Dacă te
consideri spiritual, învață a 14 a
lecție.
E despre
umbra ta.
Crezi că
dacă o arzi toată ziua cu iubăreala și lumina pe fb eşti spiritual? Nu, aici
doar te ascunzi și fugi de umbra ta cât colo, nu cumva să te dibuie careva cât
eşti tu de întunecat în anumite părți obscure ale sufletului tău. Nici tu
însuți nu te crezi pe tine când încerci să îi convingi pe alţii că eşti doar
lumină și iubire. Prostii. Ipocrizii. Fake-uri. De ce fugi de umbra ta, ţi-e
frică? Îţi scade feedbackul, ţi se alterează aura? Vrei să fii parte din turma
ipocriților luminoși și iubăreți sau singur, sincer și onest cu tine însuți? E
grea singurătatea, știu, n-o poți duce, asta e. Mai bine pui masca cu iubăreala
azi și mâine pe cea cu lumina. Mișto. Spiritualitate în toată splendoarea!
Dar crezi, nu crezi, ai și tu o parte din umbră în
fiinţa ta. Toți o avem. Chiar și popa la care te duci tu în genunchi ca un
milog să-i spui păcate inventate are o parte de umbră. Chiar și maestrul ăla
aurit pe care îl venerezi e umbrit în intimitate. Numai că ăștia sunt super
șmecheri. Au învățat arta disimulării și sunt greu de dibuit din afară la ce îi
subminează pe dinăuntru. Nu mai bine să fii întru totul de partea ta exact așa cum
eşti? Să te iubeşti pe tine însuți și în cotloanele tale cele mai întunecate
care te atrag, te seduc, te frământă, te subjugă adeseori. Pe astea le simţi,
degeaba te ascunzi.
Le simţi mereu, dar nu le recunoști că nu dă bine să pari spiritual și sedus de
umbra ta, în același timp. Dacă nu-ţi iubeşti umbra nu eşti spiritual că nu ai
cum. Eşti doar un alt ipocrit și nimic mai mult. Dar unii vor spune că ei au
lucrat intens cu ei înșiși și gata cu
umbra, între timp s-a dizolvat. Pe cine păcălești? Și simțirea ta s-a dizolvat?
Să-ţi spun eu un mic secret și așa toată lumea doarme pe aici. Umbra asta e
pentru toată viața. Poate o parte din ea nu te mai domină ca înainte, poate
acum ai devenit mai conștient și atunci nu mai are putere asupra ta. Dar are
putere altă parte a umbrei asupra ta. Și când termini cu asta, te apuci de alta
și tot așa. De asta are farmec umbra ta. Te ține viu și ocupat, altfel cine
știe ce prostii ai mai face?
Dacă te
consideri spiritual, a 15 a lecție.
E flexibilitatea.
Că nu dai dovadă de prea multă inteligență dacă
rămâi mereu încorsetat pe un drum așa zis spiritual care nu te duce nicăieri.
Numai boul e consecvent în prostia lui. Dar ființa umană are ocazia oricând să
facă alegeri. Și să ardă drumuri sau căi care simte că, odată parcurse, nu-i
mai folosesc. Poate i-au folosit o vreme doar. Important e să-ți dai seama de
drumul pe care ești, dacă te duce spre o sporire sau într-o fundătură. Și ce se
află în spatele nevoii tale de a urma un drum pe care-l consideri tu spiritual.
Ce urmărești tot mergând pe el? Să-ți umpli timpul, să socializezi, să ți se
scurgă ochii după un maestru, guru, popă, sau ce-o mai fi el? Că chiar și
drumul religios se poate încheia la un moment dat. Ce e aia pe toată viața?
Nimic nu e pe toată viața. Azi apare un wow, mâine alt wow și tot așa. E și
multă superficialitate în aceste wow-uri de moment. Unii sunt prea rigizi în
consecvența lor, alții prea ușuratici. Dar dacă ești flexibil, închei etape
când simți, nu mergi la nesfârșit cu turma în prăpastia pierzaniei. Închei o
etapă, începi alta. Și nu ești nevoit să dai justificări nimănui. Că viața ta e
doar darul tău, minunea ta, provocarea ta!
Dacă te
consideri spiritual, a 16 a lecție.
E asumarea.
Nu, că eu
nu mai voiam să scriu nicio lecție, dar iar a venit un înger și iar m-a vrăjit
și iar mi-a șoptit. Bine, hai mai repede, zic. Că mai am și altele pe cap,
crăciun, urări, crăpelniță, alea,
alea. Ah, era vorba de asumare. Ce
cuvânt mare pentru o ființă mică-mică!
Păi da, nu ești asumat, nu ești spiritual. Că nu
ai cum să fii șovăielnic, fricos, îndoielnic, defensiv și să mai fii și
spiritual pe deasupra. Măcar spui o prostie, mergi până la capăt, asumă-ți și
prostia pe care o spui dacă tu crezi în ea când o spui. Asta înseamnă să ai
atitudine. Să ai autoritate în ceea ce spui. Adică să ai puterea la tine mereu.
Dacă nu ai puterea la tine, asta e, oricine te contrează, te face preș. De
exemplu, un bărbat care nu are puterea la el, e fătălău doar. Un libidinos care
umblă după păsărică și s-ar face preș în calea oricărei păsărici doar să fie și
el băgat în seamă. Păi o femeie nu te poate băga mă' în seamă cu atitudinea
asta. Ești fătălău? Stai acasă și plângi acolo într-un colț, nu te mai văita că
ești singur și neajutorat. Iar dacă ești femeie adevărată și nu mimoză
leșinată, fii asumată până la capăt sau ți-e teamă să nu atragi pofta
bărbaților? Ce treabă ai tu cu pofta lor, tu vezi-ți de femeia din tine însăți,
o manifești pe bune sau o reprimi pe bune? Păi dacă o reprimi, stai acasă și
plângi acolo poate apare vreun fătălău între timp. Stai, că iar mi se va
reproșa că vă umilesc. Păi și ce vreți să vă mângâi pe burtică?
Dacă nu sunteți asumați, asta e, se prinde
umilința de voi ca magnetul! 😊
~VA URMA~
”Dar și aceste provocări mai puțin frumoase le
simți mai ușor de dus atunci când ai oameni în jur cărora le pasă de tine. Când
nu mai ai pe nimeni, atunci e cel mai greu și te simți ca pe o insulă pustie ca
într-un exil. Oamenii sunt făcuți să trăiască împreună, să se bucure sau să
sufere împreună, dacă așa simt. Nu am văzut vreun om care să nu se bucure
atunci când alt om se apropie de el cu zâmbet pe chip. Zâmbetul lui se înfiripă
în zâmbetul tău și așa se formează conexiunea dintre noi, chiar dacă ea e una
spontană și trecătoare. Atunci simți că viața merită trăită, când oamenii se
apropie cu zâmbet și lumină unul către altul!”
Imagini: Pinterest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu