Legea lui Unu este înțelegerea faptului că toate
lucrurile sunt făcute din energie inteligentă și fac parte dintr-un Tot-Unul.
Legea lui Unu conține Științe Sacre care explică mecanica Conștiinței Christice
care cuprind Legile Naturale care guvernează Creația Universală. Tot-Unul este
recunoașterea faptului că Adevărul Etern este Iubire Eternă și că starea de
Iubire Eternă este conștiința organică a Creatorului Infinit sau a Sursei
Divine. Conștiința Iubirii Eterne întruchipată într-o formă este denumită
Unitatea Inteligenței și este simultan recunoscută ca fiind Lumina Interioară a
lui Christos. Conștiința Unității este una cu Dumnezeu și această conștiință a
Unității este cea care aprinde Lumina Interioară a lui Christos ținută ca o
flacără veșnică în interiorul Inimii Sacre de Cristal. Lumina Interioară a lui
Christos, când este actualizată într-o formă manifestată, este întruchiparea
unui Dumnezeu Etern Uman care deține titlul de Cetățean Cosmic și, prin urmare,
este GSF (NT:GSF = I am God, I am Sovereign, I am Free – sunt Dumnezeu,
Suveran și Liber). Când exersăm exprimarea Bunătății Iubitoare, construim
Conștiința Unității care se reflectă direct ca adevărata natură și imaginea
sfântă a Iubirii lui Dumnezeu, iar acest Spirit Sfânt Interior al flăcării
inimii sacre este protejat veșnic în oamenii angelici. Fii una cu toți, așa cum
Unul este totul cu Dumnezeu. Fiecare Suflet parcurge aceeași călătorie
spirituală, dar fiecare suflet a evoluat la diferite niveluri în cadrul
liniilor temporale manifestate. Învățăturile Legii lui Unu descriu legile
spirituale care guvernează evoluția spirituală a umanității angelice pentru
fiecare dimensiune care există în Matricea Temporală Universală. Este un singur
sistem filozofic al umanismului mondial, care îmbină cosmologia, știința,
drepturile omului și spiritualitatea.
Mai simplu spus, Legea lui Unu este Adevărul
Universal că Totul Este Unul. Este Adevărul predat de Hristos când a proclamat:
„Iubește-ți aproapele așa cum te iubești pe tine însuți”. Cu toții suntem
expresii directe ale Sursei Unice ale lui Dumnezeu-Sursa. Legea lui Unu este o
realitate energetică, precum și un legământ creațional cu Rasele Fondatoare.
Ordinul Smaraldului, Ordinul Ametistului, Ordinul Aurului, Entitatea Familiei
Cosmice RA, Rasele Gazdă Aurora din cele șapte Ceruri Superioare servesc Steaua
Krystal pentru a proteja suveranitatea spirituală pentru toate rasele prin
revendicarea Misiunii Christos. Legea lui Unu este practicată de rasele
avansate care promovează autoresponsabilitatea și responsabilitatea în Matricea
noastră Universală Temporală prin înțelegerea interconexiunii energetice care
există între toate ființele vii. Legea lui Unu exprimă și recunoaște
interconexiunea, valoarea și interdependența spiritului și a conștiinței care
animă toate lucrurile. A trăi un stil de viață care exprimă Iubire
necondiționată pentru întreaga creație aduce adevărata Unitate cu Dumnezeirea
și dezvoltă o relație directă cu Dumnezeu. Aceasta este promisiunea
Legământului de Smarald dăruit umanității pentru a obține eliberarea planetară
și este calea ascendentă a Fondatorilor Cosmici pentru a obține o libertate
spirituală completă față de ciclurile de reîncarnare din lumile inferioare în
timpul Ciclului Ascensiunii.
Practicarea Legii Lui Unu
1. Conștiința unității
2. Iubește-te pe tine însuți
3. Iubește-i pe alții
4. Iubește Pământul și Natura
5. Serviciul în Slujba Altora
6. Expansiunea conștiinței
7. Co-creare responsabilă
Misiunea Christos
Termenul Hristos sau Christos folosit în acest
context nu denotă individul la care se face referire ca Isus Hristos, așa cum
este predat prin religiile lumii. Christos se extinde mult dincolo de orice
semnificație asociată conștiinței planetare și descrie de fapt starea eternă a
Conștiinței Cosmice, este titlul dat unui cetățean cosmic liber.
Serviciul în Slujba Altora
Când ne simțim inconfortabil cu acțiunile altora,
ne putem ușura amintindu-ne cum să cultivăm atitudinea corectă față de sine.
Legea lui Unu este Adevărul Universal că Totul este Unul. Astfel, cel care
practică această înțelegere a Legii lui Unu acționează și ia decizii pe baza
conștientizării sale că fiecare acțiune are o consecință asupra sinelui și a
altora. Mai mult, cel care înțelege Legea lui Unu, pricepe că atunci când o
persoană suferă, toți oamenii suferă (fie că își dau seama sau nu). Ca Un
Sine-Dumnezeu, a fi „Compasiunea în acțiune” față de ceilalți înseamnă a fi în
armonie și în relația corectă cu Sine.
Principiile de Bază Ale Serviciului în Slujba
Altora:
• Indivizii percep legătura de iubire în toate
lucrurile și oferă iubire și compasiune necondiționată față de ceilalți;
• Indivizii sunt dedicați creșterii conștiinței
lor spirituale și doresc să-i ajute pe alții cu dezvoltarea lor spirituală;
• Indivizii sunt dedicați transformării gândurilor
Eului Negativ prin dezvoltarea modelării comportamentului GSF;
• Indivizii împărtășesc informații și cunoștințe
cu alții ca sursă deschisă, într-o cooperare unificată;
• Indivizii au o lipsă totală de preocupare pentru
a-și satisface nevoile materialiste ale Ego-ului;
• Indivizii recunosc că fiecare persoană este o
ființă spirituală care se află pe propria lor cale personală de creștere și
descoperire spirituală;
• Indivizii se angajează să experimenteze o
realitate pozitivă comună a umanismului mondial cu alții de pe Pământ.
Umanismul Mondial
Interpretarea Legii lui Unu în contextul
Ascensiunii Spirituale este ca o filozofie egalitară pentru evoluția umanității
către scopuri umanitare. Studiul Ascensiunii este făcut ca un model evolutiv
pentru planeta și umanitatea noastră pentru a obține libertatea spirituală.
Accentul principal este pus pe studiul spiritual interior și pe reflecția
făcută asupra angajamentului personal de a-și extinde conștiința și bunăvoința
față de viață. Pe măsură ce ne extindem conștiința, ne schimbăm perspectiva
pentru a simți interconectarea noastră cu întreaga viață și ne orientăm spre a
fi în serviciu (Serviciul pentru ceilalți), reflectând astfel adevărul
interior. Când experimentăm această conexiune spiritual-energetică
cuprinzătoare, dorim în mod inerent să practicăm bunătatea umană și căutăm să
colaborăm cu dezvoltarea unor structuri superioare care pun valoare ființelor umane,
ca un sistem de valori al unui Umanism Mondial.
Drepturile Omului
Drepturile omului sunt principii morale care
descriu anumite standarde de comportament uman, ele sunt aceleași în legile
naturale ale lui Dumnezeu, Legea lui Unu:
1. Am dreptul de a avea grijă de mine și de a mă
proteja de a fi amenințat fizic, mental, emoțional sau spiritual;
2. Am dreptul de a-mi stabili propriile priorități
și de a alege modul în care o să trăiesc pe pământ, atâta timp cât nu dăunează
altora;
3. Am dreptul de a exprima sentimente, opinii și
dorințe;
4. Am dreptul să fiu tratat cu respect;
5. Am dreptul de a-mi crea propria mea viață
fericită și sănătoasă bazată pe un scop spiritual;
6. Am dreptul de a fi GSF (NT:GSF = I am God,
I am Sovereign, I am Free – sunt Dumnezeu, Suveran și Liber) și de a primi
puterea de a fi responsabil cu direcționarea energiilor și forței mele vitale.
Conștiința Unității
CONȘTIINȚA UNITĂȚII – Legea lui Unu este
înțelegerea faptului că toate lucrurile sunt făcute din energie inteligentă și
fac parte dintr-un Tot-Unul. Legea lui Unu este o Știință Sacră a mecanicii
Conștiinței și sunt Legile Naturale care guvernează Creația noastră Universală.
Tot-Unul este recunoașterea faptului că Adevărul Etern este Iubire Eternă și
Iubirea Eternă este conștiința organică a Creatorului Infinit, sau Dumnezeu.
Conștiința Iubirii Eterne întruchipată într-o formă este inteligența Unității
și simultan recunoscută ca Lumina Interioară a lui Christos. Conștiința
Unității este una cu Dumnezeu și conștiința Unității aprinde Lumina Interioară
a lui Christos. Lumina interioară a lui Christos, când este actualizată în
formă, este întruchiparea unui Dumnezeu Etern Uman. Practicați Unitatea
Conștiinței și Unul reflectă în mod direct imaginea Iubirii lui Dumnezeu și
ești protejat veșnic. Fii una cu toți, așa cum Unul este totul cu Dumnezeu.
Iubește-Te pe Tine Însuți
Iubește-Te pe Tine Însuți – Aplică practica
Unității cu Tot-Unul ca o extensie către a te iubi, a onora și a te respecta.
Recunoașteți forța de viață prețioasă din interior, păstrând reverență și
respect pentru voi înșivă în toate felurile. A te iubi pe tine însuți este
acțiunea Suveranității Sinelui, care este starea naturală de întruchipare a
Iubirii Eterne a lui Dumnezeu. Ca o manifestare a spiritului etern de Iubire al
lui Dumnezeu, cineva are capacitatea de a alege să creeze libertatea personală
fără a face rău altora. Ai curajul să îndepărtezi obstacolele durerii și ale
fricii pentru a deveni Iubirea întruchipată, deoarece spiritul lui Dumnezeu se
găsește întotdeauna în interior.
Iubește-i pe Ceilalți
IUBEȘTE-I PE CEILALȚI – Pe măsură ce înveți să te
iubești pe tine însuți, iubește-i pe ceilalți. Recunoașteți forța prețioasă a
vieții din ceilalți, păstrând iubire, reverență și respect pentru ceilalți.
Să-i iubești pe ceilalți așa cum te iubești pe tine însuți, este starea
naturală a Suveranității Sinelui, pe măsură ce le oferi altora aceeași reverență
pentru viața lor, așa cum îi dai propriei vieți. Prin practicarea iubirii de
sine și a iubirii pe ceilalți, nicio problemă de aprobare, valoare sau stimă nu
intră sub semnul întrebării, deoarece totul este iubit în mod egal.
Iubește Pământul și Natura
IUBEȘTE PĂMÂNTUL ȘI NATURA – Iubind Pământul și
toate creațiile ei, regnurile naturii, plantele, animalele și mineralele, care
sunt toate ființe energetice vii, conștiente și inteligente. Recunoașteți forța
de viață prețioasă prezentă în toată creația lui Dumnezeu, păstrând reverență
și respect față de natură. Acest lucru restabilește echilibrul și armonia
naturii, iar energia inteligentă a tuturor creațiilor pământului va răspunde
pentru a coopera cu omenirea. Oamenii care trăiesc în discordie cu natura
creează multe evenimente care sunt considerate a fi „la mila” forțelor
neîmblânzite. Pe măsură ce oamenii învață să trăiască în armonie cu pământul și
cu regnul naturii, creaturile naturii se vor alinia pentru a fi în armonie și
cooperare cu toți locuitorii.
Serviciu în Slujba Celorlalți
SERVICIU ÎN SLUJBA CELORLALȚI – După ce te iubești
cu fermitate pe tine însuți și îți onorezi calea, găsește metode de a fi de
folos celorlalți fără a depăși limitele personale ale celorlalți. Serviciul în
slujba celorlalți nu include modelarea epuizantă, cum ar fi
victimă-victimizator, parazitismul sau vampirismul emoțional. A fi în serviciu
nu are o perspectivă a ego-ului despre dreptul, așteptare sau atașament.
Exersați să fiți în serviciu cu iubire necondiționată și să curgeți în mod
natural momentul. Schimbul de energie realizat între participanți fiind de
folos celorlalți, amplifică și extinde creșterea conștiinței. Cu cât
amplificați mai mult câmpul energetic de a fi în slujba celorlalți, cu atât mai
multă bucurie, armonie și daruri vor fi aduse în viața voastră. Cu cât te
dedici mai mult planului lui Dumnezeu, Legii lui Unu, cu atât mai mult sprijin
spiritual și prezență spirituală poți schimba/avea cu Forța lui Dumnezeu.
Extinderea Conștiinței
EXTINDEREA CONȘTIINȚEI – Învață să dezvolți
Claritatea interioară și integritatea spirituală prin intenția de a-ți dezvolta
conștiința personală și/sau identitatea spirituală. Pentru a întruchipa
identitatea spirituală, mintea trebuie să fie inițiată și disciplinată. Dacă
Ego-ul este în autoritate în corp, el va respinge identitatea spirituală din
întruchipare. Dacă corpul mental creează obstacole în calea identității
spirituale, conștiința nu va fi experimentată. Primul pas către extinderea
conștiinței este conștientizarea Controlului Minții și a conținutului de
calitate al gândurilor și sistemelor de credințe. Al doilea pas este să
cooperezi cu procesul de disconfort mental și fizic, având răbdare și așteptare
în tăcere. Învață să-ți liniștești mintea, să controlezi Mintea Egoului și să
fii nemișcat. Odată ce liniștea, disciplina mentală și controlarea Ego-ului au
fost atinse, ascultați-vă spiritul interior pentru a primi îndrumare.
Îndrumarea interioară va duce întotdeauna la procesul de reeducare pentru a
experimenta expansiunea continuă a conștiinței fără frică și dogme. Christosul
interior ne ghidează întotdeauna spre alegerea iubirii și păcii prin extinderea
conștiinței identității spirituale.
Co-Creare Responsabilă
CO-CREARE RESPONSABILĂ – Pe măsură ce cineva
devine mai infuzat cu iubirea eternă a identității spirituale, Planul
inteligent activează scopul divin de a fi co-creator cu Dumnezeu. Identitatea
spirituală și planul inteligent al scopului divin sunt unul și același.
Claritatea scopului și a direcției devine din ce în ce mai clară pe măsură ce
cineva se angajează să trăiască în slujba principiilor Tot-UNUL sau spiritului
Hristos. Cunoașterea și trăirea scopului nostru aduce bucurie, pace și
împlinire, chiar și atunci când ne confruntăm cu adversități sau provocări.
Odată ce atingem „Cunoașterea directă”, suntem responsabili pentru această
cunoaștere și practicăm co-crearea responsabilă cu Tot-Unul. Un co-creator
responsabil știe că toate manifestările sunt în parteneriat cu Tot-Unul. Nu
deținem și nu controlăm nimic, așa că trebuie evitate nevoile, dorințele și
voința care se suprapun. Suntem administratori ai Duhului lui Dumnezeu pentru
a-i sluji pe Alții într-o co-creare responsabilă cu Tot-Unul. Din această
cunoaștere și trăire a acestui principiu, suntem veșnic liberi de schimburile
karmice.
Principii Spirituale de Reținut
Există multe căi care duc la Dumnezeu (Tot-Unul)
și fiecare persoană va avea o cale unică pentru a se conecta cu Sursa lui
Dumnezeu.
Când ne concentrăm asupra Unității, mai degrabă
decât asupra sinelui, ne extindem puterea și eficiența spirituală în lume.
Practica noastră spirituală ar trebui să se simtă
potrivită pentru noi și să fie la nivelul capacității noastre personale și la
nivel spiritual.
Practica noastră spirituală ar trebui să fie
relativă la vremurile actuale.
Noul adept spiritual va începe să își mute atenția
de la acțiunile fizice și materiale, să se concentreze asupra energiilor și
forțelor subtile din jurul nostru.
Toate resursele sunt date de Dumnezeu (Tot-Unul)
și ar trebui să le folosim pentru a-L sluji pe Dumnezeu (Tot-Unul) ca parte a
practicii noastre spirituale.
Acestea sunt principiile necesare de comportament,
practici și sisteme de credințe pe care omenirea trebuie să le învețe pentru a
obține libertatea și suveranitatea spirituală prin angajamentul de a se reeduca
pentru a-și extinde conștiința în realități de frecvență mai înaltă care să le
permită să progreseze în viitoarele linii temporale din timpul ciclului
Ascensiunii.
Bunătatea Mai Presus de Toate
Pentru cei mai mulți dintre noi este foarte clar
că facem parte din ceva uriaș care se întâmplă pe planeta Pământ. Ascensiunea
planetară afectează pe toată lumea și are implicații personale care au
semnificații diferite și care sunt foarte intime pentru fiecare persoană.
Conectarea cu Sufletul tău, conectarea cu Sursa lui Dumnezeu este foarte
personală și unică pentru fiecare individ. Ca parte a rasei umane, știm cu
toții ce înseamnă să suferi îngrozitor de dureri emoționale și să te simți
complet singur în întuneric. Pe măsură ce îndurăm Ciclul Ascensiunii,
amintiți-vă că este vorba despre Bunătate Mai Presus de Toate. Onorați locul în
care vă aflați, luați-vă timpul de care aveți nevoie, acordați-vă spațiul
pentru a vă vindeca și găsiți compasiunea și bunătatea pentru voi. Pe măsură ce
vă întăriți nucleul și vă puteți extinde sfera de influență în lume, apoi
practicați acte aleatorii de bunătate față de ceilalți. O SECUNDĂ DE
CRITICĂ, SARCASM, DISPREȚUIRE SAU CUVINTE PLINE DE URĂ POT STRICA ȘI/SAU STRICĂ
UN COPIL ȘI O PERSOANĂ PE VIAȚĂ. O SECUNDĂ DE BUNĂTATE POATE RIDICA UN COPIL
SAU O PERSOANĂ PENTRU A REALIZA MĂREȚIA CARE LE PERMITE SĂ-ȘI GĂSEASCĂ LEGĂTURA
DINTRE SUFLET ȘI DUMNEZEU. Sufletul este bun și iubitor. Dumnezeu este
Bun și Iubitor.
Christosul Interior
Christosul Interior este planul divin personal al
energiei conștiinței eterne a sursei lui Dumnezeu din care toate lucrurile sunt
manifestate și făcute în ființă. Legea lui Unu este legea care guvernează
planul divin etern și energia conștiinței Christosului Interior, astfel încât
acestea sunt interschimbabile. Pentru a dezvolta planul etern al Christosului
Interior, trebuie să ne aliniem și să respectăm principiile Legilor Naturale,
Legea lui Unu. Legea lui Unu se bazează pe adevărata cunoaștere a expresiei
noastre celei mai înalte, că relația noastră directă cu Sursa lui Dumnezeu este
Iubire și această conștiință pură este exprimată prin Christosul nostru
Interior sau Spiritul Dumnezeul Viu. Cunoașterea străveche a Christosului
Interior care se află în planul nostru divin original aparține tuturor
oamenilor, indiferent de afilierea lor religioasă sau sistemul de credințe.
Această înțelepciune spirituală străveche a filozofiilor Legii lui Unu a fost
cunoscută de toată omenirea până la Rebeliunea Luciferiană. Acesta este
momentul în care planeta a fost înapoiată în evul întunericului la sfârșitul
Cataclismului Atlantian, când toate învățăturile spirituale originale ale
Christosului Interior au fost eliminate și falsificate.
Înregistrările de Smarald ale Fondatorilor
Înregistrările Fondatorilor sunt, de asemenea,
denumite Plăci holografice CDT ale legământului de smarald, care cuprind
filozofia egalitaristă a Legii lui Unu, care a aparținut inițial tuturor celor
12 triburi umane și care au fost principalele învățături spirituale care au
fost înțelese în mod obișnuit în timpurile lemuriene și atlantice. Fiecare disc
olografic a fost protejat și administrat de către un rege al Graalului Maji
care a fost desemnat pe Pământ și care a acționat ca gardian principal al porții
planetare a tribului său.
Lisa Renee
https://ascensionavatar.wordpress.com/2022/07/02/lisa-renee-law-of-one-2/
Preluat de pe: https://sticri.home.blog/2022/07/02/legea-lui-unu-2/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu