CUNOAŞTEREA DE SINE ŞI ISUS CRISTOS

Prin fiecare temă dezvoltată în lucrarea de faţă urmărim întâlnirea noastră firească, autentică şi nemijlocită cu noutatea Viului în eterna lui mobilitate. Pentru a face cu putinţă o asemenea întâlnire, mintea veche, ştiutoare, trebuie să tacă în mod desăvârşit. 

Cu ajutorul atenţiei lucide, spontane şi dezinteresate întâmpinăm neîncetata pălăvrăgeală a minţii. Simpla conştientizare, fără să urmărim ceva sau să aşteptăm vreun anume efect, conduce la dispariţia activităţii mintale. Acesta este momentul de profundă smerenie în care suntem liberi de mintea veche, chiar din prima clipă. Într-o asemenea întâlnire se realizează, fără nici un fel de intervenţie personală, starea de atemporalitate şi de unire cu Imensul Necuprins sau Sublimul Absolut, existent atât în noi cât şi pretutindeni. În clipa aceea suntem stare de Pură Conştiinţă, Pură Iubire, Pură înţelegere şi Pură Acţiune transformatoare.

                                                                                                                                 Ilie Cioară

               

      

   Iată câteva îndemnuri ce trebuie avute în vedere în orice împrejurare v-aţi afla. Întrebaţi-vă în mod simplu: Sunt eu om întreg, "acum şi aici"? Toată Atenţia să fie acordată mişcării haotice a minţii! De fapt, natura ei este agitaţia! Ea aleargă fără rost în trecut, atrasă de amintirea unor evenimente, întâmplări sau experienţe proprii, plăcute sau neplăcute ori dureroase. Aduse în prezent, toate acestea sunt simple umbre ale altor vremi, care actualizate ne obligă să repetăm nişte trăiri moarte. Totodată, ele constituie adevărate obstacole la întâlnirea cu prospeţimea Vieţii. Agăţaţi de aceste amintiri, pierdem esenţialul: realitatea, frumuseţea şi noutatea Viului ce se scurge pe lângă noi clipă de clipă, fără să-i sesizăm prezenţa. Or, trăirea reală, adevărată înseamnă întâlnirea Vieţii şi, în uniune cu Ea, să ne bucurăm de energiile novatoare care-i însoţesc puritatea. În schimb, funcţionarea noastră în prezent cu mintea cunoscătoare (în mişcarea ei haotică) ne demască şi califică natura noastră fictivă, ca "ego"sau "sine personal". Acelaşi "sine personal" ne proiectează şi într-un viitor nesigur, obligându-ne să trăim prin închipuire drept speranţe - lucruri şi evenimente pe care nu le vom întâlni niciodată. Prin urmare, desprinderea minţii noastre din prezent şi însoţirea ei cu amintirile trecutului, ca şi cu proiectarea ei înspre viitor, se califică prin ea însăşi, minte dezordonată, haotică. Confruntaţi cu această vădită şi incontestabilă stare de fapt, ne întrebăm: Cum poate fi apreciat stăpânul acestei minţi? Trăieşte el cu adevărat atunci când, psihologic, se află în alt timp şi loc decât în prezentul viu, real "acum şi aici"? Aprecierea unui astfel de om îi este dată chiar de propria lui gândire, care-l califică drept vremelnic ignorant - fiind posedat de ceea ce posedă: cunoştinţe, glorie, titluri, avere etc. Toate acestea fiind relevate de faptul că el ignoră Realitatea Vieţii ca mişcare imediată şi se proiectează, fără rost, în trecut, cândva consumat sau într-un viitor precar şi nesigur. În concluzie, să nu-i acordaţi vreodată "eului" ştiutor valoare intrinsecă. Deoarece mintea, care-i conturează structura şi-l dinamizează, este incapabilă să întâlnească şi să înţeleagă Viaţa ca noutate şi surpriză permanentă revelată o dată cu scurgerea clipelor. Întâlnirea cu ajutorul Atenţiei globale, vigilente şi atotcuprinzătoare a reacţiilor minţii - aşa cum am explicat mai înainte - ne va oferi Pacea sufletului împreună cu Integritatea fiinţei. În această ipostază ni se revelează "Natura noastră divină" - comună tuturora când fiinţăm, ne mişcăm şi acţionăm ca Iubire atotcuprinzătoare. Funcţionând la acest nivel, adevăratul nostru conducător spiritual este "Scânteia Divină" - aflată în profunzimea propriei fiinţe - care ne conduce prin impulsuri intuitive.

"CUNOAŞTEREA DE SINE " ŞI ISUS CRISTOS

Tema - mult mai importantă decât vorbele rostite

Sau înşiruite-n vers prin simboluri potrivite,

Ca să sune cât mai bine, în consens şi armonie.

Tacă deci aici poetul - piară orice erezie.

Titlul temei - îndrăzneţ - perfect conştientizat,

Şi-adresat unui creştin, apoi... generalizat

Tuturora ce prin veacuri, rezemaţi pe intelect

Şi-au ajustat existenţa, vizând omul sfânt, perfect.

Toată truda eronată, cu efecte pe potrivă

În cei două mii de ani - preocupare naivă;

 Începutul fiind greşit - drept minte cunoscătoare,

 Practic, fictivul "egou" cu-a lui condiţionare.

Prin voinţă şi efort, creştinul egocentrist

Pe faţă şi-a pus o mască - de fapt, un idealist

 Ce pe sine se socoate credincios, evoluat;

 Totul amăgire crasă - intelect infatuat.

Ce-a vrut Isus să ofere lumii-ntregi drept izbăvire?

Prin "Cunoaşterea de sine" El trăia Sacra Iubire

Şi-ndemna prin a Lui viaţă împlinirea sfinţitoare

Prin căutări în lăuntru - reală investigare.

Iată câteva din ele de evanghelişti transmise,

Astăzi, practic, ignorate - ba, chiar sub perdele-ascunse:

"Împărăţia Cerească e-năuntru fiinţei voastre",

"Dacă aflaţi Adevărul El eliberare este".

Inocenţa de copil oferită drept fiinţare

Psihic - moarte şi-nviere - e o altă îndrumare

A divinului Cristos pentru sublima-mplinire;

Apoi, "Eu în voi şi voi în Mine" ca supremă consfinţire.

"Eu şi Tatăl Una suntem" ca mişcare şi simţire,

Tatăl fiind Eternitatea mai presus de-nchipuire;

Şi "Să fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl cel din Ceruri",

 Confirmând capacitatea de sfinţire a lor "euri".

Încă o altă rostire: "Eu sunt Cale, Adevăr şi Viaţă",

Clar exemplu de trăire, precum sacra Lui povaţă

Ca toţi, fără osebire, pot asemeni să trăiască,

Drept plinire de destin şi evolutiv să crească.

 

Mai face o afirmare: "Dumnezeu este Iubire"!

 Când O descoperi în tine, mai ai vreo nedumerire?!

Şi-n sfârşit, ca-mbărbătare - Adevăr necontestat

 El le dă asigurarea de ce pot cu-adevărat:

"De ce oare vă miraţi, de câte vedeţi la mine

Lucruri mai mari puteţi face prin vorbe şi-acţiune"!

 Oamenii - toţi instrumente ai Eternului Divin,

Lui, fără vreo reticenţă, să ne-ncredinţăm deplin.

Tema capătă o importanţă cu totul deosebită, fiind asociată cu fondatorul religiei creştine. Aşadar, suntem perfect conştienţi atât de însemnătatea titlului, cât şi de îndrăzneala abordării mesajului oferit de către divinul trăitor, prin practicarea "Cunoaşterii de sine". În primul rând, tema se adresează acelora care prin naştere şi botez fac parte din marea comunitate creştină. Dar cu aceeaşi solicitudine ea este oferită, drept luare aminte şi tuturor semenilor care, folosindu-se de intelect prin diverse practici, concepte şi crezuri şi-au ajustat existenţa urmărind evoluţia lor spirituală.

Să vedem însă ce au făcut creştinii în decursul celor două milenii şi ceea ce fac şi în prezent. Aşteptăm cumva un răspuns de la vreun expert în acest domeniu? Aici nu este vorba de aşa ceva! Pe parcursul expunerii, fiecare ne vom lămuri prin noi înşine. Practicarea religiei creştine, la fel ca oricare dintre celelalte credinţe, se întemeiază pe activitatea intelectuală. Şi, în toate acestea, întâlnim imaginaţia, scopul, interesul şi activitatea prin eforturi de voinţă, drept finalizare. După cum vedeţi, întreaga activitate se desfăşoară în interiorul dimensiunii "ego"-ului şi, ca atare, împlinirile imaginate de credincios nu pot fi decât fictive, fanteziste şi derutante. După aceste simple semnalizări, dumneavoastră, cei care practicaţi religia creştină, încercaţi să descoperiţi atitudinea propriei minţi! Pe ce valori morale vă sprijiniţi când, ascunşi sub masca smereniei, rostiţi doar din buze că dispuneţi de însuşiri pe care în realitate nu le aveţi? Încercaţi, de asemenea, să fiţi onest, corect, obiectiv şi doar să priviţi reacţiile propriului mintal - ca răspuns la veşnicele provocări ale Vieţii! Îndepărtând masca înşelătoare şi confruntându-vă cu urâciunea lăuntrică, vi se oferă o şansă. Altfel, mântuirea pe care o căutaţi în schimbul unui formalism sec, privaţiuni, rostiri de formule şi diferite alte practici, nu fac altceva decât să vă amplifice părerea de sine, vanitatea, orgoliul. Sprijinindu-vă pe toate acestea, realizaţi deşertăciunea deşertăciunilor care este şi rămâne tot deşertăciune. *** În continuare să vedem ce a încercat Isus Cristos să ofere lumii întregi, ca dar sigur de izbăvire. Prin "Cunoaşterea de sine", El realiza de fapt, prin trăire directă, sacra Iubire. Şi îndemna cu exemplul propriei vieţi, împlinirea sfinţitoare, începând cu investigarea naturii sale lăuntrice. Iată câteva îndrumări, cuprinse în cele patru Evanghelii, care în prezent sunt ignorate sau chiar tăinuite: "Căutaţi împărăţia Cerurilor înăuntru fiinţei voastre", "Aflaţi Adevărul şi El vă va elibera"; Inocenţa de copil, ca şi moartea psihologică şi învierea, amintite de El, sunt alte modalităţi prin care insul îşi depăşeşte condiţia umană şi întâlneşte, pe clipe de existenţă, Adevărul Absolut. Iată o altă serie de îndrumări clare, precise oferite de Isus ucenicilor, pentru a-şi descoperi propria Divinitate: "Eu şi Tatăl, una suntem", "Eu în voi şi voi în Mine", "Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din Ceruri desăvârşit este". Prin aceste rostiri simple şi uşor de înţeles de fiecare, El confirma capacitatea fiecărei făpturi omeneşti de a atinge desăvârşirea spirituală şi uniunea cu Divinitatea. O dată cu rostirea: "Eu sunt Cale, Adevăr şi Viaţă" el demonstra posibilitatea înfăptuirii de către fiecare ins în parte, ca împlinire a propriului destin, de realizare a sacralităţii necondiţionate. Apoi, încă o relevantă precizare: "Dumnezeu este Iubire"! În cazul fericit când vom descoperi în noi flacăra veşnică a Iubirii care se întreţine prin proprie combustie interioară, mai este cazul să întrebăm ce este Dumnezeu? Desigur că nu! Căci în acea clipă suntem chiar El în starea creatoare! Şi ca încheiere, drept argumentare în susţinerea acestei teme, iată ce mai spunea Isus ucenicilor: "Ce vă miraţi de câte vedeţi la mine, lucruri mai mari decât acestea puteţi face". Niciodată, El nu s-a supraevaluat. Dimpotrivă, le-a oferit şi un strălucit exemplu de smerenie, atunci când le-a spălat picioarele. De asemenea, El nu a spus nici aceea că doar El poate să facă un lucru sau altul. Să reamintim cititorului că de la Isus Cristos nu ne-a rămas nimic scris. Toate informaţiile despre El şi Sacrul mesaj ne-au parvenit prin evanghelişti şi apostoli. Despre religia creştină şi viaţa creştinului am mai relatat şi în alte teme. Aici, ca încheiere, nu vă sugerez decât un singur îndemn şi anume: Puneţi faţă în faţă ceea ce faceţi, ca bun creştin - aşa cum probabil vă apreciaţi  cu îndrumările lui Isus, mai înainte amintite! Să nu spuneţi niciodată: Nu pot! La-ţi contrazice chiar pe divinul trăitor care, cunoscând "Natura divină" existentă în fiecare fiinţă umană, ne-a arătat şi posibilităţile reale, înnăscute de înfăptuire, urmându-i exemplul ca şi minunatele îndrumări.

Extras din “Eternitatea clipei “ Ilie Cioară

Imagini: Pinterest