~ CLIPA SFÂNTĂ ~ Relațiile speciale

 

Clipa sfântă şi relaţiile specjale

      Pentru Spiritul Sfânt, clipa sfântă e cel mai util instrument didactic pentru a te învăţa semnificaţia iubirii. Căci scopul ei este acela de-a suspenda judecata întru totul.

    Judecata se bazează  întotdeauna pe trecut, căci experienţa trecută este baza pe care judeci. Judecata devine imposibilă fără trecut, căci - fără el - nu înţelegi nimic. Nu ai face nicio încercare de-a judeca, pentru că ţi-ar fi cât se poate de evident că nu înţelegi ce înseamnă niciun lucru. Te temi de această posibilitate deoarece crezi că, fără eu, totul ar fi haos. Dar te asigur că, fără eu, totul ar fi iubire.

   Trecutul e principalul instrument didactic al eului, căci în trecut ai învăţat să îţi defineşti nevoile şi ai dobândit metodele de-a le satisface în termenii tăi. Am spus că a limita iubirea doar la o parte din Fiime e totuna cu a introduce vinovăţie în relaţiile tale şi a le face astfel ireale. Dacă urmăreşti să desprinzi anumite aspecte ale totalităţii şi să recurgi la ele pentru a-ţi satisface nevoile imaginare, încerci să foloseşti separarea pentru a te mântui. Cum să nu pătrundă, atunci, vinovăţia? Căci separarea e sursa vinovăţiei, şi a apela la ea pentru mântuire e totuna cu a te crede singur. A fi singur e totuna cu a fi vinovat. Căci a te percepe singur e totuna cu a nega Unitatea Tatălui şi a Fiului Său, şi a ataca astfel realitatea.

 

  Nu poţi să iubeşti doar anumite părţi ale realităţii, şi să înţelegi ce înseamnă iubirea. Dacă vrei să iubeşti diferit de Dumnezeu, Care nu ştie de iubire specială, cum e posibil să o înţelegi? A crede că relaţiile speciale, cu o iubire specială, pot să îţi ofere mântuire e totuna cu a crede că separarea este mântuire. Căci mântuirea stă tocmai în egalitatea deplină a Ispăşirii. Cum e posibil să decizi că anumite aspecte speciale ale Fiimii îţi pot da mai mult decât altele? Trecutul te-a învăţat că e aşa. Dar clipa sfântă te învaţă că nu e aşa.

 

   Datorită vinovăţiei, toate relaţiile speciale conţin elemente de frică. Iată de ce se transformă şi se schimbă atât de des. Nu sunt bazate exclusiv pe o iubire care nu se schimbă. Şi, unde a pătruns frica, nu poţi conta pe iubire pentru că nu e desăvârşită. În funcţia Lui de Interpret al celor făcute de tine, Spiritul Sfânt foloseşte relaţiile speciale, pe care le-ai ales să susţii eul, ca experienţe formative care indică adevărul. Sub instruirea Lui, fiecare relaţie devine o lecţie de iubire.

 

   Spiritul Sfânt ştie că nimeni nu e special. Dar El percepe, deopotrivă, că ai făurit relaţii speciale, pe care le va purifica şi nu te va lăsa să le distrugi. Oricât de nesfânt ar fi motivul pentru care le-ai făcut, El le poate traduce în sfinţenie, înlăturând atât de multă teamă cât Îl laşi. Îi poţi pune în grijă orice relaţie vrei şi poţi să fii sigur că nu va duce la durere, dacă Îi oferi disponibilitatea ta de-a o face să nu servească altor nevoi decât nevoii Sale. Toată vinovăţia din ea se naşte din felul în care o foloseşti tu. Toată iubirea - din felul în care o foloseşte El. Prin urmare, să nu te temi să te desprinzi de nevoile tale imaginare, care ţi-ar distruge relaţia. Singura ta nevoie e a Lui.

 

   Orice relaţie pe care vrei să o substitui cu alta nu I s-a oferit spre folosinţă Spiritului Sfânt. Nu există substitut pentru iubire. Dacă încerci să substitui un aspect al iubirii cu altul, i-ai acordat unuia mai puţină valoare decât altuia. Nu numai că le-ai separat, dar ai şi judecat în defavoarea ambelor. Dar ai judecat mai întâi în defavoarea ta, căci nu ţi-ai fi închipuit altfel că ai nevoie de fraţii tăi aşa cum nu sunt. Dacă nu te-ai fi văzut lipsit de iubire, nu i-ai fi putut judeca la fel de lipsiţi ca tine.

 

    Modul în care eul foloseşte relaţiile e atât de fragmentat, încât merge deseori şi mai departe: o parte a unui aspect se potriveşte scopurilor lui, în timp ce preferă diferite părţi ale unui alt aspect. Aşa ajunge să asambleze realitatea după plăcerea lui capricioasă, oferind căutării tale un tablou căruia nu i se aseamănă nimic. Căci nu există, în Cer, nici pe pământ, ceva cu care să semene; şi, de aceea, oricât de mult i-ai căuta realitatea, nu o poţi găsi, pentru că nu este reală.

 

    Toţi de aici, de pe pământ, şi-au format relaţii speciale; şi, deşi în Cer nu e aşa, Spiritul Sfânt ştie cum să le aducă aici un strop de Cer. În clipa sfântă nimeni nu e special, căci nevoile tale personale nu se vâră cu forţa peste nimeni ca să îţi facă fraţii să pară diferiţi. Fără valorile din trecut, iai vedea pe toţi la fel şi exact ca tine. Şi nu ai vedea separare între tine şi ei. În clipa sfântă, vezi în fiecare relaţie ce va fi când vei percepe doar prezentul.

 

   Dumnezeu te cunoaşte acum. El nu Îşi aminteşte nimic, pentru că te-a cunoscut întotdeauna exact cum te cunoaşte acum. Clipa sfântă Îi reflectă cunoaşterea scoţând toată percepţia din trecut, înlăturând astfel cadrul de referinţă pe care l-ai construit să îţi judeci fraţii. Odată ce dispare acesta, Spiritul Sfânt îl înlocuieşte cu cadrul Lui de referinţă. Cadrul Lui de referinţă e doar Dumnezeu. Veşnicia Spiritului Sfânt stă numai aici. Căci, în clipa sfântă, liberă de trecut, vezi că iubirea e în tine, şi nu ai nevoie să te uiţi în afară şi să furi iubirea, vinovăţeşte, de unde ai crezut că este.

 

    Toate relaţiile tale sunt binecuvântate în clipa sfântă, pentru că binecuvântarea nu e limitată. În clipa sfântă, Fiimea câştigă laolaltă şi, unită în binecuvântarea ta, devine una pentru tine. Înţelesul iubirii e înţelesul pe care i l-a dat Dumnezeu. Dă-i un înţeles diferit de-al Său, şi va fi imposibil să o înţelegi. Dumnezeu iubeşte fiecare frate cum te iubeşte pe tine; nici mai mult, nici mai puţin. Are nevoie de toţi deopotrivă; şi, tot aşa, şi tu. În timp, ţi s-a spus să oferi miracole după cum te îndrum şi să laşi Spiritul Sfânt să ţi-i aducă pe cei care te caută. În clipa sfântă însă te uneşti direct cu Dumnezeu şi toţi fraţii tăi se unesc în Cristos. Cei uniţi în Cristos nu sunt nicidecum separaţi. Căci Cristos e Sinele împărtăşit de Fiime, după cum Dumnezeu Îşi împărtăşeşte Sinele cu Cristos.

 

   Crezi că poţi judeca Sinele lui Dumnezeu? Dumnezeu L-a creat mai presus de judecată, din nevoia de a-Şi extinde Iubirea. Cu iubire în tine, nu ai nevoie decât să o extinzi. În clipa sfântă nu există conflict de nevoi, căci nu există decât una singură. Căci clipa sfântă ajunge până în veşnicie şi în Mintea lui Dumnezeu. Numai acolo are înţeles iubirea şi numai acolo poate fi înţeleasă.

 

 

 Clipa sfântă şi legile lui Dumnezeu

 

   E imposibil să foloseşti o relaţie pe socoteala alteia şi să nu te simţi vinovat. Şi e la fel de imposibil să condamni o parte a unei relaţii şi să găseşti pace în ea. Sub instruirea Spiritului Sfânt, toate relaţiile sunt percepute ca angajamente totale, dar nicicum în conflict unele cu altele. Credinţa desăvârşită în fiecare dintre ele, pentru capacitatea de-a te satisface complet, apare doar din credinţa desăvârşită în tine. Iar pe aceasta nu poţi să o ai cât timp rămâne vinovăţia. Iar vinovăţia va rămâne cât timp accepţi - şi ţii la - posibilitatea că poţi face dintr-un frate ceva ce nu e, pentru că îl vrei aşa.

 

    Ai atât de puţină credinţă în tine pentru că nu eşti dispus să accepţi faptul că iubirea desăvârşită e în tine. Şi cauţi, prin urmare, în afară ceva ce nu poţi găsi în afară. Îţi ofer credinţa mea desăvârşită în tine, în locul tuturor îndoielilor tale. Dar nu uita că credinţa mea trebuie să fie la fel de desăvârşită în toţi fraţii tăi cum e în tine, căci altfel ţi-aş oferi un dar limitat. În clipa sfântă, împărtăşim credinţa pe care o avem în Fiul lui Dumnezeu pentru că recunoaştem, împreună, că o merită pe deplin şi, apreciindu-i împreună acest merit, nu ne putem îndoi de sfinţenia lui. Şi aşa îl iubim.

 

 Toată separarea dispare când sfinţenia e împărtăşită. Căci sfinţenia este putere şi, prin împărtăşirea ei, devine tot mai puternică. Dacă urmăreşti să obţii satisfacţie prin gratificarea nevoilor tale, după cum le percepi, trebuie să crezi că puterea vine de la altul, un altul care pierde ce câştigi tu. Cineva trebuie să piardă dacă te percepi slab. Există însă o altă interpretare a relaţiilor, care depăşeşte întru totul noţiunea de pierdere a puterii.

Nu ţi se pare dificil să crezi că, atunci când altul face apel la Dumnezeu pentru iubire, apelul tău rămâne la fel de puternic. Nici nu crezi că, atunci când îi răspunde Dumnezeu, scad şansele de-a primi şi tu un răspuns. Dimpotrivă, eşti mai dispus să îi consideri reuşita o mărturie la posibilitatea reuşitei tale. Căci recunoşti, oricât de vag, că Dumnezeu e o idee şi, de aceea, credinţa ta în El se întăreşte împărtăşind. Ce ţi se pare greu de acceptat e faptul că tu eşti o idee, ca Tatăl tău. Şi, tot ca El, te poţi da întru totul, fără pierdere şi numai în câştig. Iată unde stă pacea, căci aici nu e conflict.

 

     În lumea carenţei, iubirea nu are înţeles şi pacea e cu neputinţă. Căci pierderea şi 189 câştigul sunt acceptate amândouă şi, de aceea, nimeni nu e conştient că iubirea desăvârşită e în el. În clipa sfântă recunoşti ideea de iubire în tine, şi uneşti această idee cu Mintea care a gândit-o şi care nu ar putea renunţa la ea. Din moment ce o ţine în ea, nu există pierdere. Clipa sfântă devine astfel o lecţie ce te învaţă cum să îţi ţii toţi fraţii în minte, neresimţind pierdere, ci complinire. De aici rezultă că nu poţi decât să dai. Iar ea este iubire, căci numai ea este firească potrivit legilor lui Dumnezeu. În clipa sfântă domnesc legile lui Dumnezeu şi numai ele au înţeles. Legile acestei lumi vor înceta să mai deţină vreun înţeles. Când Fiul lui Dumnezeu acceptă că legile lui Dumnezeu sunt tot ce voieşte, cu bucurie, e imposibil să fie legat sau limitat în orice fel. În clipa aceea, e tot atât de liber cât îl vrea Dumnezeu. Căci, în clipa în care refuză să fie legat, nu e legat.

 

    În clipa sfântă nu se întâmplă nimic din ce nu a fost dintotdeauna. Doar vălul tras peste realitate se ridică. Nimic nu s-a schimbat. Dar conştienţa acestei neschimbări vine rapid când e dat la o parte vălul timpului. Cei ce nu au resimţit încă ridicarea vălului şi nu s-au simţit atraşi irezistibil în lumina din spatele lui nu pot avea credinţă într-o iubire fără frică. Spiritul Sfânt însă îţi dă această credinţă, pentru că mi-a oferit-o mie şi am acceptat-o. Să nu te temi că o să ţi se refuze clipa sfântă, căci eu nu am refuzat-o. Şi, prin mine, Spiritul Sfânt ţi-o dă, după cum o vei da şi tu. Nu lăsa nevoile pe care le percepi să îţi umbrească nevoia acestui lucru. Căci, în clipa sfântă, vei recunoaşte singura nevoie pe care Fiii lui Dumnezeu o împărtăşesc în mod egal şi, prin această recunoaştere, vei oferi şi tu, cu mine, ce e necesar.

 

  Pacea va veni prin noi. Alătură-mi-te în ideea păcii, căci în idei minţile pot comunica. Dacă vrei să te dai cum Se dă Tatăl tău, vei învăţa să înţelegi ideea de Sine. Iar, în ea, semnificaţia iubirii este înţeleasă. Dar ţine minte că înţelegerea îi aparţine minţii, şi numai minţii. Cunoaşterea îi aparţine minţii, aşadar, iar condiţiile ei sunt cu ea în minte. Dacă nu ai fi o idee, şi nimic altceva, nu ai putea comunica pe deplin cu tot ce-a fost vreodată. Dar, cât timp preferi să fii altceva - sau încerci să fii, deopotrivă, nimic altceva şi altceva -, nu îţi vei aminti limba de comunicare, pe care o ştii la perfecţie.

 

   În clipa sfântă se aminteşte Dumnezeu şi, odată cu El, limba de comunicare cu toţi fraţii tăi. Căci comunicarea se aminteşte toată deodată, ca adevărul. Nu există excludere în clipa sfântă, pentru că trecutul a trecut şi, odată cu el, dispare orice temei pentru a exclude. Fără sursa ei, excluderea dispare. Aşa I se permite Sursei tale - şi a tuturor fraţilor tăi - să o înlocuiască în conştienţa ta. Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu Îşi vor prelua locul de drept în tine, şi vei resimţi deplina comunicare a ideilor cu ideile. Prin capacitatea ta de-a face acest lucru, vei învăţa ce trebuie să fii, căci vei începe să înţelegi ce e Creatorul tău şi ce e creaţia Lui, laolaltă cu El.

 

 

Extras din  ~ Curs de Miracole ~