul. Dar nu te pierzi pe drum. Nu faci concesii, nu tragi ca prostu’ de compromis până se rupe. Nu așa! Că pe urmă dai în grobianisme și mimozele leșinate nu suportă grobianismul, că ele  fac sex doar cu șervețelul între degețele. Iar dacă ți-e frica de ceea ce simți, lasă spiritualitatea, nu e pentru tine. Dacă ești spiritual ești până la capăt, nu pândind pe gaura cheii ce face X sau Y. Frica e varianta cea mai nașpa a ființei tale. Când o simți că te subjugă, du-te mai bine la pescuit, lasă spiritualitatea că nu e pentru tine! Nu poți trăi ca un fricos pe pământ! Degeaba cunoaștere dacă ți-e frică de viață! Cunoașterea e putere, e asumare, e totul ! Frica e doar marele nimic care îți face ție viața dezastru, flenduri, bucăți !

   

                                                                                          

                                                                                                                   Va urma...

Imagini: Pinterest

"Suntem mulți de multe feluri, și suntem așa pentru că așa ne-a creat Dumnezeu. Să ne onorăm unii pe ceilalți respectându-ne spațiul de manifestare. Nimeni nu este superior și nimeni nu este inferior. Divinitatea este întotdeauna egală cu ea însăși. Iubirea adevărată, divină, unește, adună, înalță și te ridică acolo unde n-ai fost niciodată și de unde n-ai mai vrea să pleci. Ceea ce nu te face să te simți valoros prin ceea ce ești, nu este iubirea adevărată, divină; este doar o imitație nereușită, o încercare care nu și-a găsit încă calea. Namaste"

Text de Monica Poka

Sursa: https://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.com/2014/03/elitismul-spiritual-si-profitorii-sau.html