BUCURIA - Eternitatea clipei Ilie Cioara

    BUCURIA 

“Nu vă lipseşte nimic pentru a duce la bun sfârşit această operă inestimabilă cu efecte binefăcătoare atât asupra dumneavoastră, cât şi asupra întregii comunităţi. În profunzime aveţi "Scânteia Divină", existentă în orice fiinţă umană de aceeaşi calitate, ca Pură Conştiinţă, care transformă radical neputinţa individului, cu repercusiuni asemănătoare şi asupra întregului Univers.”

                                                                               Ilie Cioara

        Sentiment de mulţumire ce cuprinde-ntreaga fire,

       Bucuria-i har divin şi mireasmă de Iubire,

      Fiinţa-ntreagă copleşită de-a Ei binecuvântare,

      Corp şi psihic laolaltă, în stare de Integrare.

      O asemenea împlinire n-are suport în lumesc,

     Drept succes, dorinţe, scopuri ce pe "ego"-l definesc;

     În atare conjunctură, doar satisfacţii fireşti

     Legate de efemere preţuiri negustoreşti.

     Minunata Bucurie are sursa-n Infinit

     Şi real O întâlnim, când fiinţăm desăvârşit

    O dată cu transcendenţa, cu Divinu-n contopire

    Drept fiinţă universală, dincolo de mărginire.

    Nu-i prilej de căutare, scop sau ţel determinat

    Legat de vreo amintire, ce cândva ne-au delectat.

    Ea apare-n chip spontan, când suntem Unicitate

    Noi în Tot şi Totu-n noi - Unică Realitate.

    Astfel de clipe transformă om şi-ntreaga omenire

    Numai astfel lumea întreagă tinde spre desăvârşire.

    Totul depinde de noi - fiecare ins în parte

    Prin pacea interioară ce de trecut ne desparte.

    Climatul de armonie obţinut în mod frecvent.

    Cu Atenţia lucidă devenim independent,

    Ea fiind laser ce destramă orice gen de tulburare,

    Numai simpla Ei prezenţă este-n fapt realizare.

Bucuria este un sentiment de mulţumire de înaltă intensitate în care lipseşte cu desăvârşire orice suport convenţional. Nu există nici postura de dualitate "noi şi bucuria", deoarece acest "noi" nu-şi găseşte locul, totul petrecându-se în dimensiunea Infinitului. O mai putem numi şi har dumnezeiesc, asociat în chip copleşitor, nemijlocit cu parfumul Iubirii. Ea nu poate fi programată sau anticipată în vreo formulă oarecare. Apariţia Ei este spontană, în contextul integrităţii necondiţionate a fiinţei, când corpul, mintea şi spiritul se unesc formând un "Tot" perfect armonios. Această simplă uniune este de fapt, atrasă în Marele Tot, în care noi şi Divinitatea suntem "Una". Sentimentul "eului" sau personalitatea este inexistent. Aşadar lipsa totală a mintalului o mai putem numi şi stare de transcendenţă sau topirea desăvârşită a "ego"-ului în Imensitatea Absolutului. În mod frecvent, Bucuria este confundată cu sentimentul de satisfacţie. Or, satisfacţia este totdeauna legată de un suport lumesc. Scopul, interesul şi idealul sunt sursa şi suportul împlinirii. Fiind asociată cu lumea celor trecătoare, ea se înscrie în chip fatal în categoria afacerilor negustoreşti, unde operează legea cererii şi a ofertei. În schimbul efortului depus într-un anumit timp şi pe anumită distanţă sperăm că la capătul tunelului să întâlnim succesul imaginat, o dată cu satisfacţia oferită de realizare. Această categorie de înfăptuiri amplifică şi întăreşte dominaţia "sinelui personal", îndepărtându-ne şi mai mult de "Adevărata noastră natură" - divină în esenţă şi manifestări. Să revenim la tema noastră şi să o abordăm dintr-un alt unghi şi altă perspectivă. După cum arătam mai sus, Bucuria se manifestă spontan, când intelectul îşi întrerupe orice fel de activitate.

Salărgim deci câmpul explicaţiei pentru a înţelege corecta aplicaţie a "Cunoaşterii de sine". Pe plan fizic, nu facem nimic la întâmplare. De fiecare dată se porneşte dintr-un centru bine conturat, în care distingem scopul sau interesul urmărit şi mijloacele folosite ce ne vor dirija activitatea până la împlinirea dinainte proiectată. Iar ca mijloace folosim dorinţa şi efortul susţinute de voinţă, ca factor al realizării. Toate operaţiile, de la punctul de pornire şi până la finalizare, se realizează în dimensiunea mărginită a psihicului uman. Iar finalizarea – ca rezultat - aşa cum am menţionat anterior, ne oferă satisfacţia de moment care dispare, se risipeşte în clipa următoare. 

Astfel se derulează existenţa de zi cu zi a efemerului. Implicaţiile sunt bine cunoscute. Oglinda lumii ne stă în faţă şi ne invită pe fiecare să o privim.

Atât numai! Simplitatea întâlnirii, fără să facem ceva, ne transformă în pionieri, în fondatori ai unei alte lumi în care buna înţelegere şi Iubirea constituie factori de transformare ai întregii comunităţi. Pornind deci de la activitatea obişnuită a minţii, care operează în domeniul mărginit al lumii fizice, am ajuns la acel punct crucial în care doar conştientizăm ceea ce se întâmplă pe acest plan. 

Atât şi nimic altceva! Ei bine, în acea clipă de tăcere absolută, folosind doar observarea atentă, lucidă şi atotcuprinzătoare şi fără să urmărim ceva pentru clipa următoare, am realizat starea de Pură Conştiinţă. Astfel de clipe transformă pe practicant, oferindu-i desăvârşirea spirituală, şi, prin el, întreaga omenire.

Totul depinde de noi, de fiecare ins în parte. Nu ne lipseşte nimic pentru a duce la bun sfârşit această grandioasă operă de îndumnezeire a activităţii umane, în permanentă confruntare cu mişcarea Viului, ca eternă prospeţime şi noutate de la o clipă la alta.

 Extras din cartea :  ETERNITATEA CLIPEI   ILIE CIOARA