SINELE
TĂU
Când Isus Hristos a spus dacă nu sunteți
precum copiii, nu puteți intra
nicicum în Împărăția Cerurilor, El enunța unul dintre cele mai profunde adevăruri.
Un copil încă nu a fost hipnotizat de ideea comuna a limitării, și trăiește în
armonie naturală cu sursa sa. De aceea, celor mai mulți oameni le place să fie
alături de copii. Copiii radiază armonia naturală a Universului și acesta este
mediul natural al omului. Dacă am abandona, pur și simplu, toate ideile care ne-au
legat de lume, atunci ne-am situat în acea determinare care provine din mișcarea
Universală și am îndeplini lucrurile care permanent caută să se manifeste prin
ființa noastră. Oriunde te găsești, renunță la tine, scriau vechii
Hinduși, și aceasta rămâne o învățătură centrala a Maeștrilor. Numai atunci
când obiceiurile contrare sunt eliminate din natura sa primară, omul poate
spera să trăiască unica viață reala. Majoritatea încercărilor noastre în privința
stilului de viața sunt atât de opuse scopului și tendințelor naturale ale vieții,
încât ele conduc numai la dezintegrarea cărnii. Este o cale care omului i se
pare dreaptă, dar la capătul ei este moartea ne-a spus Isus.
Rețineți
că nu există nimic care să-l limiteze cu adevărat pe om și care să-l
mențină într-o stare de nesiguranță și ineficiență, în afara de propria sa gândire.
Când aceste gânduri sunt înlăturate, el poate intra cu ușurință în viața Universului,
și atunci această viaţă începe să-i ofere dovezi ale posibilităților sale
naturale. În ceasul când nu veţi gândi, Fiul Omului va veni, iată o înțeleaptă
instrucțiune a marelui Maestru. Orice idee din lume care pătrunde în conștiința
omului este doar o reflectare a impresiilor primite, dar omul nu este un
reflector. Omul este proiecția Divinului și el trăiește viața așa cum este ea, numai
în măsura în care permite celor mai profunde impulsuri ale propriei sale fiinţe
să se exprime.
Scopul
divin al legii vieții este de a perfecționa și rafina fiinţa omului
pînă
ce el ajunge sa fie o expresie completă și perfectă a Sinelui. Când viața este
trăită astfel, fără rezerva și reținerea cauzate de vraja hipnotică a gândirii induse,
fiinţa omului este continuu înnobilată. Aceasta cere din partea individului un
control constant, pînă ce întreaga sa ființă este unită în exprimarea scopului
unic. Orientarea acestei forțe este, atunci, numai spre exterior, caci ea este
deja o realitate în Univers. Numai astfel omul îşi poate împlini destinul și
poate primi ajutorul deplin al forțelor Universale. Mulți oameni se întreabă de
ce Dumnezeu nu se manifesta conform propriilor lor idei și
de ce El nu le dă ceea ce ei îşi imaginează că doresc. Dumnezeu acționează prin
ideile omului tot așa cum legea naturii acționează prin semințele neroditoare,
adică doar ca să le dezintegreze. Dumnezeu sau Spiritul îşi vede de treaba Lui,
urmărindu-și propriul ideal sau scop, iar omul trebuie să vină în armonie cu
acest scop Universal. Atunci, și numai atunci, va atinge el acea stare de
adevărat copil, în care el trăiește viața în mod natural. Viaţa trăită natural
este perfectă și produce rezultate perfecte. Ideile noastre sunt fie imperfecte,
fie incomplete. Ele nu au natura sau obiectivul tendinței Universale
dinlăuntrul lor, de aceea ele trebuie abandonate, lăsate deoparte, pentru ca
forțele superioare să poată deveni factorii determinanți în întreaga noastră
ființă.
Spuneți
ca ați fost învățați că prima lege a naturii este cea a autoconservării,
și așa și este. Dar asta nu înseamnă ca individul trebuie să-și apere propria
viaţă cu prețul vieții altuia. Legea vieții acționează spre a menţine și
proteja viața. Viaţa unui Maestru este aceea care promovează și protejează viața,
caci el trăiește în armonie cu singura viața reala. In el nu exista răzbunare și
întreaga sa motivație este de a proteja viața de orice amenințare. Acesta este
secretul Maeștrilor. Atâta vreme cât omul nu stăpânește, în propria sa ființă,
ceea ce îi distruge viața, el este în afara vieții. Dar atunci când el se
eliberează de ceea ce iar putea distruge viața, atunci el trăiește complet. Nici
Isus nu i-a condamnat pe aceia care l-au crucificat, ci i-a eliberat
de karma propriei lor ignorante prin legea iertării.
Adevărul este că al tine pe altul de vinovat,
sau a încerca să dai vina
pe
altul, înseamnă doar sa te implici tu însuți în ignoranța lui. Protejează viața
oriunde se manifesta ea. Păzește viața ta și viața celorlalţi de orice
intruziune a ignorantei. Apără-te pe tine și pe ceilalţi de orice idee sau
acţiune care v-ar implica în altceva decât cea mai deplină și armonioasă
expresie a vieții. A face altfel este o sinucidere. Înnobilează-ți constant
propria viaţă, protejând viața tuturor celor din jurul tău. Dar ai proteja pe
alţii nu înseamnă doar al apăra de
violenta fizica, ci al feri de propria lor ignoranță și de ignoranța altora.
Eliberează-te
pe tine și pe ceilalţi de hipnotismul gândirii omenești, și caută să vezi, în
tine ca și în ceilalţi, fiii liberi ai celui Preaînalt. Numai astfel poți intra
în viața reala, iar a intra în trăirea vieții reale înseamnă să devii tu însuți
Maestrul. Dacă cineva te rănește cu ceva, eliberează-l instantaneu în mintea
ta, și eliberează-l de posibilitatea ca el sa fie criticat sau condamnat de
ceilalţi. Permanent păstrează-l liber în viața Universală.
Mulți se tot întreabă de ce artiștii pictează
un halou de lumina în jurul
sfinților
și maeștrilor. Ei sunt iluminați, și iluminarea apare întotdeauna acolo unde
este înlăturat valul ignorantei, ceața hipnotismului. Chiar vedeţi aceasta lumină,
într-o anumită măsură, în jurul copiilor, și radiația de lumina este aceea care
vă face să vă simţiţi pașnic și calm în prezența copiilor mici. Ei sunt vehicule
perfect libere ale vieții Universale. Aceasta este vibrația simțită și lumina
văzută în jurul unui Maestru. El a devenit ca un copilaș; este eliberat de toate
ideile lumești care diminuau lumina. Lumina este viața, și când cineva trăiește
viața deplină, el este în lumină – ESTE acea lumină. Cel aflat complet în lumină
poate înălța pe oricine în aceeaşi lumină, în măsura în care celălalt accepta să
răspundă la influența lui. Nu este nimic supranatural în faptul ca oamenii pot
vedea lumina radiind dintr-un
Maestru.
Este ceva perfect natural, caci ea este viața în starea ei naturala. Aveţi
înlăuntrul vostru toate potențialitățile și sunteţi capabili să recunoașteți
viața așa cum este ea în cei din jurul vostru, daca acceptați voi înșivă s-o vedeţi.
Singurul lucru care vă oprește este propriul vostru refuz de a abandona ceea ce
ați ajuns sa credeți că este
starea sau situația voastră. Aruncați valul și amintiți-vă, este Lumină.
Pentru
a evolua, trebuie sa ajungi sa te vezi pe tine însuți ca Maestru.
Trebuie
să te comporți ca un Maestru. Nimeni nu te poate învăţa să te conduci singur, și
nimeni nu-ţi poate da această calitate, căci deja acestea îţi aparțin. Este nevoie
de practică. Trebuie sa trăieşti ca un Maestru, să gândești ca un Maestru, să
acționezi ca un Maestru, și acestea sunt mai importante decât să cunoști un
Maestru, chiar dacă ţi-ar fi dat să întâlnești unul.
Cum crezi ca ar întâmpina un Maestru situațiile
cu care te confrunți
tu
zi de zi? Încearcă să-ţi privești problemele la fel ca el. Care ar fi
atitudinea unui Maestru față de cei din jurul lui? Încearcă să exprimi aceeaşi
atitudine. Îţi poți imagina un Maestru frământându-se pentru afaceri? Ar putea
un Maestru să bârfească, sa urască, să fie gelos sau furios? S-ar eschiva el de
la vreo sarcină oarecare? Ei bine, ai deja un model, căci propria ta idee
despre cum ar aborda viața un Maestru este exact modul în care ar trebui s-o abordezi
tu însuți. Dacă vrei să abordezi viața astfel, conștient că acesta este
impulsul determinant în Universul
cu care eşti una, atunci vei vedea încolțind semințele propriei tale desăvârșiri
și evoluând până la forma lor deplină.
Oare
nu vezi limpede că tot ce au spus ei sa dovedit mereu adevărat,
că
nu este necesar să stai ore îndelungate în Samadhi sau să treci prin rituri mistice
și forme religioase, ca să ajungi la iluminare? Ei au pregătit calea. Au demonstrat
că, atunci când lucrezi în afara mintii și a gândurilor ei și, pur și simplu,
pătrunzi în viaţă așa cum este ea, atunci te afli în starea de aţi fi propriul
stăpân și, continuând astfel până ce ea devine propria ta atitudine de a aborda
viața, atunci eşti, tu însuți, un Maestru. Abandonează eul care păreai a fi și începi
sa trăieşti viața exact așa cum simţi ca ar trebui s-o trăieşti, și vei descoperi
ca aceasta este adevărata TA viaţă.
Nu este deloc necesar sa călătorești prin
India ca să-ţi găsești Maestrul sau Învăţătorul, cum cred mulți. Învăţătorul și
Maestrul tău este propriul tău SINE. Maeștrii și Isus nu au călătorit prin lume
pentru a dobândi cunoașterea și puterea. Ei au căutat înlăuntrul lor, la acel
Sine care este Dumnezeul lăuntric, și de aceea sunt ei Maeștri. Atâta timp cât
cauți în afara ta ceea ce se găsește numai în tine însuți, nu vei găsi. Astfel
vei fi capabil să recunoști învățăturile unui adevărat Maestru. Cel neiluminat
îţi spune ca trebuie să-ţi găsești un învățător în afara ta, dar un Maestru îţi
va spune ca trebuie sa descoperi învăţătorul dinlăuntrul tău. Acesta este
principalul lucru pe care Christos a
încercat să-l arate limpede lumii. Caută aici, caută dincolo este învățătura
antiChristica. Adevărata învăţătură a lui Christos este Tatăl lăuntric.
Acum este clar ca tot ce descoperi acționând
în Eul tău, în acea parte
profundă
a propriei tale fiinţe, trebuie să faci la exterior. Practica aduce perfecționarea,
și viața ta adevărată sau desăvârșirea, calitatea de Maestru, trebuie trăite
practicându-le, făcând ceea ce simţi instinctiv ca ar face un Maestru, și
astfel vei afla ca tot ce căutai este deja aici, complet manifestat. Este
necesar doar sa renunți complet la ceea ce trăiai, pentru a trai o viaţă noua,
așa cum trebuie trăită ea.
Atunci când înveți sa trăieşti din Suflet, din
Sine, și nu din minte,
atunci
totul în viața devine limpede și de înțeles. Ştii ce ai de făcut, unde
trebuie
sa mergi, iar viața devine simpla și armonioasa. Aceasta este viața dorita, viața
așa cum este ea, viața așa cum trebuie sa ajungem s-o trăim.
Copiii
ajung să trăiască în lumea gândirii doar atunci când îi învățăm noi asta. În
mod natural, ei trăiesc ca la început și ar trebui să trăim noi ca ei, și nu să-i
facem pe ei să fie ca noi. Asta nu înseamnă că vom trăi o viaţă lipsită de inteligență
sau de idei. Ci înseamnă ca vom trăi cu adevărat inteligent, căci gândurile
noastre vor fi rezultatul corectei exprimări a Eului Interior.
Este
adevărat că, pentru a face aceasta schimbare totală, de la ceea ce
păream să fim la ceea ce suntem cu adevărat, pentru a intra în viaţă așa cum
este ea, va fi necesară o anumită determinare. Oricare ar fi credința unui Hindus,
el sacrifică totul pentru ea. El va merge pe jos multe mile pentru a îndeplini
ceea ce el consideră că este datoria lui spirituală. Când suntem la fel de
hotărâți să fim ceea ce simţim, instinctiv, că suntem, atunci ajungem la asta fără
dificultate.
Trebuie
să renunțăm la a spera și a dori, și să trecem la a face și a fi.
Extras
din ” Viaţa
şi Învăţăturile Maeştrilor din Extremul Orient
Vol. 4” Baird T. Spalding
”Părăsește
labirintul minții și coboară în inima ta.
În
inima ta nu vei găsi războaie, manipulare, ură, neadevăr.
În
inima ta vei găsi iubire, adevăr, compasiune și lumină.
Tot
ce este în exteriorul inimii se numește gândirea și manifestarea minții și tot
ce este în inimă se numește inteligență și manifestarea iubirii.
Nu
te lăsa manipulat(ă), mergi pe drumul tău în evoluție.
Cât
timp rămâi în mintea ta vei fi ușor de manipulat, când vei coborî în inima ta
vei deveni invincibil.
Urmează-ți
inima, ea va fi singura ta călăuză de încredere.
Te
salut cu respect pe tine și pe Sinele tău Divin,
Eona
Nivid.”
Imagini:Pinterest
Hristos în chimie este soluția, în finanțe este valoarea absolută, în matematică este formula care rezolvă problema, în geografie este drumul, în alimentație este pâinea și apa, în construcții este ușa, în viață este TOTUL!!!
RăspundețiȘtergereCu prețuire Nonica!