vineri, 3 aprilie 2020

LINIȘTEA VORBEȘTE

LINIȘTEA VORBEȘTE




Gândurile în liniște nu spune ” Uită-te la mine”, gândul din liniștea interioară spune ” Uită-te dincolo de mine”, deoarece ele au apărut din liniște cu acea  putere imensă de a te purta înapoi în tăcerea din care s-a născut. 
În liniștea aceea unde este Pacea Interioară, iar tăcerea și pacea sunt esența Ființei tale. Liniștea este cea care te va  salva și te va transforma pe tine și întreaga lume.
” Atunci când pierzi  contactul cu liniștea lăuntrică, pierzi contactul cu tine însuți. Când pierzi contactul cu tine însuți, te piezi în lume.
Liniștea este natura ta esențială. Ori de câte ori e tăcere în jurul tău – ascult-o. Înseamnă pur și simplu să fi conștient de ea. Acordă-i atenție, ascultarea tăcerii trezește dimensiunea liniștii în sinea ta, deoarece numai prin intermediul liniștii poți fi conștient de tăcere.
Inteligența  adevărată funcționează fără zgomot. Liniștea este locul creativității și locul unde apar soluțiile problemelor.

A  asculta cu adevărat liniștea, tăcerea  unei persoane dragi pe care o iubești, este calea ce aduce liniștea unei relații. Când asculți pe cineva cu adevărat, dimensiunea liniști crește și devine o parte  esențială a relației. Însă a asculta cu adevărat este un talent foarte rar. De obicei cea mai mare parte a atenției celui care te ascultă este preocupată de propria-i gândire. A asculta cu adevărat merge dincolo de percepția auditivă, este momentul atenției alerte, un spațiu al prezenței în  care simți acel spațiu ca un câmp unificator al conștiinței în care întâlnești cealaltă persoană fără barierele create de gândirea conceptuală. Iar acum persoana cealaltă nu mai este „cealaltă”.

ÎN ACEST SPAȚIU , SUNTEȚI UNIȚI CA ÎNTR-O SINGURĂ CONȘTIINȚĂ.



Când această ia naștere, ea este rodul întâlnirii cu celălalt. Desigur, în cele din urmă nu va mai fi niciun celălalt și te vei întâlni mereu pe tine însuți.”

„Calea spre adevărata fericire este eliberarea de tirania gândirii și a dorinței, care dau naștere îndoielii, îngrijorării și fricii. Este calea spre străfundurile netulburate ale  sufletului. Dar ca să te adâncești în tine însuți, mai întâi contemplă natura: așa cum este ea, dincolo de trăsăturile limitate impuse de gândire. Aceasta este puterea secretă a prezentului, a lui ACUM, acolo unde LINIȘTEA îți vorbește.

ASCULT-O ȘI TU.
                                 
                                           Extras din „ Liniștea vorbește”  Eckhart Tolle



”Când Dumnezeu vorbește...” Ai încredere deoarece îți poate transforma întreaga viață. Lasă-ți tot tumultul vieții deoparte și ascultă. Ascultă liniștea din jurul tău, ascultă-ți respirația, ascultă-ți sunetul pe care îl fac pașii tăi. În tine există putere pentru a trece peste orice obstacol și pentru a merge mai departe. Acum te invit pe tine să iei loc într-o barcă, să scapi de toate problemele, să îți deschizi sufletul, să asculți și să zâmbești!”




Imagini: Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu