joi, 12 septembrie 2019

LINIȘTEA INIMII


   Liniștea inimii
  
   Liniştea este esenţa inimii. Nu poţi fi în plinul inimii tale, decât dacă te ierţi pe tine însuţi şi îi ierţi pe ceilalţi.
                                                                            Paul Ferrini
   
    Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin inima ta. Ea se deschide prin bunătatea ta faţă de tine însuţi. Ea se deschide prin faptul că te accepţi cu blândeţe în fiecare moment.
 Ea se deschide prin însuşirea de către tine a propriei tale experienţe, prin faptul că vrei să fii prezent în orice se întâmplă în acest moment. Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin faptul că-i accepţi cu blândeţe şi amabilitate pe ceilalţi, aşa cum sunt ei în acest moment. Ea se deschide prin voinţa ta de a fi cu ei, indiferent de ce gândesc sau simt, fără să-i judeci şi fără să încerci să-i îndrepţi. Ea se deschide prin atenţia şi binecuvântările cu care-i învălui, liber şi din inimă, pe toţi ceilalţi.
Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin simplul fapt că îţi aminteşti de Dumnezeu în orice moment. Ea se deschide, atunci când ştii că nu eşti singur, că fiecare decizie pe care o iei poate fi dată lui Dumnezeu. Uşa se deschide, atunci când nu mai e nevoie să te ocupi tu de viaţa ta. Când nu mai e nevoie să faci în aşa fel încât realitatea să se potrivească imaginii pe care ţi-ai făcut-o în privinţa felului în care ar trebui ea să arate. Ea se deschide, atunci când Iaşi la o parte tot ceea ce crezi că ştii şi vii către flecare moment golit de aşteptări. Uşa către Prezenţa Divină se deschide, atunci când eşti pe deplin viu. Iar în acel moment, eşti alături de Dumnezeu.
    Eşti cel prin care Dumnezeu vorbeşte şi ascultă. Tu eşti acela. Dacă vrei să-L găseşti pe Dumnezeu, salută-L acum. încetează de a-L mai căuta în cărţi sacre şi în practici religioase. Nu acolo îl vei găsi. Dacă vrei să-L găseşti pe Dumnezeu, deschide-ţi inima. Fii blând cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Vezi judecăţile ca ceea ce sunt cu adevărat: piedici pentru pacea interioară şi pacea exterioară. Dumnezeu nu este o abstracţiune, ci o prezenţă vie în viaţa ta, pe care o poţi trăi ca experienţă. Dar El nu este ca orice altă prezenţă vie, deoarece nu are formă.
 Dacă vrei să înţelegi ce este Dumnezeu, gândeşte-te la cineva apropiat, care a murit. Persoana aceea nu mai are formă, dar esenţa ei rămâne alături de tine.
   
Dumnezeu este esenţa tuturor fiinţelor. El este însuşi suflul prin care orice formă este animată. El este înţelegerea suprem cuprinzătoare, binecuvântarea supremă a iubirii asupra tuturor lucrurilor. Dacă te simţi aproape de un prieten, poţi să-ţi închipui cât de aproape te vei simţi de Dumnezeu, decât a mai opune rezistenţă experienţei tale, încetează de a mai ţine dragostea în tine şi de a respinge dragostea celorlalţi. Încetează de a mai juca rolul de victimă, încetează de a-i mai acuza pe ceilalţi pentru suferinţa sau durerea ta. Deschide-te pentru toţi. Lasă-i pe toţi să vină în tine. însuşeş-te-ţi-i. Fii prezent. Spune adevărul despre durerea ta. Dă-ţi voie să simţi durerea celorlalţi, fără să încerci să-i îndrepţi. Fii prezent în toate privinţele. Iar El va fi cu tine, deoarece ai avut încredere în El.
Ai avut încredere în perfecţiunea pe care ai intuit-o în viaţa ta şi în vieţile celorlalţi. Nu te-ai mai plâns şi nu ai mai acuzat. Nu ai mai găsit vină altora. Nu ai mai fost un puşti rănit şi furios. Nu ai mai încercat să pedepseşti lumea, pentru că te-a părăsit. Nu ţi-ai mai revărsat mânia, ci doar te-ai uitat în ochii Lui, iar El ţi-a făcut cu ochiul şi ţi-a spus: „Bine ai venit acasă". Te afli deja acasă, în dragostea lui Dumnezeu. Deja eşti aici. Acordă -ţi un răgaz pentru a fi prezent. Respiră şi fii aici, acum.
Nu e nevoie de ritualuri elaborate, de rugăciuni şi meditaţii. Pur şi simplu, respiră şi fii. Fii în liniştea inimii tale. Lasă-ţi gândurile să vină şi să plece, până ce se deschide spaţiul dintre ele. Lasă-ţi sentimentele de nelinişte, plictiseală şi frustrare să vină şi să plece, până când în inima ta coboară o blândeţe, o răbdare cu tine însuţi, o iertare purtată de către fiecare respiraţie - înspre în afară şi înspre înăuntru.
Lasă pacea să-ţi vină în inimă, de bună voie. 
Pe măsură ce permiţi spaţiului să existe, tară să fie nevoie să-1 umpli, simte prezenţa care intră. Acesta este Spiritul lui Dumnezeu, starea de graţie, numeşte-1 cum vrei. El rămâne în tine şi cu tine acum, pentru că ai lăsat în urmă toată zbaterea. Ai lăsat în urmă judecăţile şi rănile pe pragul acestui spaţiu sfânt ca pe nişte pantofi descălţaţi. Acum, în inima ta există numai iubire, numai binecuvântări. Şi, astfel, tu te afli în Dumnezeu şi El se află în tine. 
Aceasta este îmbrăţişarea divină. Din clipa în care ai gustat din bucuria absolută a acestei comuniuni, nu vei mai vrea să trăieşti tară ea. In fiecare zi vei găsi câteva momente pentru ca să respiri şi să fii, să laşi lumea să plece din mintea ta, să laşi pacea să-ţi intre în inimă. Nu vei face acest lucru din datorie sau din încercarea de a găsi aprobare, ci deoarece este o pură binecuvântare, îţi vei face timp pentru Dumnezeu. în acelaşi mod în care-ţi faci timp pentru a-ţi îmbrăţişa iubitul/iubita noaptea.
Pentru că te face să te simţi aşa de bine. Pentru că este o binecuvântare extraordinară. 
Asta, deoarece Dumnezeu este o prezenţă vie în viaţa ta. nu ceva abstract. Deoarece El îţi oferă o relaţie continuă, o companie care trece dincolo de limitele formei. Atunci când toate celelalte dispar, prezenţa Lui rămâne cu tine. Asta. deoarece tu şi cu El sunteţi o singură minte şi aceeaşi inimă atotcuprinzătoare.

Mântuirea
   
 Numai tu eşti Christos, Mesia, cel care aduce mântuirea. Asta, deoarece numai tu eşti cel care poate intra în propria ta experienţă ca să şi-o însuşească pe deplin şi să o eleveze. Tu eşti cel care aduce iubirea pe care ai căutat s-o obţii de la alţii. Tu eşti cel care te salvezi de la răul pe care ţi-l faci tu însuţi şi de la relaţii dăunătoare.
Atunci când te simţi lipsit de putere, atunci când te simţi ca o victimă, atunci când întreaga ta experienţă pare a fi mânată de către ego, îţi este de ajutor să vezi sursa de putere aflată în afara structurilor ego-ului tău. A te abandona Dumnezeului exterior este, ră îndoială, mai bine decât a te abandona stării de victimă şi de neputinţă din interior. Dar pericolul de a te abandona Dumnezeului exterior este faptul că nu renunţi la starea ta de victimă. Încă mai crezi că viaţa îţi este „făcută". Singura diferenţă este că acum „Dumnezeu" este aliatul tău. 
Dacă Dumnezeu este aliatul tău, El poate încă deveni duşmanul tău. Tot mai eşti capabil de trădare. Numai atunci când ştii că tu eşti cel care poartă lumina, întunericul dispare. Dar, înainte de a deveni cel care poartă lumina, trebuie să treci prin propriul tău întuneric. Purtătorul de lumină nu neagă întunericul. El trece prin el. Atunci când nu mai există nimic în tine sau în oricine altcineva la care să-ţi fie frică să te uiţi, întunericul nu te mai poate ţine în stăpânire. Atunci poţi trece prin întuneric şi poţi să fii lumină. A pretinde că eşti purtătorul de lumină - înainte de a te fi confruntat cu propria ta frică - înseamnă a fi un impostor, un vindecător nevindecat, un fals. Toţi vindecătorii nevindecaţi cad, până la urmă, de pe piedestalele lor imaginare. 

Acolo unde lumina doar pretinde că există, întunericul încă domină. Pentru a fi lumină, trebuie să însuşeşti întunericul, întunericul tău. întunericul tuturor. Trebuie să cazi la pace cu mintea ta dominată de ego şi să vezi absoluta ei inutilitate. Trebuie să înveţi să priveşti frica cu dragoste în inimă. Frica ta. Frica surorii tale. Fricile violatorului şi ale criminalului. Trebuie să ştii că toate fricile sunt la fel şi că toate fricile trădează o lipsă de iubire. Trebuie să înveţi să răspunzi cu iubire.
 Iubirea este răspunsul la cel mai profund sentiment al tău de separare. Nu iubirea altcuiva. Iubirea ta pentru tine însuţi. Aceasta este lumina. Acesta este începutul tău ca purtător de lumină. Atunci când iei pentru tine torţa adevărului şi aduci iubire părţilor rănite din mintea ta, îţi recuperezi forţa. Renunţi la starea ta de victimă. Nu mai poţi fi tratat în mod incorect, deoarece tu eşti sursa iubirii, acceptării şi iertării. De unde vine iubirea? Ea vine de la tine. Tu eşti calea, adevărul şi viaţa,* exact aşa cum am fost şi eu. Nu căuta divinul în afara ta, deoarece el poate fi descoperit înăuntru. Când te binecuvântezi pe tine însuţi, întreaga lume este iertată şi binecuvântată. Nu căuta prea departe, frate şi soră a mea. Totul începe cu tine. Totul se termină cu tine. Tu eşti acela. Tu eşti Acela!**
*compară Ioan XIV. 6. Noul Testament. N.T. ** compara Ioan IV .
Prezenţa iubirii Atunci când Dumnezeu se află pe deplin în viaţa ta, există armonie interioară şi pace exterioară. Te respecţi şi te apreciezi pe tine însuţi, la fel cum îi respecţi şi îi apreciezi pe ceilalţi. Acesta este semnul stării de graţie a lui Dumnezeu. Atunci, această stare de graţie devine lumina călăuzitoare a vieţii tale.
Este busola care te ajută să navighezi. Ori de câte ori trăieşti o experienţă de dizarmonie interioară sau de agresivitate exterioară, ştii că ai pierdut contactul cu Voia Divină. Ştii că este momentul să te opreşti, să respiri şi să te re-centrezi. Este momentul să renunţi la conceptele şi dorinţele tale personale şi să te rogi pentru binele tuturor celor implicaţi. Starea de graţie nu este o stare continuă pentru nici unul dintre noi. Apar lecţii noi, care trebuie învăţate. Indiferent de cât de tare s-a deschis inima, vor fi momente când încă se strânge de frică. E de aşteptat să fie aşa. Perfecţiunea nu apare pe plan exterior. Atâta timp cât te afli aici, într-un trup, nu poţi să nu faci greşeli. Prin urmare, e cazul să începi să înţelegi că starea de graţie vine şi pleacă. Contactul există şi apoi este pierdut. Dar, asta numai temporar, deoarece ştii cum să refaci conexiunea. Ştii cum să intri iarăşi în horă. Ritmul dansului bate o dată cu fiecare inimă, respiraţia intră şi iese. Dumnezeu apare şi dispare. Atenţia se fixează şi se pierde. Sinele este uitat şi reamintit. Există o modificare, o mişcare înainte şi înapoi - dar şi o continuitate permanentă, în cadrul căreia momentele de discontinuitate sunt binevenite. Este un dans blând şi iertător  şi nu unul rigid. Acesta este cel mai bun lucru pe care-l poate oferi viaţa, în cazul în care cauţi mai mult decât atât, cauţi degeaba, în cazul în care cauţi luminare absolută, siguranţă absolută, nu le vei găsi.

Starea de graţie apare în cadrul fluxului vieţii şi nu separat de el, iar viaţa este ca un râu, care curge dinspre munţi înspre mare. Atunci când pleacă din munţi, el se repede în jos, impetuos şi hotărât să-şi atingă scopul. Apoi, el se linişteşte şi pare că trece la nesfârşit prin câmpuri şi lunci, despărţindu-se în braţe separate, alăturându-se altor curgeri de apă, în momentul în care ajunge la ocean nu mai are nici o grabă, în schimb, a căpătat acea încredere care provine din experienţă, în momentul în care ajunge la ocean, se consideră pe el însuşi ca fiind oceanul şi nimic altceva.
 Rămâne cu totul în el însuşi, fără început şi fără sfârşit. La fel se va întâmpla şi cu voi.


Extras din  ’’Liniștea inimii’’ Paul Ferrini

Imagini: Pinterest


        


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu